Luni, 13 septembnrie, vor începe cursurile noului an şcolar. Astfel, în semestrul I sunt programate cursuri în intervalul 13 septembrie – 21 decembrie. În perioada 1 – 7 noiembrie, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă. Elevii vor avea vacanţă de iarnă din 22 decembrie 2010 până în 4 ianuarie 2011. Cursurile semestrului I vor fi reluate în 5 ianuarie 2011 şi vor dura până în 28 ianuarie. Vacanţă intersemestrială este programată pentru intervalul 29 ianuarie – 6 februarie 2011. Cursurile în semestrul al doilea încep în 7 februarie 2011 şi durează până în 15 aprilie. Din 16 aprilie şi până în 25 aprilie 2011 elevii vor fi în vacanţă de primăvară, cursurile semestrului al doilea urmând să fie reluate în 26 aprilie. Semestrul al doilea se va încheia în 17 iunie. Elevii vor fi în vacanţa de vară din 18 iunie până în 11 septembrie, cu o săptămână mai puţin decât în anul şcolar 2009-2010. Totodată, elevii nu vor merge la cursuri nici în zilele libere prevăzute de lege.
-
STRUCTURA anului şcolar 2014-2015: Câte zile de cursuri şi de vacanţă vor avea elevii
Anul şcolar 2014 – 2015 va avea 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă, făr… -
Cursuri GRATUITE de formare in turism cu specializarea director de hotel sau in alimentatie publica
În contextul unei oferte de servicii turistice mult mai largă faţă de paleta anilor `90, a…
Load More Related Articles
-
Lexmark – soluții versatile pentru casă și birou
Compania americană Lexmark s-a remarcat de-a lungul timpului datorită produselor de foarte… -
Amenajarea dormitorului in nuante neutre pas cu pas!
Culorile neutre sunt opusul nuantelor luminoase si vibrante. Aceasta paleta de culori insp… -
“ODĂ MĂRIEI SALE, SFINXUL” de Ion Iancu Vale
“Poarta Bucegilor”, (oraşul Buşteni), ni s-a “deschis” în acel gla…
Load More By Mihai Mircea Totpal
-
Lexmark – soluții versatile pentru casă și birou
Compania americană Lexmark s-a remarcat de-a lungul timpului datorită produselor de foarte… -
Amenajarea dormitorului in nuante neutre pas cu pas!
Culorile neutre sunt opusul nuantelor luminoase si vibrante. Aceasta paleta de culori insp… -
Tu stii ce rochie ti se potriveste in functie de lungimea si culoarea parului? Afla acum ce trebuie sa porti!
Femeile sunt intotdeauna atente la aspectul pe care il au, iar acest lucru se poate observ…
Load More In Stiri interne
Check Also
Lexmark – soluții versatile pentru casă și birou
Compania americană Lexmark s-a remarcat de-a lungul timpului datorită produselor de foarte…