Noi nu suntem urmaşii Romei!
Şi ştim cu toţii acest lucru,
Chiar dacă manualele în şcoli
Astăzi elevilor le ascund totul.
Aceste cărţi nu vor se pare
Să ţină pasul cu realitatea
Încet-încet însă-adevărul
Pus e-n lumină cu dreptatea.
Răbdare avem, aşa suntem,
Muzeele Romei sunt pline
De statui neştiute de daci,
Comori reale, valori depline.
Atitudinea lor reprezintă
Un mare mister în toate,
Învinşii au figuri de-nvingători,
Decorează locuri importante,
Monumente romane, muzee,
Admiraţi de mii de vizitatori,
Dar uitaţi cu totul de urmaşi
Chiar dacă ne reprezintă pe noi.
Chipuri de daci, care ne privesc,
De peste mări şi ţări, departe,
Sunt monumentele care vorbesc
De-acele secole îndepărtare.
Nu au fost hoţi, nu au fost prizonieri,
Nu este nicio singură statuie
De dac cu mâinile în lanţuri
Şi asta ce credeţi că spune?
Ochii lor mari ascund enigma,
Expresia-i de înţelepţi,
De ce au vrut romanii să îi aibă
În mijlocul Romei cu orice preţ?
Şi-acolo în al lor imperiu
Pe enigmaticii iniţiaţi,
Cu privirea atât de senină,
Pe ei, pe înţelepţii noştri fraţi?
De ce în For le-au închinat
Acea grandioasă columnă,
Cinstindu-le moartea, sacrificiul,
C-au apărat glia străbună?
Nu, marele Traian şi neamul său
Cuceritorii lumii sunt cei care
Din istorie pe daci i-au scos,
Noi purtăm vina, nu ne doare!
Dimpotrivă! Lor să le mulţumim
Şi să le fim recunoscători
Că pe daci prin trupul marmurei
Romanii i-au făcut nemuritori.
Este un lucru foarte important
Şi considerat ieşit din comun
Romanii au adus dacii învinşi
În locul lor de preţ, chiar în Forum.
Vezi daci la Copenhaga şi Madrid,
La Praga, la Berlin şi la Bruxelles,
La Smyrna, la Atena şi Toulouse,
La New York, Oxford şi în Israel.
La fel, la Louvre şi la Ermitaj
Statuile de daci stau şi aşteaptă,
Nu este orb mai mare decât cel
Care nu vrea strămoşii să îi vadă.
De secole dacii din parcuri
Privesc trecătorii, mulţi la număr,
O pasăre se mai odihneşte
Pe faldul mantiei prinsă pe umăr.
Iar în depozitele prăfuite,
Câte-un păianjen ţese pânză
Pe umăr sau în palma unui dac…
Cine să le poarte de grijă?
Cine să le redea identitatea?
Să le descifreze misterul
Şi să-i readucă acasă
Simbolic măcar, cui îi mai pasă?
Noi suntem cei ce vrem să-i dăm
Afară pe străbuni din ţara lor
Prin nepăsarea noastră şi avem
Curajul să mai spunem dor.
Noi suntem cei care continuăm
Să risipim cetăţile vestite
Şi nu vedem că a lor suflete
În fiecare piatră sunt cioplite.
Cei din Carpaţi şi cei din Vatican
Dacii de pe Arcul lui Constantin
Îi lasă repetenţi azi pe istorici,
Cultura românească e-n declin.
Rodica Elena LUPU
Din volumul „HAOS”
Bucureşti
Aprilie 2011
