Mai aproape de “Naționalele de table” (VIDEO)

Primul campionat de table organizat in statiunea Busteni se apropie de final. Pe parcursul a patru saptamâni, peste 60 de iubitori ai jocului cu zaruri s-au luptat pentru a obtine cat mai multe puncte care le vor permite calificarea in etapa nationala.

1425548_714301048647785_4578580707037458326_n Mai aproape de “Naționalele de table” (VIDEO)

Etapele competiționale s-au desfășurat pe parcursul a patru săptămâni în fiecare zi de marți și miercuri, conform unui grafic stabilit în urma tragerii la sorți. Sistemul de joc adoptat a fost cel elvețian, care presupune aruncarea zarurilor printr-un toboggan special, câștigătorii fiind desemnați pe baza punctajului final și a meciurilor de departajare în caz de egalitate.

Concurenții spun că au avut parte de o competiție rară, foarte bine organizată, în cadrul căreia au socializat dar s-au și luptat din răsputeri, pentru fiecare punct.
Etapa locală a concursului va lua sfârșit în data de 12 decembrie, urmând ca primii 20 de jucători cu cel mai bun punctaj să participe la etapa finală care se va desfășura în premieră în stațiunea Bușteni. Aceasta va avea loc în perioada 18 – 21 decembrie și va aduce în fata tablelor de joc concurenții calificați în celelalte etape locale din toate colțurile țării.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed