Volumul se află sub tipar si este editat sub egida Asociaţiei Universul Prieteniei, Editura PIM, Iaşi, 2013. Lansarea cărţii de povestiri se va realiza în Tabăra de creaţie de la Tg. Neamţ, organizată de UNIVERSUL PRIETENIEI, la finele lunii Iulie 2013.

totpal daily news

Aproape că nu este om care să nu se fi simţit „Captiv pe tărâmul copilăriei”. Nevoit sau de bunăvoie, el rămâne ancorat în amintirile celui dintâi Rai, raiul de unde purcede fiinţa. Acolo „omenirea aleargă fără încetare să-şi potolească setea idealurilor sale de dragoste, de bunătate, de frumuseţe, de perfecţiune” – spune Marian Malciu, citându-l pe Francesco Orestano, filozof italian – în motto-ul cărţii cu titlul mai sus amintit.

Tărâmul copilăriei nu este unul îndepărtat, ci unul pe care-l aducem mereu aproape, chiar dacă apare uneori ca din aburi, ca din fum, pentru că este rupt din chiar fiinţa noastră. Altfel, n-am putea să-i cutreierăm potecile, de câte ori ne vine dor de el, ca de inconfundabilul „acasă”.

Stilul folosit de narator în acest volum, proiectat a fi unul pentru vârstele fragede, este unul direct, sfătos, antrenant, aproape interactiv, vioi, alert, atrăgând cititorul ca într-un joc neasemuit, pe care-l putem juca şi singuri şi împreună: jocul de-a visele şi de-a amintirile.

Exclamaţiile şi interogaţiile vin să argumenteze această afirmaţie. Aici, vocea auctorială îşi are cuvântul, cu acelaşi aplomb şi cu aceeaşi îndrăzneală cu care vorbeşti cu prietenii sau cu propria familie.

Nici o reticenţă, nici timiditate, nici sentiment de frustrare din pricina vârstei. Autorul devine el însuşi copil, pe măsură ce istoriseşte aceste povestiri. El ne introduce direct în atmosfera de şcoală, când elevii aşteaptă semnalul vesel şi eliberator al clopoţelului, care vesteşte recreaţia –„momentul acela magic” – „de parcă, pentru o clipă, cineva ar fi dat drumul Veseliei din chilia în care până atunci fusese ferecată”. În acest fericit răstimp – toate năstruşniciile îţi trec prin minte.

Autorul presară frecvent, consideraţii proprii: ”Lasă că nici la ore nu scapi de vocea aceea care te „îndeamnă” să te iei la întrecere cu doamna la vorbit… neîntrebat, fireşte”.

Proiectarea visului unei nopţi de iarnă, ca-n orice poveste, îl poartă pe copil – adică pe eroul principal – care nu e decât autorul însuşi – ca în vis, într-un peisaj cunoscut din Cartea Sfântă, într-un grajd unde se află o iesle. Aici, pruncuşorul abia născut, îi vorbeşte copilului şi-i oferă ceea ce el visa, dar nu avea îndrăzneala să spere că va căpăta: o pereche de patine adevărate. Totul într-o atmosferă feerică, cu o lumină strălucitoare care-l învăluie pe copil, pe fundalul unor cântări celeste. Se poate spune că acest copil trrăieşte Crăciunul în vis.

Că în braţele duioase ale mamei, visul devine realitate şi copilul capătă darul cerut, aproape că nu mai are însemnătate. Visul avea să-i creeze cadrul în care, copilul vorbeşte cu Dumnezeu în noaptea cea sfântă a Ajunului Naşterii.

Întâmplarea îl obligă pe copil în conştiinţă şi, de câte ori îşi aminteşte de ea, promite că nu mai face nici o boroboaţă.

În a doua povestire, „Cloşca Mamă” intrăm în atmosfera primăvăratică a ogrăzii bunicilor, unde bunica a pus în cuibarul cloştii, vreo 30 de ouă. Micile miracole ale naturii din curtea şi grădina părintească, au darul de a-i uimi peste măsură pe prichindei care cercetează atenţi, cu ochii rotunjiţi a mirare, fiecare colţişor. O întâmplare vine să tulbure liniştea curţii. Puişorii şi cloşca sunt confruntaţi cu o mare primejdie: gaia vine pe neaşteptate şi fură doi pui. A doua zi, o răpeşte pe cloşcă. Puişorii rămân singurei şi bunica preia rolul de cloşcă, ceea ce-i face pe puişori s-o adopte.

Copiii, deşi întristaţi de păţania cloştii, învaţă să se apere şi să stea permanent uniţi, lângă mămica lor.

Aflăm şi întâmplări despre „O răţuşcă” – de data aceasta, în versuri.

În natură, ca şi pe lângă casa omului, toate lucrurile şi fiinţele au rostul lor firesc, temeinicit din strămoşi şi păstrat cu sfinţenie.

În povestirea „Bătrâna” – poate cea mai frumoasă şi mai emoţionantă din tot volumul –  Tudor, meditând în grădină la frumuseţea creaţiei divine, trece cu lejeritate pe tărâmul amintirilor. O floare din grădină îi atrage atenţia şi o culege. Cu ea în palmă, caută umbra bătrânului nuc, care-şi răsfira crengile generos. Şi, pe băncuţa de lângă nuc, somnul îl fură şi-l proiectează cu ani în urmă, la întâmplarea cu iapa numită „Bătrâna” pe care o pierduse odinioară.

Marian Malciu posedă o artă a naraţiunii perfectă. Cu puţină imaginaţie, te transpui în povestire şi trăieşti întâmplările de parcă ar fi fost ale tale. Şi într-aceasta constă măiestria autorului.

Adeseori, între om şi animal se creează o simbioză, născută dintr-o afecţiune a omului pentru animal. Şi de data aceasta, Tudorel, după ce salvează iapa al cărei lanţ era prins într-o cracă, porneşte pe spinarea calului care-l duce către casă. O adevărată aventură, pe care noi o urmărim cu sufletul la gură. Va ajunge târziu, după ce, la un obstacol din drum, Tudor cade în ţărână, dar este protejat de cal şi-şi reiau drumul. Povestirea este chiar palpitantă şi istorisită cu mult farmec. Iapa vorbitoare se dovedeşte a fi sfetnicul copilului de 7 ani.

Ajuns acasă, bunicul îi descifrează tainele îngrijirii animalelor, cu grijă, devotament, blândeţe şi dragoste.

Aventura primului călărit este pentru copilul Tudor, nemaipomenită. El nu o va uita niciodată.

Proiectarea personajului principal în două planuri diferite, planul real şi cel imaginar, provocat de visul care-l întoarce în copilărie, este un procedeu des întâlnit, iar rezultatul este peste măsură de mulţumitor.

Bucuria lecturii pentru un copil crescut de la şapte ani cu jocuri pe calculator, nu s-a şters niciodată şi eroul principal din istorisirea: „Între carte şi computer” – ne aminteşte de importanţa cărţilor în viaţa noastră. Bucuria lecturii unei cărţi pe hârtie, a răsfoitului şi privirii imaginilor, nu poate fi înlocuită de nimic. Vizita la librărie sau la bibliotecă sunt, de asemenea, mijloace eficiente pentru procurarea cărţilor captivante. Povestea este o invitaţie la reîntoarcerea la lectura pe suport clasic, de la care avem numai de câştigat. Ea pledează pentru respectul faţă de cuvântul scris şi antrenarea la lectură. Dar, mai cu seamă, povestea scoate în evidenţă faptul că unul din cei mai buni prieteni ai omului este cartea, care te însoţeşte oriunde şi te învaţă lucruri minunate şi în acelaşi timp, foarte plăcute.

O altă povestire minunată este „Lumea copilăriei” – o lume care nu are graniţe. Reflecţiile asupra acestei lumi îl proiectează pe scriitor cu multe decenii înapoi, la vremea copilăriei lui, prilej pentru o amintire nespus de dragă: aceea în care a văzut marea pentru prima dată. Vremea când, copil fiind, alerga prin nisip spre apă ca s-o poată adulmeca, mirosi, gusta şi mai ales, să o mângâie ca pe o fiinţă vie, nesfârşită ca întindere, tulburătoare şi foarte limpede, cu reflexe divers colorate care luceau în bătaia razelor soarelui şi a lunii. Copilul simte îmbrăţişarea primului val dantelat de spumă care sărută ţărmul. E atât de fascinat încât nu-i vine să mai plece de acolo. Dar niciodată nu a putut uita gustul sărat al mării.

Primele lecţii de înot şi plută de la tatăl său, primele castele de nisip, primele prietenii cu alţi copii veniţi de pretutindeni. La mare poţi lega prietenii trainice.

Altă povestire se referă la „Vacanţa de Crăciun” – aşteptată cu înfrigurare de toţi copiii. O îmbinare de versuri şi proză, dau farmec povestirii. Prilej pentru autor să facă portretul bunicii lui, care i-a rămas ca o iconiţă în suflet. Respectarea tradiţiilor, mersul cu colindatul în Ajun de Crăciun, mersul cu Steaua, toate acestea sporesc farmecul acestui anotimp mirifc, înveşmântat în mantie albă.

Dar, cea mai mare bucurie este pentru copii, primirea darurilor de sub brăduţ în Noaptea Naşterii Sfinte.

Să ne alegem meseria!” – îl are ca protagonist pe Ionuţ – un puşti care este tentat să-şi aleagă mai multe meserii: bucătar, doctor, agricultor, silvicultor, cofetar, croitor. La fiecare meserie, Ionuţ îşi manifestă dorinţa de a o profesa.

Dar copilul mai învaţă că orice meserie este importantă, mai ales dacă e făcută cu pricepere şi dăruire, pentru că, fiecare contribuie la bunăstarea omului.  Atunci îţi va aduce satisfacţia lucrului împlinit. Dar mai ales, faptul că fiecare meserie are tainele ei, care trebuie desluşite şi învăţate temeinic.

La sfârşitul povestirii, copiii sunt invitaţi să se gândească bine ce meserie e bine să facă în viaţă.

Marian Malciu manifestă un înalt simţ artistic şi o mare responsabilitate în tot ceea ce scrie.

„Muntele sihaştrilor” – ultima povestire – are drept cadru, la fel ca şi povestea de început, mediul şcolar. De data aceasta, protagonist este Andrei. Pentru că s-a întors de curând dintr-o călătorie în Grecia, el este invitat de colegi şi prieteni să povestească această uimitoare aventură de pe Muntele sihaştrilor, adică Sfântul Munte Athos. Adunaţi într-un parc, după terminarea orelor, copiii îl ascultă cu atenţie pe colegul lor Andrei, uitând de timp şi de locul în care se află şi călătorind cu închipuirea pe meleaguri elene.  Ei află unde este situat şi de unde vine numele lui. Cu acest prilej, autorul oferă date şi informaţii despre inima Ortodoxiei, despre monahii care-şi duc traiul acolo şi se roagă pentru ei şi pentru lume. Primii pustnici s-au aşezat acolo prin anul 100 după Hristos. Un bun prilej de întoarcere la legendele şi istorisirile legate de aceste locuri sfinte ca şi de oamenii care au dobândit prin nevoinţă şi rugăciune, faima de sfinţi. Copiii participă activ la această povestire, împărtăşindu-şi cunoştinţele aflate pe internet sau în urma unor pelerinaje pe care le-au făcut cu părinţii. Tot ce ţine de aceste locuri sfinte este povestit de copii: arhitectura mănăstirilor şi a schiturilor, descrierea florei şi faunei, bucătăria athonită din care lipseşte cu desăvârşire carnea de origine animală, istoria acestui munte, primejdiile prin care au trecut monahii din pricina unor năvălitori şi jefuitori, de-a lungul secolelor. Chiar şi despre ritualurile de desfăşurare a rugăciunii şi slujbelor  religioase care dobândesc o importanţă deosebită în viziunea copiilor ca şi despre turismul religios care se face acolo.

Cu un deosebit tact pedagogic, Marian Malciu strecoară în povestirile sale pentru copii, multe sfaturi, pilde şi învăţăminte. Dar, textele nu sunt lipsite de un umor sănătos şi şugubăţ care sporeşte plăcerea lecturii.

Cartea se adresează copiilor din clasele primare şi de gimnaziu şi este o lectură auxiliară la manualul de limba română.

Autor,

CEZARINA ADAMESCU

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

3 Comments

  1. Marian Malciu

    27 mai 2013 at 5:29 PM

    Plecăciune, domnule Mihai Mircea Totpal!
    În sfârşit, am revenit în acest spaţiu îndrăgit…
    Mulţumesc din suflet!

  2. Mihai Mircea Totpal

    27 mai 2013 at 5:44 PM

    Bucuria este de partea mea stimate domn Marian Malciu
    … din pacate timpul nu imi permite sa parcurg si sa public toate materialele superbe pe care le primesc si pe care le indragesc atat de mult.
    Multa sanatate si numai bucurii sa dea Dumnezeu!

  3. Marian Malciu

    30 mai 2013 at 11:18 AM

    OK!
    Doamne ajută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

S-a nascut bebelusul? Iata ce schimbari trebuie sa faci in viata ta!

Viata unui cuplu tanar se schimba radical cand isi face aparitia un bebelus. Nimic nu mai …