Când privirea oricărui cititor ajunge pe coperta ce poartă acest titlu, parcă fără voie, se naşte întrebarea:

„Oare ce semnificaţie şi conţinut pot descoperi în filele acestei cărţi?”

Ei bine, deşi este un prim volum de autor, debutul fiind marcat în antologia „Fruntea cerului asudă” din cadrul proiectului EXPRESIA IDEII – fondat de prof. Mariana Bendou -, autoarea poeziilor cuprinse între coperte a avut curajul să exprime public, prin cuvinte alese cu migală şi emoţie, cugetări născute din propria-i trăire sufletească. Într-adevăr, a scrie şi a publica este – mai întâi de toate – un act de curaj. Este un act de voinţă care nu ar fi fost posibil fără cunoaşterea domeniului de manifestare, în anumite limite cel puţin obligatorii, fără un minim de talent şi, mai ales, fără har.

Vera Crăciun este beneficiara harului dat de Creatorul suprem la naştere şi a înţeles că nu poate mulţumi Domnului decât prin fructele obţinute prin muncă organizată şi susţinută de acest har. Iar „fructele” din debutul poetic sunt bine coapte, parfumate, bogate în sensuri, sentimente, meditaţii…

Poeta a învăţat de mică să iubească. În afara iubirii de Dumnezeu ea şi-a iubit şi îşi iubeşte mama, plecată din lumea aceasta pentru totdeauna, iubeşte oamenii şi păsările ori anotimpurile şi florile cu aceeaşi măsură şi tandreţe. Iubirea şi dorul de mamă este, după cum se pare, acel izvor tainic al gândurilor ei, al meditaţiei şi al hotărârii de a scrie. Autoarea nu-şi poate alina dorul doar mergând la locul de veci să aprindă o lumânare, să facă o rugăciune şi să lase pe florile de pe mormânt o lacrimă:

„Lacrimă de… dor de mamă,/ Suflet blând, chip de icoană!”/ Dor de mamă

ea simte nevoia de a face ceva mai mult, nu sporadic ori periodic, ci un anume ceva care să aibă caracter de permanenţă. Aşa a ajuns la poezie.

Nu întâmplător şi nu din alt motiv a hotărât să aşeze la începutul cărţii cele mai semnificative versuri dedicate celei ce i-a dat viaţă, chiar dacă şi în rest, aproape toate, sunt scrise cu gând duios şi plin de dor tot pentru ea. Este un fapt demn de toată lauda şi care subliniază trăinicia dragostei şi respectului faţă de părinţi, de acei oameni faţă de care tot omul greşeşte şi le este dator să ceară iertare, chiar şi după moarte:

„Iertare cer/ Şi tot mai sper,/ Să poţi veni, să pot zâmbi;/ Să poţi vorbi, să pot gândi;/ Să poţi certa, să pot uita;/ Să poţi ierta, să pot visa;/ Să mă alini cu vocea ta,/ Tu, Mama mea! / Leagăn de mamă

Oarecum liniştită de această nouă legătură ce nu se  mai poate pierde în timp, poeta poate comunica, firesc, cu fiinţa iubită. Nu o poate auzi, dar ştie ce-i vorbeşte, îi înţelege îngrijorarea şi îi urmează sfatul:

„Eu ştiu că plângi,/ Căci vocea stăpânită/ De simfonia florilor/ De toamnă,/ Tristeţe înseamnă…” … ”Dar eu mai ştiu/ Că nota de vioară/ Poate fi schimbată…” … „Caută albul…” … „Încearcă de la viaţă, /Răul să-l uiţi,/ Ca să primeşti speranţă…” / Eu ştiu…

După asemenea dialog, întâmplător ori nu, ajunge la momentul întrebărilor de substanţă:

vom şti vreodată/ dacă timpul,/ grăbit, în ritmul său alert,/  va şti cât ţine-o veşnicie,/ sau cât durează un prezent?/ Timpul

şi, cât se poate de hotărât, începe să preţuiască timpul universal şi, mai mult, să dea valoare timpului personal. O valoare descoperită în clipă, ca cea mai mică diviziune, pe care nu o tăinuieşte pentru a se hrăni pe ascuns din ea, ci o arată lumii subliniindu-i valenţele:

„Ea colorează drumul vieţii,/ Dă bucurie,/ Dă tristeţe./ Cu ea vorbeşti, / Cu ea păşeşti,/ Iubeşte clipa cât trăieşti”! / Clipa

Vera Crăciun face uz de libertatea cuvântului, exprimându-se cu lejeritate, ieşind din canoanele statornicite în ale poeziei într-o perioadă sau alta. Nu este preocupată de alegerea unui anumit stil în care să se încadreze deşi, privind întregul său parcurs, se observă grija în căutarea şi definirea propriul drum, atitudine cât se poate de firească. Aparent, ea scrie spontan. Scrie aşa cum îi dictează inima. Scrie din suflet. Cuvintele-i curg, adeseori, descoperind-o ca fiind,

„Trezită parcă din visare/ De dor/ Şi dulce chemare…”/ Dansul Lunii

pentru ca mai apoi curgerea să devină lină, după o lungă meditaţie în care a învăţat să aştepte pentru a-şi putea realiza scopul propus:

„Iar în popasul păsării ce zboară,/Pe ramuri albe,/ Ce muguri le-mpresoară,/ Un vesel ciripit/ Să îl aştepţi,/ Căci este pentru tine/ Un dar de mare preţ!/ Să ştii s-aştepţi…”

În versurile Verei nu abundă metafora, dar nu pentru că i-ar fi greu să o folosească, ci din convingerea că sunt imagini, acţiuni, descrieri, care trebuie arătate aşa cum sunt, cu frumuseţea lor nativă, prin cuvintele curate ale bogatului grai românesc pe care-l stăpâneşte şi îl foloseşte cu bucurie:

„Floare de câmp,/ cu dulce mireasmă/ şi-adieri de petală/ în vânt,/ te privesc,/ te alint/ şi te cânt! / Flori şi cântec

            Sensibilitatea ce o caracterizează o conduce adeseori în natură, dar nu se pierde într-o  contemplare pasivă cum ar putea fi interpretată aici:

„Vraja florii o ascult,/ Căci în taină, / O petală mi-a şoptit/ Cum ea cântă pentru mine/ Valsul florilor divine!” / Vraja cântului din floare

ea caută frumosul, viaţa, misterul şi utilitatea:

„Să mângâi firele de iarbă,/ Şi roua de pe ele să o simţi;/ Din verde proaspăt, împleteşte-ţi salbă,/ iar cerul cu privirea să nu-l minţi. / Gingăşie

ori surprinde neprevăzutul cu răul ce-l poate aduce:

„Şi ramuri care altădată,/ Împodobeau pădurea toată,/ Deodată-s rupte la pământ,/ De iureşul acelui vânt…” / Furtuna

Alternând între versul poeziei clasice şi versul alb, autoarea manifestă îndemânare, dar şi unele stângăcii în ceea ce priveşte păstrarea constantă a rimei de-a lungul poeziei ca întreg ori chiar în interiorul unei strofe. Sunt aspecte inerente începuturilor, iar situaţiile în care apar nu sunt atât de numeroase încât să o descurajeze. În schimb, este atentă la măsura metrică şi nici nu cred să-i fie greu atâta timp cât simte şi iubeşte muzica. Ea oferă muzicalitate versurilor sale. Dă posibilitatea citirii ritmice, plăcute, reconfortante şi nu puţine sunt cele ce pot fi înscrise sub portativ.

Vera Crăciun a arătat deja lumii că poate crea poezie curată într-o societate în care se murdăresc, tot mai mult, vechi ori actuale repere şi valori, se modifică în sens negativ caractere şi se permit vulgarităţi în versuri. Ea crede în tot ceea ce este frumos şi are forţă să transmită public acest „crez” al său:

            „Cred în frumosul/ din cântec,/ cred în frumosul/ din zâmbet,/ cred în trandafirul cu spin,/ cred în lacrimi/ şi-n destin” / Cred

            Este ceea ce cred şi eu. Cred în frumos şi în poezia de azi şi de mâine a Verei Crăciun. Este o certitudine, precum este şi aceea că:

„… şi din cuvântul/ scris din suflet,/ pe-a vieţii coală de hârtie,/ va dăinui parfum de versuri/ şi cântec dulce pe vecie” / Cuvântul scris

Apreciez că este greu de găsit un volum cu versuri atât de plăcute ca acesta al doamnei Crăciun Veronica (numele oficial). Faţă de ceea ce prezintă piaţa de azi, fie ea cea obişnuită ori cea a internetului, „Meditaţii şi cuvinte” este cartea ce merită a fi citită şi apoi aşezată, la loc de cinste, în rafturile bibliotecii personale. Evident, nu generalizez…

Marian MALCIU
membru al Ligii Scriitorilor din România

 

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

9 Comments

  1. Delia Stăniloiu

    6 decembrie 2011 at 6:51 PM

    Felicitări domnule Malciu dar şi distinsei poete..

  2. Nicu Dan Petrescu

    6 decembrie 2011 at 11:20 PM

    Citind Recenzie cartea “Meditaţii şi cuvinte” de Vera Crăciun pot zice ca din punctul meu de vedere se incadreaza in randul cartilor la care.. cuvantul zideste,,,scrisa cu har si sensibilitate,.. dar pe care o buna parte din criticii actuali nu o vor aprecia deoarece ca si in pictura moderna unde se fac aprecieri deosebite tablourilor lui Picaso sau Dali..pe care pentru a le intelege iti trebuie o imaginatie bogata si minime cunostinte in aceasta directie a artelor plastice, considera ca nu se incadreaza in curentul actual al creatiilor literare. In consecinta personal cosider ca este o carte scrisa pentru si apreciata de…generatia sec.XX

  3. marian malciu

    7 decembrie 2011 at 2:49 AM

    Dragă doamnă Delia, mulţumesc frumos! Mă bucur mult să te întâlnesc aici şi te invit să postezi de frumoasele tale creaţii în paginile acestei reviste Online! Observi ce atenţie manifestă gazda noastră în organizarea paginii! Eu am oferit doar textul…
    Mulţumesc şi în numele autoarei volumului de versuri. Este timidă încă, aşa cum erai tu acum vreo patru-cinci ani (şi încă mai eşti!). Oricum, îi voi transmite.

  4. marian malciu

    7 decembrie 2011 at 3:13 AM

    Domnule Dan Petrescu, te asigur că nu există carte la care cuvântul să nu zidească! Depinde ce… Depinde cine o citeşte şi ce înţelege din acel cuvânt. Oricare autor a avut o idee, un subiect, un ceva de zis, în ultimă instanţă… şi clădeşte, aşa cum se pricepe, aşa cum şi-a propus, ceea ce şi-a dorit . Adevărat că sensul afirmaţiei tale bate în altă direcţie, dar nu înţeleg de ce nu o spui direct! Poate vei reveni şi o vei face…
    Pe de altă parte, sunt sigur, amice, că nu ai citit poeziile cuprinse între coperţile acestei cărţi. Ai citit doar câteva postate pe Facebook. Deci, nu înţeleg de ce te repezi să tragi concluzii mai aspre ca a acelor critici la care faci trimitere!!
    Cât priveşte partea cu aprecierea criticii literare, sunt de acord că fiecare va avea opinia sa. După pregătirea şi preferinţele sale în ale poeziei! O singură poezie, citită de zece critici, se multiplică până ajunge la… zece poezii! Fiecare o judecă în felul lui şi va scrie în stil propriu…
    În fine, te-aş ruga, Dane, să precizezi care este “curentul actual al creaţiilor literare”! Sper să te referi la curente postmoderniste, cel puţin, dar nu cu sublinierea poeziei (în special) porno…! Ori nu ştiai că este încurajată? Vera Crăciun a scris, presupun eu… aşa, fără să-mi pun problema în timp ce-i citeam volumul, pentru generaţia sec. XX, deci pentru prezent, nu pentru viitor… adică ceea ce ar înseamna generaţii ale sec. XXi. Greşesc? Iar în acest caz, s-a orientat şi a creat bine. Evident, pot greşi şi eu în aprecierea mea, cum şi tu poţi greşi. Dar, până una-alta, eu nu i-am scris o critică literară doar, pentru că nu am pregătirea şi calitatea necesară. Am făcut o umilă recenzie. Te nemulţumeşte recenzia ori poezia?! Pentru secolul XX, ambele, sunt foarte bune… Părerea mea!
    Mulţumesc pentru intervenţie, Dane!

  5. Popescu Marinela

    7 decembrie 2011 at 8:45 AM

    Felicitari d-nul Marian Malciu si d-nei poete Vera Craciun.

  6. marian malciu

    7 decembrie 2011 at 10:37 AM

    Mulţumesc frumos, domnişoara Marinela!
    Mă bucur mult că ai vizitat această gazetă OnLine şi te-ai oprit în pagina poeziei!

  7. Craciun Veronica

    7 decembrie 2011 at 7:32 PM

    Multumesc frumos, doamna Delia Stăniloiu! Sărbatori fericite vă doresc!

  8. Craciun Veronica

    7 decembrie 2011 at 7:36 PM

    Toate gândurile de bine, doamna Popescu Marinela! Va multumesc!

  9. Craciun Veronica

    7 decembrie 2011 at 7:52 PM

    Cineva spunea, domnule Nicu Dan Petrescu ,, este greu să pierzi, dar mult mai rău este să nu fi încercat niciodată să reușești,, Vă multumesc și vă doresc Sărbători fericite!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Al. Florin ŢENE: Eseu – Există o dizarmonie dintre viaţa reală şi lumea spirituală?… şi câteva poeme

Este o convingere că întotdeaua să păstrăm constant trează  încrederea noastră în chimia s…