Vezi AICI "Partea II-a"

*******

CAPITOLUL I

Meschinării în labirintul vieţii

[…]

Fată ruşinoasă şi respectoasă în aceeaşi măsură, Violeta nu a refuzat să vină să facă curăţenie generală în apartamentul vecinei de la trei. Ştia că, după transformările şi îmbunătăţirile făcute de domnul inginer, era vorba numai de gresie, faianţă şi termopan. Deci, era uşor de curăţat şi frecat în oricare încăpere.

În prima ei zi de lucru, erau toţi proprietarii acasă. Făceau bagajele pentru a pleca în concediu.  Părinţii, la mare. Copiii, în vacanţă, la munte. Separat. Fata pleca spre Sinaia. Băiatul, după vreo trei zile, spre Apuseni. De aceea, i-au arătat Violetei ce are de făcut, cu condiţia să termine curăţenia până în ziua plecării băiatului. Fiind timp puţin la dispoziţie, fata nu a reuşit să facă mare lucru. A spălat doar geamurile de la balcoane. Ai casei erau peste tot şi aruncau lucrurile ori genţile de voiaj aiurea, prin fiecare încăpere. Aşa că stăpâna casei, coana Liliana, a tras-o de-o parte şi i-a zis:

– Lasă treaba acum, fato! Vii mâine şi poimâine, de dimineaţă şi până seara, după ce plecăm noi. Este mâncare destulă în frigider să ajungă băiatului şi, unde mănâncă unul, pot mânca doi. Vezi că am trecut eu pe la mă-ta să-i spun să te lase să lucrezi întins aici. Uite, îţi dau şi patru sute de mii şi lucrurile pe care le pun în sacul acela… Îl vezi? Este al tău. Îl iei când termini treaba… Ai grijă să nu spargi ceva pe aici! Când revenim din concediu, vreau să găsesc curăţenie lună aici, ne-am înţeles? Este clar ce ai de făcut?

– … Da, doamna Liliana… eu am înţeles şi… vă mulţumesc pentru lucruri! Săru’ mâna, doamnă!… O să lucească toate când veniţi acasă…

– Camera băiatului o laşi pentru ultima zi. Vezi să nu-l deranjezi!

– Nu, doamnă, cum o să fac eu aşa!

În ziua următoare, s-a dus pe la orele 9.oo, ca să nu deranjeze pe „conaşul cocoanei Liliana”, după cum i-a zis maică-sa. I-a deschis Mişu, cu ochii aproape lipiţi de somn. Era în pijama la ora aceea. S-a îngrozit biata fată când a văzut câtă mizerie este în casă, dar nu s-a descurajat. A întrebat de unde să ia ligheanul şi cârpele de care-i vorbise coana Liliana şi s-a concentrat pe treabă. Nu a observat, când freca parchetul din sufragerie ca să scoată resturile de var, vopsea, nisip şi alte materiale folosite la realizarea, şlefuirea şi finisarea plafonul fals şi la pereţi, că băiatul stă nemişcat în pragul uşii şi o priveşte cu atenţie, fixându-i formele descoperite în timpul lucrului.

Ea era aplecată şi sânii se lăsau pe bluză împingând-o către în jos, părând a fi mai mari decât în realitate. Fusta era săltată şi prinsă cu poalele la brâu, astfel că picioarele i se dezgoleau mult peste nivelul genunchilor, lăsând a se vedea pulpele netede, cu carnea tare sub pielea ce-i lucea ca abanosul, în timp ce se târa cu genunchii pe fiecare metru pătrat în parte.

Mişu rămăsese cu privirile aţintite pe bazinul fetei. Nu-i venea să creadă că mijlocul ei poate fi atât de subţire şi că şoldurile puteau aduna un ceva apropiat de perfecţiune în linii curbe, forme şi mişcare. A văzut-o de atâtea ori în picioare, dar nu a observat ori bănuit vreodată că, la vârsta ei, fetiţa poate avea aşa forme excelent proporţionate şi atrăgătoare. Nu-i remarcase decât ochii şi părul, dar a privit-o ca pe o copilă şi atât. De data asta, era zăpăcit de ceea ce înfăţişa trupul ei în acea poziţie, care-i scotea în evidenţă tot ce era mai frumos. Minute în şir i-a urmărit mişcarea neîntreruptă, ascunzându-se după tocul uşii.

Când s-a retras, pe vârfuri, era îngândurat şi-un zâmbet de mare satisfacţie i-a năpădit întreaga-i faţă. Începuse să treacă la comparaţii. Fetele pe care le avusese vreodată în braţe şi le posedase într-un loc sau altul, erau dezbrăcate pe rând şi alăturate, în goliciunea lor, trupului acestei fetiţe ce părea că-l răscolise, fără să se poată controla. A ieşit curând, dar nu s-a scuturat total de toate acele imagini pe care le adunase din amintiri pentru a face comparaţii şi nici de planurile noi ce i se conturau tot mai puternic în minte…

S-a întors imediat după miezul zilei. A dezbrăcat bluza uşor umezită de sudoare şi a tras peste cap un tricou subţire din bumbac, mergând spre dormitorul din care se auzea puţin zgomot. Violeta curăţa tocurile ferestrei pline de pete de var, ipsos şi alte resturi. Nu a auzit uşa când s-a deschis. Era transpirată aşa de mult, încât şi părul i se lipea de pielea umerilor. Când a strigat-o şi a ridicat mâna în semn de salut, ea s-a întors într-o zvâcnitură, speriată, cu cârpele murdare în mâinile pline de praf alb. Îmbrăcămintea, lipită de pielea transpirată, îi etala trupul şi toate formele păreau a fi modelate de cel mai iscusit sculptor. Sânii i se lipiseră de bluza umedă şi ochii băiatului au ţintuit mameloanele micuţe, atât de închise la culoare încât păreau două dude negre, micuţe şi coapte, gata să cadă de pe crenguţele lor. Îl privea tăcută, cu ochii larg deschişi sub sprâncenele-i stufoase, neştiind ce să facă. Nu-i trecuse sperietura. Buzele-i tremurau uşor.

Mişu a rămas blocat. Era fascinat de tabloul ce-l avea în faţă. A simţit cum gura i se umple de apă. O poftă nebună-l cuprinsese. Într-o clipită s-a imaginat peste trupul ei gol, lipsit de apărare. Un prim impuls a fost stăpânit cu greu. Nu dorea să o sperie mai rău şi s-a gândit la consecinţe. A strâns puternic pumnii până a simţit unghiile aproape pătrunzându-i în carne. A înghiţit de trei ori în sec şi a trebuit să-şi dreagă vocea înainte de a reuşi să vorbească.

– Salut! Ai lucrat mult azi. N-ai obosit?

– … Bună ziua, domnişoru’ Mişu! … Nu, nu am obosit. Mai e de lucru… Mai e multă treabă…

– Tu ai mâncat pe ziua de azi? Eu am o foame de lup. Cred că te-aş putea mânca şi pe tine!

– … Eu, nu… nu am mâncat… Când oi termina treaba, a răspuns ea, privindu-l cu jenă şi temătoare, după care şi-a plecat imediat privirea în podea.

– Foarte rău ai făcut. Ţi-a arătat mama, îmi aduc aminte… Hai, vino încoace la bucătărie! a îndemnat-o el şi, observând că nu-l urmează, a insistat. Dar vino, ţi-am spus, hai cu mine acum, imediat!

Fata nu se îndemna de loc. Se ruşinase toată. „Cum să mănânc cu el la masă? El e boier, eu… doar ţigancă… Ia uite ce frumos e îmbrăcat! Şi el e… E cel mai frumos băiat din bloc… Cum să mănânc eu cu el? Nici nu spun acasă. Mă bate mama…”.

N-a avut timp să gândească prea mult. Mişu s-a întors şi a tras-o de mână. Aşa a dus-o până la frigider. A deschis uşa şi a exclamat:

– Uite, este destulă mâncare. Spune-mi ce vrei să mănânci. Vrei brânză ori preparate din carne?

Ea a rămas mută când a văzut ce este în frigider. În viaţa ei nu văzuse atâtea bunătăţi adunate la un loc. Brânză în folii subţiri şi transparente, câteva feluri de salam, şuncă presată, muşchiuleţ, caşcaval în vid, câteva borcane mici în care nu înţelegea ce este, măsline, salată de icre, câteva recipiente cu ceva roşu în ele, ouă, roşii şi ardei gras, unt, lapte bătut sau smântână… Se uita şi nu-i venea să creadă. Nu i-a văzut privirea, dar nici zâmbetul lui ironic care s-a transformat, mai apoi, în înţelegere şi compasiune.

– Înţeleg că-ţi este greu să alegi… Nu?… Hai, mergi la baie să te speli şi, în timpul ăsta, eu aranjez să mâncăm. Nu mi-ai spus ce ai vrea, până la urmă. O să hotărăsc eu, nu-i nimic.

Bucuroasă că a scăpat, fata a plecat aproape în fugă. El a scos cu dexteritate câte ceva şi le-a aşezat în ordine pe masă, în farfurii întinse. Înainte de a felia salamul şi muşchiuleţul, a lăsat cuţitul jos şi s-a dus, tiptil, la uşa de la baia de serviciu, la care era lumina aprinsă. A ascultat atent. Când a auzit zgomotul apei curgând la chiuvetă, a intrat brusc…

Violeta era dezbrăcată până la brâu şi îşi arunca apă peste faţa plină de săpun. Avea ochii închişi. Bluza era atârnată pe cuierul mic de pe uşă. El a remarcat pielea ei închisă la culoare şi s-a mirat cât de netedă şi întinsă este peste tot. I-a măsurat sânii micuţi dintr-o privire. Erau cât pumnii lui, dar tari, ţâfnoşi, ispititori. A întins mâna să-i atingă, să-i mângâie, dar, exact atunci, ea a aruncat, cu palmele făcute căuş, apă peste faţă şi şi-a îndreptat trupul, scuturându-şi deasupra chiuvetei părul ce se lăsase peste urechi şi ochi. Deodată, ridicând privirea, l-a zărit în oglindă.

– Am venit să văd dacă ai cu ce te şterge aici, i-a vorbit el imediat, arătând cu mâna locul în care atârnau două prosoape, anulând ţipătul ce stătea pe buzele ei strânse de frică. Văd că bluza este udă… Vezi că în sacul acela ai bluze de la soră-mea. Te îmbraci şi vii, că te aştept la masă.

Mişu nu s-a mai uitat la ea şi nu a aşteptat să-i răspundă. A ocolit-o cu privirea de cum a ridicat ea capul şi a fost foarte degajat, de parcă era ceva firesc să o vadă şi să-i vorbească, chiar dacă ea era pe jumătate dezbrăcată. A intrat râzând în bucătărie. „Mamă, ce bucăţică bună! E ca lumea gagicuţa asta… nu-mi scapă, chiar dacă e mică! Are de toate. E făcută bine la vârsta ei. De aia se mărită astea repede, băi frate!… Nu trebuie s-o sperii, că dacă mă spune… e nasoală treaba. Mă-sa n-o să mai ţină cont de nimic, la o adică. Am văzut-o eu când s-a certat cu alea de la scara vecină. Mamă, Doamne, ce e la gura ei! E ca o leoaică înfuriată. Mai are şi fraţii ăia care nu ştiu de glumă… O las să se liniştească. Să se obişnuiască puţin cu mine… Văd eu cum fac…”.

Violeta a intrat încet, cu privirea în jos, temătoare. Simţea că arde toată de ruşine. Îmbrăcase o bluză orange scoasă din sac, puţin şifonată şi închisă aproape până la gât. Avea mânecuţe scurte şi guleraş dantelat. Ştia că-i vine bine, chiar dacă era mai mare cu o măsură pentru ea. Se văzuse în oglindă şi era fericită. S-a aşezat pe scaunul arătat de băiat şi a mâncat în tăcere câte puţin din toate cele aşezate în farfurie, ţinând capul plecat tot timpul. Nu s-a folosit de cuţit şi furculiţă. A luat mai mult cu mâna, aşa cum era obişnuită. Trăgea cu coada ochiului la el şi se mira cum de poate mânui aşa de simplu tacâmurile. Mişu nu a avut nevoie de şerveţel, dar s-a folosit de el pentru a-i arăta ei, fără vorbe, că acelea din suportul elegant de porţelan sunt pentru aşa ceva destinate.

– Să mănânci tot ce ai în farfurie, i-a zis el când a văzut că ea încetează să se mai servească.

– Mulţumesc frumos, domnu’, dar e mult… Nu pot să mănânc atâtea ăstea…

– Hai, nu te prosti! Am văzut eu că ai ciugulit doar. Şi o păsărică ar mânca mai mult ca tine. Şi nu-mi mai vorbi cu domnu’, că mă supăr pe tine! Ce, nu mă cunoşti? Doar suntem vecini de când erai mică, ce dracului! i-a vorbit el, cu un glas mieros.

Ea s-a ruşinat din nou, după ce abia îşi mai revenise. S-a uitat la el pe sub sprâncene, fără să ridice capul şi, după ce a ţintit iar farfuria, i-a răspuns cât se poate de simplu:

– Păi, dumneavoastră… sunteţi domnu’, nu sunt eu… Şi sunteţi mare… Eu sunt, eu sunt…

– Şi tu eşti o domnişoară, a întrerupt-o el privind-o prieteneşte, fără să-şi trădeze gândurile. Eşti o domnişoară foarte frumoasă, să ştii…! O domnişoară frumoasă şi vrednică, a adăugat în timp ce se ridica încet de la masă. Eu nu am pretenţii. Mişu mă cheamă şi îţi dau voie să-mi zici pe nume, a continuat el să vorbească rar, ocolind masa şi apropiindu-se de scaunul ei.

Mergea încet, calculându-şi fiecare pas şi gândind fiecare vorbă, examinând-o foarte atent cu privirea…

Ea îşi băgase ochii de tot în farfurie, aplecată asupra acesteia. Se pierduse cu firea şi nu ştia ce să creadă. Nu putea vorbi şi mută a rămas, de uimire şi teamă, când el i-a mângâiat uşor părul şi i-a vorbit la ureche, aplecându-se până ce i-a atins părul cu obrazul.

– Uite, ca să mă crezi că eu sunt prietenul tău, îţi pup ochişorii ăştia frumoşi. Să nu-ţi fie teamă de mine, a mai zis el şi i-a luat capul în palme, întorcându-l către el. I-a sărutat amândoi ochii şi apoi obrajii pe care i-a simţit dogorind. „Mamă, Doamne, ce fierbinte e! Ar fi numa’ bună… Linişteşte-te, Mişule, că eşti aproape! Cu răbdare, cu răbdare, omule, că fuge păsărica şi nu rezolvi nimica!”… Vezi că nu s-a întâmplat nimic? Ia spune, vrei o îngheţată?

– … Eu… eu nu vreau… Săru’ mâna pentru masă, domnişorule!

– Ei, hai că eşti nostimă! Ai trecut la domnişor acum, când tocmai ziceam să-mi spui pe nume. Cum vine asta?

– … Păi, aşa… bine, că aşa trebuie…

– Bine, dacă zici tu. Te vei obişnui cu mine… Acum ţi-e gândul la treabă, nu?

– Da, că e multă treabă! a izbucnit ea, ridicându-se grăbită de pe scaun, bucuroasă că Mişu a schimbat vorba şi o lasă în pace.

Tremura toată. Nu ştia ce se întâmplă cu ea. A fost fericită când a sărutat-o, dar nu ar fi vorbit cuiva despre asta, în ruptul capului. I-a fost şi teamă. Ştia că nu are voie să se lase sărutată. Nu s-a gândit la altceva rău. Nici nu i-ar fi trecut prin gând. Se întreba doar ce motiv a avut acest băiat bogat să se poarte aşa de frumos cu ea. „Eu fac casa asta lună, că aşa am fost plătită să fac… Mi-a zis şi mama: pune osu’ la treabă! Să nu mă faci de râs, că dracu’ te mănâncă, auzi fă? Cred că-i place cum muncesc… de asta se poartă aşa. Mă încurajează. Dar m-a pupat pe ochi…”.

– Să mergem la treabă, dacă zici că nu mai mănânci, s-a declarat Mişu de acord cu hotărârea ei, după câteva secunde suficiente pentru a o examina şi înţelege, cât de cât, ce se petrece în mintea ei. Fac eu ordine aici, nu te mai deranjez. Eu plec prin oraş. Vezi că încui uşa după mine. Ai nevoie de ceva?

– Nu am nevoie de nimica… domnişorule, a răspuns ea cu capul plecat şi s-a întors încet pentru a se îndrepta apoi cu paşi tot mai repezi spre uşă, aproape în fugă.

„Încă se teme, amărâta asta. Oare pricepe cam ce vreau să fac cu ea? Nu cred… Oricum, trebuie să fiu atent. Altfel… dacă intru în mâna ţiganilor, nu scap teafăr. Dar nici s-o iert, nu pot. E bunicică rău, a dracului ţigăncuşă! Trebuie să-mi fac un plan ca lumea. Chiar în seara asta”, s-a hotărât Mişu în timp ce duşul îl stropea cu apă călduţă. A trecut pe apă rece, s-a înviorat şi s-a retras…

Era soarele pe cer când s-a întors. Se grăbea. „Dacă nebuna s-a gândit şi a înţeles, e în stare să fugă. Poate deschide, dacă-şi pune mintea! Tot va trebui să vină mâine ca să termine curăţenia… Şi mâine n-o scap, orice-ar fi…”.

Violeta lustruia parchetul din sufragerie. Îşi luase bluza ei. Era transpirată şi murdară ca la prânz. Nu a mai speriat-o. A fluierat-o de cum a intrat în casă. Ea a apărut în pragul sufrageriei şi l-a chemat să vadă dormitorul pe care-l terminase.

– Bună ziua, domnişorule! Vreţi să vedeţi unde am terminat? … Ce ziceţi, vă place?

– Bă, e ca lumea, bravo! Mie îmi place, dar trebuie să-i placă mamei. Ea e mai pretenţioasă.

– O ştiu eu pe doamna… Va fi mulţumită, o să vedeţi. Mai trag o dată peste tot, când oi termina…

– Bine, fetiţo. E cam târziu. Pun muzică la calculator să auzi din sufragerie… dar, când vrei să pleci acasă?

– Păi, aş pleca… până vine noaptea, că…

– Adică până la lăsarea întunericului, să ajungi acasă, nu?

– Da, cuconule! Să fiu acasă…

– Bine! Eu aranjez să mâncăm peste o jumătate de oră. Îţi convine aşa? a întrebat-o el, urmărindu-i foarte atent reacţia.

– E bine, că acuşica sunt gata aci, a răspuns ea încrezătoare şi s-a şi aplecat să-şi ridice materialele, fără să se uite la băiat.

Acesta s-a retras încet, zâmbind. A deschis computerul şi a ales muzică ţigănească şi manele. Le-a rânduit şi a dat sonorul tare. Se auzea muzica până încă două etaje mai sus. „Cel puţin, dacă ţipă toanta asta mică, să nu se audă de afară. Dacă n-a zis nimic despre masă, e pe bune, i-a trecut frica…” a gândit Mişu şi a intrat în bucătărie. A scos din frigider o sticlă de „Ballantines”, alta de apă minerală şi câteva cuburi de gheaţă într-o cupă de cristal. A intrat cu toate în dormitorul lui şi a pornit televizorul. Nu ştia ce priveşte pe ecran. Pufăia rar din ţigară şi bea cu mare satisfacţie, câte un păhărel de înghiţitură la fiecare cinci minute, tolănit pe pat…

După o jumătate de oră, era deja uşor ameţit de băutură. Amintindu-şi de fată, a sărit din pat şi a ieşit s-o caute. Ea strângea într-un colţ materialele ce le folosise la curăţenie. A mai şters câteva pete de ipsos rămase pe parchetul de sub pervaz şi s-a ridicat în picioare. Când s-a întors spre uşă, l-a văzut pe Mişu cum examinează pereţii, răzimat de tocul uşii. Părea indiferent, liniştit şi chiar obosit. Ea a îndrăznit să-l întrebe:

– Ce ziceţi…, e bine cum am făcut?

– E foarte bine, de ce te temi? Uite ce luminoasă e camera şi cum străluceşte parchetul! Hai, mergi şi te spală. Te aştept la bucătărie.

– Da, cuconule, dar… parcă nu aş mai mânca… Mă duc acasă, ştiţi…

– Lasă, băi fată, că acasă la tine sunt destui la masă… Stai să mănânci cu mine. Nu vezi că soarele nu a apus? … Nu-ţi place mâncarea mea?

– Ba da, dar îmi e ruşine…

– Aha, pricep… Ia lasă tu ruşinea aia şi hai mai repede că mi-e foame! Mă duc să pun masa.

În uşa bucătăriei s-a oprit. N-o vedea pe hol, dar, după zgomot, ştia unde este şi intuia ce face. I-a dat timp să intre în baia de serviciu şi s-a deplasat tiptil la uşă. A calculat bine momentele. Când a intrat, a găsit-o în aceeaşi poziţie şi ţinută ca la prânz. Profitând de faptul că ea nu l-a auzit şi nu l-a văzut, s-a strecurat încet înapoia ei. A privit-o câteva secunde, lacom, plin de pofte. A prins-o uşor cu amândouă mâinile pe după umeri şi a început să-i vorbească în acelaşi timp.

– Măi, fetiţo frumoasă şi vrednică, nu te speli aici în voie, după o zi de muncă…

– … Da’ cu ce am greşit io? a întrebat ea speriată, încercând să-şi dea cu apă peste faţa plină de săpun.
Când i-a simţit braţele cum o înconjoară şi o strâng uşor, şi-a dat seama că este goală până la brâu. S-a chircit toată peste chiuvetă, ducându-şi repede palmele pe sâni. Începuse să tremure de frică. A vrut să ţipe, dar nu a reuşit. Nu ştia ce să facă. El nu i-a dat timp să gândească. A întors-o cu faţa la el, aşa chircită cum era, lăsând-o cu capul sub pieptul lui, fără s-o elibereze.

– Nu ai greşit cu nimic. Nu-ţi fie teamă. Am văzut copii ca tine, dezbrăcaţi… M-am gândit că-ţi prinde bine o baie ca lumea. În cadă, dincolo. E loc mare şi am acolo săpunuri, şampoane şi tot ce este nevoie. Hai să-ţi arăt!

A luat-o de umeri şi a tras-o încet spre uşă, depăşindu-i uşoara rezistenţă. Îi vorbea încet, încurajând-o şi explicându-i pentru ce are nevoie de o baie pe tot corpul. Ea a încercat să vorbească de vreo două ori, dar el turuia într-una, cu voce monotonă, prietenoasă. În încăperea cu pricina i-a arătat cada mare, pe colţ, săpunurile şi i-a explicat cum se foloseşte şamponul, în timp ce ea încă tremura şi îşi strângea sânii micuţi şi tari cu palmele.

– Ai văzut ce frumos şi ce simplu este? Hai, fă o baie împărătească aici! Te las o jumătate de oră, ca să te simţi bine, da? a întrebat-o el cu dorinţa de a o linişti, fără să o privească. Eu plec la bucătărie şi tu te faci mai frumoasă aici…

A închis uşa cu grijă, asigurându-se că nu are cu ce fi încuiată din interior şi s-a oprit imediat lângă ea. A aşteptat câteva minute până a auzit apa curgând. Era sigur că este în cadă. A mers în dormitor şi a dat repede pe gât două păhărele de whisky, unul după altul. Şi-a scos tricoul şi pantalonii. A rămas în slip şi a ieşit. Cu mâna pe mânerul uşii de la baie, a mai ascultat câteva clipe. A zâmbit triumfător şi a intrat uşor, fără zgomot. Din doi paşi a fost lângă marginea bazinului şi i-a vorbit fetei, până să deschidă ea gura.

– Să-ţi arăt robinetele, că am uitat. Uite, de aici dai apa caldă mai fierbinte şi… de ce tremuri? Nu vezi că nici nu mă uit la tine? Uite şamponul, nici nu l-ai folosit… hai să te ajut eu, că nu ştii.

Ea era încremenită. Ruşinea o paralizase mai mult decât teama. Îi venea să ţipe, să vorbească, să fugă, dar nu era în stare de nimic. Începuse să înţeleagă ceva, din momentul în care l-a văzut în slip. Se întreba de ce nu i-a vorbit despre robinete de la început, când a dus-o acolo, de ce trebuia să o ajute să se spele şi de ce s-a dezbrăcat…

În timpul acesta, cât ea se chinuia să scape de emoţii şi ruşine, el intrase în cadă şi dăduse duşul la presiune maximă, după ce golise aproape o jumătate de sticlă de şampon în apă. A întors-o cu spatele la el şoptindu-i să stea cuminte ca să o spele. Cu un braţ ţinea fata, peste mâinile ei aşezate din nou pe piept, iar cu celălalt plimba buretele uşor, calm şi calculat, prin mişcări largi, pe tot spatele ei micuţ, coborând spre mijloc, pe bazin, pe fesele tari şi pe pulpele ce-l excitau din ce în ce mai mult. Ea privea speriată masa acea de spumă albă care se ridica, încercând să înţeleagă ce se întâmplă.

– Ai văzut că nici nu mă uit la tine? Nu te ruşina, că nu ai de ce… Să nu-ţi fie teamă de mine, da? Hai, întoarce-te cu faţa şi trecem cu buretele aşa, uşor… Bravo! Vezi ce bine este?

Îşi trecuse braţul stâng pe după umerii ei, cu palma peste ceafă, iar cu mâna dreaptă o spăla pe piept, coborându-i cu multă răbdare braţele. A avut, la un moment dat, tentaţia să se oprească şi să o ia în braţe. S-a încordat şi a reuşit să se stăpânească. A trecut buretele peste mijloc încet, rar, fără grabă, coborând mai apoi pe pulpe, ţinând-o strâns cu braţul stâng de mijloc. A introdus mâna cu buretele printre picioare, şoptindu-i să le depărteze ca să o poată spăla. Ea a reacţionat pozitiv, ca un automat, fără să poată gândi. Acolo a lăsat buretele scăpat în apă şi a frecat-o uşor cu palma într-o mângâiere prelungă. Palparea acelui loc ce-i părea mai fierbinte decât apa şi atingerea petecului de păr mărunt şi negru, puternic cârlionţat şi mătăsos, l-a depăşit.

S-a apropiat de ea până ce trupurile s-au atins şi a simţit-o cum începe să tremure. Aplecat asupra ei, i-a sărutat umerii şi gâtul, uşor, ca într-o trecere întâmplătoare, strângând-o cu ambele braţe. Simţind-o cum se încordează şi începe să-l împingă cu palmele ei firave, a început să-i şoptească la ureche, străduindu-se să fie blând, mai blând decât credea că poate fi:

– Eşti tare frumoasă, fetiţo! Eşti ca o păpuşă şi îmi place să te strâng în braţe… Să nu-ţi fie teamă, că nu-ţi fac nimic rău, ai să vezi. Gata, s-a terminat… Stai să-ţi pup şi obrajii şi ieşim să luăm prosopul să ne ştergem, da?

Tăcerea ei a fost răspunsul pe care el, oricum, nu l-ar fi aşteptat. I-a ridicat cu forţa fruntea ce se lăsase cu hotărâre pe pieptul lui, prinzând-o cu ambele mâini pe sub bărbie. I-a sărutat obrajii şi imediat, când ea se aştepta s-o lase să iese din cadă, a sărutat-o pe buze, cuprinzând-o puternic în braţe, cu o mână după ceafă.

Nu i-a răspuns la sărut. Din contra, şi-a strâns buzele şi a început să se zbată încercând să se strecoare din braţele lui. A deschis gura să ţipe. Nu ştia dacă este în stare, dar a încercat. I se uscase cerul gurii de surpriză şi teamă. Atent la mimica ei, i-a astupat gura prin altă încercare de sărut, de data asta mult mai lung, apăsat, cu violenţă, împingându-i mult capul pe spate. A ţinut-o aşa până a simţit că nu mai are putere să se zbată. Ea era ameţită. Aproape că se sufocase când el îşi plimba precipitat limba prin gura ei. A eliberat-o, observând-o atent şi, sesizând că nu intenţiona să ţipe, a năpădit-o cu sărutări pe gât şi pe umeri până a ajuns la sâni. A îndoit-o pe spate peste braţul lui si a început să-i atingă alternativ mameloanele cu buzele şi cu limba. Ea s-a înfiorat puternic şi imediat a început să-l împingă cu braţele. Nu a reuşit decât să-l întărâte.

– Stai, bă, cuminte! Ţi-am spus că nu-ţi fac nimic rău… Hai să ieşim! a îndemnat-o el, aparent liniştit, şi a sărutat-o din nou pe gură. Gata, stai să te limpezesc…

– … Io vreau să plec… Vă spun acasă… ce vreţi să-mi faceţi…

– Stai liniştită, fată, că nu-ţi fac nimic. Îmi e drag de tine, de ce eşti prostuţă şi nu înţelegi?

– Io nu sunt prostuţă… mi-e frică şi…

Nu a terminat ce dorea să spună. Plânsul, pornit neaşteptat de puternic, în sughiţuri scurte şi dese, aproape că a înecat-o şi tot trupul parcă-i intrase în trepidaţii. Braţele nu o mai ascultau. Atârnau neputincioase pe lângă coapse…

Speriat că poate leşina ori că este deja leşinată, Mişu a luat repede duşul şi a stropit-o cu apă rece, mai întâi pe faţă, limpezind-o apoi grăbit până la nivelul apei. A tras-o afară din cada largă, a smuls un prosop uriaş, gros şi pufos din agăţătoarea sa, i-a acoperit trupul şi a săltat-o în mâinile-i puternice şi încordate. A ajuns în dormitorul său cu ea în braţe şi a întins-o pe pat. Dintr-o privire a observat că fata-şi revenise. Suspina, dar respira normal şi-l fixa cu ochii mari, întrebători şi înspăimântaţi.

– Uite, te şterg bine să nu răceşti şi eşti ca nouă!         După ce-ţi aranjezi tu părul, vei fi cea mai frumoasă fată din oraş, cu cel mai frumos corp de domnişoară şi cu cei mai frumoşi ochi pe care i-am văzut la viaţa mea, i-a şoptit el, frecând-o din ce în ce mai liniştit şi metodic, pe măsură ce-şi revenea din sperietură.

I-a mai vorbit în felul acesta câteva minute, timp în care a eliminat şi ultima picătură de apă de pe ea, apoi i-a frecat părul bogat în prosop, abţinându-se să o sărute în vreun fel, în timp ce-i examina trupul oarecum îngrijorat. „Ce p…a mă-sii, m-a speriat asta şi pe mine? Dă-o dracu’ de ţigancă, că nu moare ea dintr-atâta! Ia uite ce trup de milioane are! … Ah, tocmai acum simt că m-a lăsat materialu’, f…i paştele mă-sii să-i f…t azi şi mâine! Las’ că iau o înghiţitură ca lumea şi-mi revin imediat…”.

– Vezi ce bine e? Zău că nu ştiu ce te-a apucat! N-am nimic de-mpărţit cu tine ca să-ţi fac rău… Îmi place mult de tine, zău dacă nu! Ca băiat, să ştii că sunt îndrăgostit de tine… De mai mult timp, dar erai mai mică. Acum ai crescut şi de aia-ţi spun… Bei un păhărel cu mine?

– … Nu… Doamne! Cum să beau? s-a arătat ea mirată, încercând să mai spună ceva.

– O înghiţitură… ca să nu răceşti după apa aia rece… Bine, stai să trag eu una, a hotărât Mişu după ce a observat gestul ei hotărât de refuz şi s-a repezit la sticla de la capul patului, neslăbind-o pe ea din ochi.

Violeta îl urmărea cu privirea şi se amăgea din nou. „Nu-mi face rău domnişoru’. Îmi vorbeşte frumos… Am auzit eu că băieţii bat fetele. El nu e aşa… S-a îndrăgostit de mine? De mine, ţiganca de pe scară? Nu-mi vine să cred că a zis el asta… El este mare, termină liceul şi este din ăia bogaţi… Mă omoară ai mei dacă le spun. Mai bine tac… Să plec acu, că pe urmă…”

– Hei! La ce te gândeşti? i-a întrerupt el gândurile. Vrei o înghiţitură? a mai întrebat-o în timp ce ducea din nou sticla la gură… Mai e puţin, treaba ta! a exclamat Mişu, privind-o cum clatină capul pe pernă cu ochii închişi.

A sorbit ultima picătură, a aruncat sticla lângă pat şi s-a întins lângă ea. A simţit-o cum începe iar să tremure sub prosopul tras până sub bărbie, fără să deschidă ochii. S-a întors către ea şi a mângâiat-o cu o mână pe cap în timp ce, cu cealaltă mână, îşi trăgea slipul. Gol puşcă a luat-o în braţe şi, încet, încet, a desfăcut prosopul şi a început s-o sărute pe gură, când a observat că ea vrea să vorbească şi şi-a adunat palmele peste sâni.

A trecut un braţ pe sub mijlocul fetei şi s-a aşezat deasupra ei, protejând-o de greutatea corpului său. Cu cealaltă mână a început să-i desfacă picioarele. Ea suspina şi le strângea şi mai tare. Moleşit de băutură şi cu nervii la pământ, se simţea slăbit, dar nu a renunţat la dorinţa de a o poseda. A reuşit să intre cu un genunchi între pulpele ei şi apoi a trecut şi cu piciorul celălalt între ele. Când a pus palma peste organele ei genitale şi a început să le atingă metodic cu degetele, ea a scâncit puternic şi a început să plângă. A încercat să o penetreze. Nu a reuşit. Şi-a frecat sexul cu degetele strânse şi, după ce l-a întărit puţin, l-a introdus cu greu. S-a opintit de câteva ori, înjurând.

– Desfă, în p…a mă-tii, picioarele mai mult şi ridică-le! a strigat la ea, dându-şi seama că nu nimerise locul.

A găsit orificiul pipăind cu degetele şi şi-a împins acolo sexul moleşit, prinzându-i cu gura un sân pe care l-a strivit între dinţi. După câteva mişcări, care i-au smuls ei exclamaţii de durere ori neputinţă în a se opune, el s-a înviorat pentru câteva secunde şi a ejaculat puternic, icnind…

***

Marian MALCIU

Vezi AICI partea a IV-a

 


Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

George PETROVAI: Uriașa miză politică a alegerii unui președinte neputincios

Motto: Și iar va fi ce a mai fost în trei decenii necurmat, cu-alegeri prezidențiale și-un…