Mariana Cojoc Wisernig este director adjunct şi profesoară de chimie la Colegiului Mihail Cantacuzino din Sinaia. Este un om deosebit, un dascăl apropiat de copii şi, după cum spun foştii dar şi actualii elevi, este genul de om pe care dacă îl cunoşti nu poţi să nu-l iubeşti.

Rep: Aş dori să ne spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră.Unde v-aţi născut şi cine sunteţi?

În duminica de vară în care m-am născut, condiţiile din spitalul sinăian erau atât de rele, încât mama a refuzat să mă aducă pe lume acolo; aşa că m-am născut în casa mătuşii mele din Buşteni. Nu vă voi spune anul, dar pot să vă spun că locuiesc în Sinaia de o viaţă şi că membri ai familiei mele sunt înmormântaţi în cimitirul din Sinaia, încă de la mijlocul sec. XIX. Străbunicii din partea tatălui au venit din Austria, după înscăunarea lui Carol I; ca o curiozitate, bunicii mei purtau aceleaşi nume ca şi familia regală: Carol şi Elisabeta.

Cine sunt? Un simplu profesor, care din dragoste pentru copii şi din dorinţa de a dărui altora din prinosul inimii mele, am ales această profesie, fără satisfacţii financiare, dar cu imense satisfacţii sufleteşti; dreptul nostru, dat de Dumnezeu, este să putem alege şi eu am ales! Nu-mi pare rău nicio clipă şi aş face aceeaşi alegere dacă ar fi să o iau de la început. La terminarea facultăţii, la repartiţie, aşa cum era pe atunci, deşi aş fi putut să aleg la Cluj fabrica de cosmetice ”Farmec”, unde erau 11 posturi libere de chimist, am ales singurul post de cadru didactic existent pe listă, la liceul din Rupea, în jud. Braşov. Pentru acest gest, am primit felicitări din partea membrilor comisiei! Anul trecut am sărbătorit, cu prima mea generaţie de elevi, cea de-a 30-a aniversare de la terminarea liceului, iar anul viitor voi sărbători, de data aceasta cu colegii mei de liceu, cea de-a 40-a aniversare de la terminarea Liceului ”G.Enescu” Sinaia.

Rep: Ce ne puteţi spune despre copilăria dumneavoastră?

Minunată! Deşi părinţii mei erau oameni modeşti, au făcut tot ce au putut pentru ca noi, cei doi copii, să avem parte de o copilărie fericită! Balet, pian, sport, excursii şi vacanţe frumoase! Şi multă, multă joacă cu fratele şi prietenii mei! Clubul MEFIN şi pădurea erau locurile noastre preferate de joacă! Când era vreme urâtă, pentru că eram vecină cu doamna care administra clubul, făceam pe regizorul şi organizam „spectacole” pe scena clubului; după-amiezele „le pierdeam”cu toţii, cântând, recitând sau dansând pe scenă, fiecare după talentul lui; când era vreme frumoasă eram mai mereu în Pescador (n-am ştiut niciodată de ce i se spunea aşa?!) sau la Piscul Câinelui! Deseori, bunica din partea tatălui, o mare iubitoare de pădure, ne lua mereu cu ea după lemne; îmi amintesc cu mare plăcere de „crozniile” mici de lemne pe care ni le punea şi nouă, celor 2 nepoţi, în spate, fiecăruia după mărime!

Rep: Unde aţi terminat şcoala? Cum au fost anii studenţiei?

Primii 12 ani de şcoală i-am făcut la Sinaia, la liceul “G. Enescu” (pe atunci cu clasele I-XII). Îmi amintesc că atunci, când s-a dat în folosinţă actualul corp al şcolii, eram în clasele primare şi eram obligaţi de direcţiunea şcolii să purtăm papucei pentru a nu zgâria parchetul din sălile de clasă; ce fericiţi eram! În pauze, nu ne împiedica nimeni să “patinăm”pe culoare!

Mai târziu, am absolvit facultatea de chimie din Universitatea Bucureşti; anii de studenţiei au coincis cu deschiderea României către occident; găseai multe lucruri de foarte bună calitate şi se simţea un aer de libertate şi de mândrie naţională (consecinţele gestului lui Ceauşescu de a nu intra cu armata în Cehoslovacia, la cererea URSS); în această perioadă mi-am format gustul pentru muzica clasică; mergeam cu colegii de facultate la operă, aveam abonamente la Ateneu şi mergeam la concertele de la Casa Radio; la Casa de Cultură a Studenţilor, i-am ascultat, la începutut carierei lor, pe mulţi dintre viitorii noştri mari cantautori şi cenaclişti “Flacăra”. Începuse epoca folk-ului! Serile minuntate ale primăverilor bucureştene le petreceam cu prietenii, fie în Cişmigiu sau Herăstrău, fie la Hipodrom, fie la Caru’ cu Bere, fie pur şi simplu în grădina plină de trandafiri a complexului Grozăveşti; lunile de vară, în sesiunile de examene, le petreceam la Biblioteca Universităţii, la biblioteca în aer liber din Cişmigiu sau pe acoperişul căminului, unde puteai să faci două lucruri odată: să înveţi şi să faci şi plajă; în camera de cămin aerul era practic irespirabil din cauza caniculei, probabil ca şi acum.

Târziu, în aceşti ultimi ani, am făcut un master în managementul proiectelor internaţionale, la Facultatea de comunicare, din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administative Bucureşti; tot ceea ce am făcut sau am învăţat mi-a fost de mare folos, la un moment dat, în viaţă!

Rep: Ce hobby-uri aveţi?

Aşa cum aţi văzut mai sus, îmi place să descopăr şi să promovez talente! Iubesc mult dansul şi muzica, de orice tip! Chiar dacă sunt profesor de chimie, foarte multe activităţi realizate cu elevii mei au avut amprenta pasiunii mele; în primul an de profesorat, la Rupea, am înfiinţat o formaţie de muzică uşoară şi o trupă de dans modern; a fost foarte uşor pentru că în zonă erau mulţi elevi germani care veneau din familii cu o educaţie muzicală de invidiat. Cei mai mulţi ştiau să cânte bine la un instrument muzical; toţi ceilalţi erau, prin tradiţie, dansatori de mici; meritul meu a fost că am reuşit să-i adun în formaţii şi să-i promovez la multe concursuri artistice zonale şi naţionale (este epoca în care am învăţat şi eu de la ei cântecele şi dansurile ardelene); mă reîntorc cu mare plăcere pe meleagurile rupene şi dansez, ca şi atunci, la întâlnirile de promoţie, ”învârtita”!

Reîntoarsă acasă, am încercat să fac acelaşi lucru şi la Sinaia; de câţiva ani încoace, în calitate de preşedintă a Asociaţiei Prahova Excelsior, organizez multe activităţi prin care urmăresc să promovez talentele copiilor sinăieni; dar, pentru că aş consuma mult spaţiu cu această poveste, mă voi rezuma doar la a vă spune că am avut elevi pe care i-am lansat pe traiectorii muzicale naţionale, că am organizat un festivalul naţional „Primavera” de interpretare muzicală, iniţial şi ulterior, teatrală şi că, mulţi dintre elevii mei, după mulţi ani de la terminarea şcolii, nu uită să îmi mulţumescă pentru amprenta pe care am lăsat-o pe evoluţia lor profesională sau artistică; aceste mulţumiri reprezintă răsplata mea cea mai mare!

Rep: Care este mijlocul de comunicare pe care îl folosiţi cel mai des? (telefon, e-mail..)

Folosesc foarte mult skype-ul pentru că pot vorbi şi vedea pe cei dragi mie, aflaţi departe. Profesional, sunt obligată să folosesc în permanenţă internetul şi telefonul.

Rep: Preferaţi să vizionaţi o emisiune la televizor sau să citiţi o carte?

Depinde! Îmi plac filmele clasice bune, am actori preferaţi şi seriale preferate! Ascult cu plăcere muzica unor canale de muzică clasică. Nu-mi plac emisiunile de prost gust, pe care le difuzează unele canale particulare de televiziune şi nu pot să cred că există oameni, mulţi din câte se pare, care fac audienţă acestora; consider că avem o vină, cei care facem educaţie, că nu reuşim să îndepărtăm tânăra generaţie de acest tip de emisiuni, că nu facem mai mult pentru a le oferi alternative culturale şi modele de viaţă de reală valoare.

Zilnic, în momentul meu de odihnă, citesc. Nu peste 100 de pagini pe zi (pentru un intelectual care se respectă!), cum ne învăţa dragul meu profesor de limba şi literatura română, ci atât cât îmi permite timpul meu, deseori foarte limitat; de câţiva ani, din cauza ofertei de carte ieşită din comun, am hotărât să-mi aleg cărţile pe care le citesc după un criteriu clar; citesc cărţile care, în timp, au luat premiul Nobel pentru literatură sau alte premii de prestigiu. Şi am avut parte de lecturi extrem de deosebite ca stil şi foarte interesante.

Rep: Care este ultima carte citită?

Desigur, Herta Muller: „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul”; cartea mi-a lăsat un gust amar, amintindu-mi de tristeţea perioadei pe care o trăisem şi eu, la fel ca autoarea, în anul dinaintea revoluţiei din 1989.

Rep: Cum vedeţi Sinaia acum 10 ani, în prezent şi peste 5 ani?

Schimbată în bine cu fiecare an! Chiar dacă sunt destui cârcotaşi, eu nu vreau să mă plasez în locul microbistului din tribună, care înjură şi învinuieşte pe cei din terenul de joc; personal, cred că fiecare dintre cei care au fost sau sunt responsabili de destinul oraşului au făcut pentru oraş cât s-a putut la momentul respectiv; iar pentru ca Sinaia să fie peste 5 sau mai mulţi ani aşa cum ne-o dorim, trebuie să coborâm din tribună pe teren şi să fim alături de jucători!

Rep: Care este locul dumneavoastră preferat din oraş?

Sinaia toată este locul meu preferat şi sunt mândră de oraşul meu, dar dacă vreţi să nominalizez locuri, atunci două sunt la egalitate în inima mea: casa mea şi şcoala mea!

Rep: Dacă aţi putea schimba peste noapte ceva în Sinaia, care ar fi acel lucru? Dar în România?

Dacă aş putea, aş încerca să-i unesc pe locuitorii ei pentru un ţel comun: frumuseţea şi bunăstarea oraşului!

În România aş schimba mentalitatea şi educaţia! La noi, fiecare “ştie mai bine decât celălalt ce trebuie făcut” şi dacă lucrul este prost făcut atunci ”las’ că merge şi aşa”! Ar trebui să învăţăm de la nemţi responsabilitatea lucrului bine făcut şi să instituim regula bunului simţ şi a bunului gust!

Rep: Există vreun nume care v-a marcat viaţa?

Da! Numele Ghioca! Orientarea mea profesională şi cunoştinţele necesare le datorez doamnei şi domnului Ghioca, cărora le voi mulţumi mereu şi cu orice ocazie! Dascălii care ne-au marcat viaţa şi care au fost adevărate modele de viaţă pentru noi, nu trebuie uitaţi! Este singura răsplată adevărată pe care le-o putem oferi!

Rep: Care ar fi cele trei lucruri pe care le-aţi lua pe o insulă?

Dacă ar fi să plec pe o insulă pustie aş lua o icoană pentru a-L avea pe Dumnezeu aproape, pe fiul meu, pentru că împreună facem o echipă grozavă de supravieţuitori şi un cd-player cu cd-urile cu Jose Carreras, pentru că, în cele mai grele momente ale vieţii mele, vocea lui m-a mângâiat.

Rep: Dacă ar fi să donaţi ceva, cui aţi dona? Cineva cunoscut sau necunoscut?

În credinţa noastră se spune că atunci când faci o faptă bună trebuie să o ştii doar tu şi Dumnezeu! Acesta este şi principiul meu, iar atunci când dăruiesc ceva o fac din toată inima şi totdeauna celui care este în mare nevoie, indiferent dacă este cunoscut sau necunoscut!

Rep: Ce vă doriţi să se spună despre dumneavoastră atunci când nu o să mai fiţi?

Nu m-am gândit la asta, dar ştiu sigur că nu aş vrea să se spună, ci doar să se simtă! Îmi doresc să supravieţuiesc doar în sufletul celor cărora, pe parcursul vieţii mele, le-am dăruit o părticică din sufletul meu! În rest, nimic nu mai contează!

Articol scris de Expresul de Sinaia, în data de 1 Septembrie 2010

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…