11736913_1590761944526282_201380649_nÎnrtr-o atmosferă entuziastă, pe 28 Iunie, FESTIVALUL TINEREȚII (a XI-a Ediție – Mangalia 2015), după șase seri de cântec și voie bună, la spectacolul de gală „Secțiunea FOLCLOR” – în fața unui public iubitor de muzică populară (care ne-a onorat seară de seară cu aplauze la scenă deschisă), a avut loc decernarea Trofeului de către Președintele juriului, scriitorul-compozitor Marin Voican-Ghioroiu, unei tinere argeșenceMaria Madalina Lupu

(având vârsta de zece anișori) ce a impresionat în mod plăcut (printr-o interpretare de excepție la fluier, ocarină, tâlv, caval și nai) auditoriul și comisia de specialitate.

Această mică prințesă a plaiului argeșan a venit îmbrăcată într-un splendid costum popular autentic (specific Văii Topologului): şorţ negru cu dantele, vestă cusută cu fir de mătase pe pânză de in topit, având motive geometrice şi florale, broderie reealizată cu măiestrie, (o adevărată artă… păstrată de români în „lada de zestre„ – (odoare neprețuite din panoplia sufletului iubitor de frumos al țăranului muscelean), ie de o frumuseţe rară, lucrată de către străbunica (mama bunicului ei), cu o vechime de peste o sută de ani, brîu țesut în patru ițe, pe care străluceau cele trei culori ale drapelului național (roșu, galben, și albastru), iar în mânuțele ei fine ținea naiul inițiatic, instrumentul (syrnx*) la care a cântat zeităților din Olimp… legendarul zeu Pan.

11739602_1590761981192945_1433400916_nCând a primit Trofeul Festivalului (încununare prestigioasă a unei activități rodnice ce o desfășoară din fragedă copilărie pe scena muzicii populare instrumentale dar și vocale), în ochii ei fermecători, melancolici… au apărut bobițe de mărgăritar. O cuprinsese emoția. Succesul se plătește de cele mai multe ori cu lacrimile bucuriei.

În timp ce spuneam spectatorilor și telespectatorilor câteva date biografice ale micuței artiste, Maria Madalina Lupu născută în in comuna Tigveni, satul Bârseștii de Jos (la 40 de km distanță de Munții Negoiului), elevă în clasa a IV-a, membră permanentă a Școlii Populare de Arte din Pitești, Secțiunea „Nai” la clasa profesorului Ionuț Cîrstea (fost student al celebrului maestru Gheorghe Zamfir), își pregătea măsuța cu cele cinci instrumente (nai, fluier, caval, ocarină, tâlv).

Maia Madalina Lupu a participat la numeroase festivaluri, concursuri, posturi de radio și televiziune, obținând premii importante, precum:

În 2014, la Festivalul „Sus pe Arges la Izvoare”, s-a clasat pe Locul I, sectiune „Nai pe grup” , iar în 2015 – obține Locul I la Concursul National „Campionii Bucuriei”- Argesis” ; Locul I „Mugurii Folclorului Argesean” și Trofeul „Laudatio pentru dascali”.

Când a început să cânte (după un scurt ropot de aplauze), s-a lăsat o liniște deplină. Luna privea din înălțimea cerului la o viitoare stea ce se va înălța pe firmamentul muzicii populare românești și numele ei de Maria Mădălina Lupu va devini renume. Valurile mării, care scăldau unduitoare scena plutitoare, fredonau pe ritmul melodiilor ce se înălțau ca albatroșii libertății și ascultau cum se întreceau (în dulci dulci armonii) briza mării cu trilurile fermecate ce ieșeau din tuburile naiului. Vânul cel bătut de gânduri… ne răcorea fețele, iar Sarba lu’ Fanica Luca (cântată la la nai) ne încălzea sufletele. A fost un adevărat triumf instrumental, iar apoi ne-a delectat (fluier, caval, tâlv) cu Sârba Cimpoierilor și câteva hore. Nu pot să închei acest portret muzica-literar fără să arăt că în „Grădina Raiului Folcloric” , alături de Maria Mădălina Lupu, au mai fost flori care bat cu suces la poarta afirmării, exp: Georgiana Monete – Locul I, (o voce de excepție, un stil pur gorjenesc, interpretare superbă, prezență scenică deosebită), Elena Simoiu (un vlăstar crescut pe Ialomița, care încântă cu vocea ei, clopoțel de argint, pe ibitorii de muzică bună) s-a clasat pe Locu lI și Diplomă de ecelență, pentru cel mai frumos costum popular.

11721151_1590761941192949_1804756805_n

Juriul, format din Marin Voican-Ghioroiu – scriitor-compozitor, Președinte, Viorel Gavrilă – vicepreședintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, copozitoarea prof. Viorela Filip, membră a UCMR, soprana Rodica Anghelescu – solistă la Ansamblul Ciocârliua al MAI și colaborator permanent a Operei Comice pentru Copii, compozitor prof. Viorel Covaci, soprana prof. Anca Pârjol, prof. Traian Broscă, solistul italian Carlo Cori și Directorul general al Festivalului, domnul Viorel Stoica, nu a avut o sarcină ușoară ca să stabilească ierarhia valorilor, fiindcă anul acesta au fost concurenți buni și foarte buni, cu care ne mândrim, fiindcă în viitorul apropiat ei sunt generația care ne va înlocui.

11714278_1590761947859615_2088989053_n

Premiile câștigate au fost câte o bicicletă, iar câștigătorul Trofeului și locul I vor beneficia de-o excursie la Palatul Parlamentului European. Aș dori să fac un apel la toți dascălii din școlile generale și licee, să sprijine tinerii iubesc muzica populară, ca să participe la concursuri, festivaluri, emisiuni de radio și TV, fiindcă numai printr-o muncă susținută, cu pasiune, roadele muncii se culeg pe scenă, scena artistic – miraj și dorințe împlinite. Evenimentul a fost organizat de Asociația Culturală Daria’s și Manifest Events, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mangalia și Fanomania.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Culturală Daria’s și Manifest Events, în parteneriat cu Primăria Municiopiului Mangalia și Fanomania.

Scriitor-compozitor Marin Voican-Ghioroiu.

 

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

One Comment

  1. GIM

    2 august 2015 at 2:24 PM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 3 MOTIVE pentru care sa investesti intr-o CASA de VACANTA la tara

O casa de vacanta este visul multor oameni dupa ani intregi de munca si dupa ce agitatia o…