Distins prieten, MIHAI MIRCEA TOTPAL,

Dacă-n stradă sunt nămeţi şi la guvern mulţi orbeţii, iar ologii-s mari atleţi… surzii, -aud când se şopteşte, orbii văd cum se ciordeşte, cei cu ochi nu mai zăresc, doar aşa mai pipăiesc… să le treacă de urât, că chimiru-i gol demult; toate câte eu le-am scris, doar la noi sunt paradis. Să auzim de bine şi zăpadă cât o ţiene… Domnul să ne miluiască şi de proşti să ne ferească! Cu stimă şi preţuire, Marin Voican-Ghioroiu

DOAR LA NOI
*****

– Într-o noapte, cu mult soare,
Norii pe cer alergau;
Căldură-năbuşitoare,
Că şi pomii îngheţau…
Când în liniştea deplină
Un chefliu, om de onoare,
Treaz era, da-n gura mare,
Îmi striga cu disperare:
„Tot mai vreau, mai vreau!!!
O cinzeacă să  mai beau.”
Mut era, vă spun cinstit,
Dar vă jur că a vorbit!
Surdul, prieten minunat,
Sare-n sus şi-a ripostat:
– Nu-l ascult, m-a enervat!
Domnilor!… m-a supărat.
Am motiv, mutul nu cântă;
Doar scoate minciuni din burtă…
Să vă spun una…ştiută:
Nu demult, vara  trecută,
Am  văzut mergând la nuntă
Un mort, care-n toamnă… an,
A dat colţul, şi-l jeleam:
„Să îl ierte Dumnezeu!”
Că aşa… milos sunt eu.
Fraţilor!… m-am şi-ntrebat:
Cum să doarmă mortu-n pat…
Alăturea de amant?
– Ce ştii tu!? Mutu îi spune:
N-ai văzut minuni în lume?
A mers să-şi vadă nevasta;
De pomană i-a dat creasta.
Măi!… aşa orb cum era,
O vedea când se iubea;
Dar nici nu a fost mirat…
Şi ea, neică, l-a iertat.
*
Sare-un fante bâlbâit,
Sughiţând s-a potignit:
– Vai!… săraca, l-a jelit
Că atât s-a chinuit…
Lacrimi vărsa în pahar,
Când îmi şpriţuia Cotnar;
Că pe-un tânăr lăutar,
Mila de ea mi l-a prins…
Nu ştiu ce dracu i-a spus,
Că la căsuţa lui s-au dus,
Şi pomană i-a tot dat…
Pân’ au dispărut din sat.
*
– Să nu zici că tu ai fost!…
Au plecat, iar tu ţii post?
Dar să spui acum, cinstit:
N-ai aflat ce-au mai păţit?
– Probabil că s-au iubit…
Îi răspunde-un mucalit.
– Cum să ştii dacă-ai surzit!?
Poate s-or fi logodit….,
*
Dacă mortu’ i-a păzit…
Mincinos neisprăvit!

*       *       *
–  „Şi-a urmat un tărăboi,
Într-o linişte deplină…
…Astea să-ntâmplă la noi,
Când apare blânda Lună,
Fiindcă toţi merg la culcare,
Şi-mi au poftă de mâncare…
Spune Ion lui Văsălie –
Într-o seară,-n prăvălie…
*
Cum Văsii e mut şi surd,
Mi-a bătut din palme,
Şi-a cerut încă un rând
De vin roşu, din butoi…
– Hai noroc, ţine-mă Doamne!
Ion îi pare… c-ar fi doi.
Şi un of… Văsâii avea,
Ce nu-l putea spune:
Că biata nevastă-sa…
S-ar ţine şi ea de glume…
Că notaru’ n-a-nţeles care e pricina;
O cheamă la el mere, îi place vecina.
V-am spus? Văsălie nu a mai răbdat,
Chiar din seara aceea s-a şi revoltat.
Vocea i-a venit; cum mai povesteşte:
„Aflaţi că Ileana… cu popa trăieşte!”
*
– Ptiu! Secai-ar limba, că-i mare netot,
De sfânu’ părinte… spune ăl nărod!?
Ce bună femeie!… la Domnu’ se roagă,
Gura să i-o ieie, că e tare bleagă.
Şi surd să rămâie, cum a fost întruna…
Ca să nu audă ce spune comuna;
Mare e păcatul… şi-asta doar la noi:
Apărarea-i luă un şchiop din război.
*
Ileana, de-atunci, pe vecini n-ascultă,
Numai de preot, când merge la slujbă.
Aleargă sărmana prin frig şi nămeţi,
Chiar dacă guvernu’ e plin de orbeţi.
Ca la noi… la nimeni: surdu-i dirijor,
Iar cârmaciul ţării, un prinţ voiajor…
Căci atuci când focul îi cuprinde statul:
„Ce-mi pasă de ei, că mă mut în altul!”

***

Marin VOICAN-GHIOROIU
27 ianuarie 2012
voicanmarin@yahoo.com
 
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

George PETROVAI – “În tot răul este-un bine, ce pe om în viață-l ține!”

Motto: Iar noi locului ne ținem, Cum am fost așa rămânem… (Revedere de M. Eminescu) …