Coada  Motanului

 La un doctor priceput,
Care-n ţară avea faimă,
Pe-nserate a sosit
Un motan cuprins de spaimă.

– Doctore, sunt disperat!…
Stăpânul e foc şi pară,
Ca pe-un hoţ m-a alungat
Şi mia strigat: “Ieşi afară!”

–  Ce motiv avu stăpânul
Să te-alunge-n plină iarnă!?…
–  Şoareci sunt, dar pe nici unul
Nu pot prinde, bag-de seamă

Că nemernicii m-ascultă…
Când sunt frânt de oboseală.
Sforăiam, iar ei veneau
Şi mâncau la repezeală:

Brânză, caş, pâine prăjită
Şi friptura de pe masă…
Apoi ţopăiau pe plită,
Cum ar fi le ei în casă.

– Bine, bine…să-mi răspunzi:
Tu de ce nu i-ai pândit?
–  Asta e, că nu sunt surzi,
M-au simţit c-am sforăit.

Doctore, ia-mi sforăitul!…
Şi-n pomelnic te voi pune;
Sunt pe drumuri, simt sfârşitul,
Ah!…ruşinea mă răpune.

– Prea bine.., te lecuiesc:
Dă-mi codiţa s-o consult.
– Bine…dar eu sforăiesc…
Nu din coadă, ci din gât !

Doctorul îl ia de coadă
Şi cu-un bisturiu, pe loc,
I-o scurtează de la noadă,
Iar motanul, făcut foc…

Miorlăia îndurerat,
Şi pe jos s-a tăvălit.
Doctorul i-a spus distrat:
– Dragul meu, te-am lecuit…

Ai să vezi că ai scăpat…
Şi aminte-ai să-ţi aduci –
N-ai să sforăi, garantat!
De coadă n-ai să te-ncurci.

De atunci motanul nostru
N-a mai sforăit de fel –
A-nţeles care-i e rostul,
Devenind motan model.

A tot prins la şoricei…
Din pătul, din pod şi beci,
Că azi nu găseşti de vrei,
Nici un chiţ – pe unde treci.

Iar stăpânu-i mulţumit
De motanul fără coadă:
“-Oare ce l-a-nvrednicit
De face atâta treabă?!”

Iar când are chef niţel,
Pe genunchi îl ia uşor:
– Meriţi, vrei un păhărel?
Hai de bea un vinişor!

Că de greaţă o să scapi;
Prea mănânci numai friptură…
Hai, cinsteşte, că nu crapi
Dacă iei şi tu o gură!

Sunt atât de mulţumit!…
Chem tot satul să te vadă.
– Vai, stăpâne, ce-am greşit!…
Vrei să râdă că n-am coadă?

– Şi, de ce ţi-e frică, spune?
Căci tu coadă când aveai –
De râs îmi erai la lume,
Fiindcă şoareci nu prindeai.

– Ascultă, stăpânul meu:
Recunosc, dar să uităm;
Sforăiam… şi era rău –
De-aia şoareci nu prindeam.

Şi ca drept recunoştinţă,
Rog, la doctor să trimiţi
Un cojoc — am o blăniţă…
Din chiscanii-afurisiţi.

Din coada mea să-şi pună
Guleraş ca amintire …
C-a făcut o faptă bună
Şi mi-a adus lecuire.

– Eh! Uite-aşa ar trebui,
Cozile să le cam taie…
Mulţi n-ar mai sforăi,
Şi-ar fi linişte-n odaie:

Zise bunul lui stăpân,
Şi cum somnul l-a furat,
Când un şoarece bătrân
Sub masă s-a strecurat

Să-l asculte pe motan,
Care sforăie din nou;
Rău gândi bietul chiţcan,
Fiindcă motanu-i erou.

L-a-nhăţat ca pe-un nimic,
Şi i-a spus atât de grav:
–  Eşti prea prost, şoarece mic!
Ce ţi-ai zis…că sunt bolnav?

Coada eu când mi-am pierdut,
Ai tot râs, şi-ai chiţăit…
Ce credeai, chiţcan tâmpit!
C-am uitat ce am păţit?

Şi la cină l-a servit,
A gustat şi din pahar;
– “Uite-al dracu’  pricăjit!…
E gustos pus pe grătar.”

Vreţi morala? Căutaţi:
Observaţi pe cei cu coadă?
Ştiu vorbi, sunt talentaţi…
Prea puţin se văd la treabă.

Dar acei care-i votează…
Ca pe motan i-ar goni,
Coadă dacă le-o scurtează,
De folos ţării vor fi.

=====

Voican Marin-Ghioroiu

scriitor – compozitor