Distins şi iubit prieten Mihai Mircea Totpal,

Când gerul e ascuţit şi vântul suflă câinos, iar la scocul morii s-au strâns sloiuri de ghiaţă oprind “roata blestemată” – bietul morar gândeşte la morăriţă… pe unde-o rătăci? Aducându-mi aminte de el, parcă-l văd cum stă îngîndurat şi deplânge tristul destin care l-a avut, iar Păcală, de undeva de lângă coşul morii, în care zornăie boabele, râde-n gura mare şi-i spune ca să-imai  îndulcească zilele tristeţii: Baci morare, nu fi trist, / Primăvara-i pe aproape; / Ia mai dă un acatist, / Ţuică fiartă de se poate / Şi-ai să uiţi de morăriţă, / De pungaşul ce-o iubea; / Nu se ştie, poate vine, / Dacă nu mi-o rătăci; / Cu tine va-mbătrâni. / Şi va-mbătrâni cu tine / “Fire-ai roată blestemată! / Nu te mai opreşti odată?” / Blestema  bietul morar…  / Pe Olteţ, la Stăvilar. /La morăriţă gândea: – Pe unde mi-o umbla ea? […]

ASCULTA AICI: Rodica Anghelescu – “Morarita si Costica

Asculta mai multe audio populara

În cumpănă

*****

Unii spun că roata morii se-nvârteşte într-un sens,

Precum apa mi-o împinge în direcţia de mers…

Când la scoc apă-i puţină, se roteşte-ncetişor,

Că în coş mălaiul curge de zici că-i un firişor

De lumină-ngălbenită şi cu praf amestecată;

Mult necaz are morarul că se supără pe roată.

*

Iar când apa clocoteşte şi-mi iese din stăvilar,

Roata-aleargă fără preget, că sare bietul morar

Şi ridică, plin de ciudă, o portiţă de lemn veche;

Roata mersu-ncetineşte, şi plăcut sună în ureche,

Că s-aud boabele-n moară ronţăind la măcinat…

– Neică, schimbă sacul! Treci la rând, am terminat.

*

Mi-a strigat vecinul meu, care cu ochiu-mi făcea:

– Ce frumoasă-i morăriţa! Cât uium îţi dau pe ea?

Atât roata-a vrut s-audă, s-a oprit şi mi-a scrâşnit…

Iar morarul plin de ciudă –,  tare mult s-a necăjit.

– Apă ai, unsoare-ţi dau… de ce stai, roată nebună!?

Oameni buni, aşa minune, poate cineva să spună

*

Dacă-a mai văzut?… Veniţi oameni şi-mi priviţi:

Sensul roata şi-a schimbat. Asta mă scoate din minţi!

Mi-a plecat moraru-n lume, şi la cel ce-i povestea,

Mi-l privea cu multă milă, şi în gând omu-şi zicea:

„Biet morar, cum te-ai scrântit! Doamne, -l izbăveşte!

Cine-a mai văzut o roată să se-nvârtă cum pofteşte!?…”

*

Şi-a tot mers moraru-n lume să găsească un răspuns,

Când de-odată mi-a-ntâlnit un chefliu ce-l luă în râs:

– Morăriţa de-i frumoasă, uiumul nu prea-i ajunge?…

Omule, nu te-ntrista. Ce-ai pierdut, şi de ce-ai plânge?

Vezi mata, meştere dragă, la curea dacă-a umblat…

Ţi-a sucit-o împeliţata, sensul roţii ţi-a schimbat.

*

Iar la fus dacă umblai să-l mai ungi din când în când,

Nu-ţi cădea blestemu-n cap, să mi-ajungi aşa nătâng.

Vino cu mine deseară, şi-ai să macini ca şi mine;

Numai gura să ţi-o ţii! Înţeles-ai măi creştine?

Măcină Păcală sacul, a zâmbit şi uium dublu a dat;

Morăriţa-nveselită, l-a oprit şi cu dânsa a-nnoptat

*

Chiar în camera în care morarul dormea-nainte;

Cu dragoste-l alinta, i-a dat vin, pui şi plăcintă.

L-a rugat să mai rămână, să mai macine de vrea;

Singură-i, şi biata moară lipsă de morar ducea…

Moraru-mi stătea ascuns, tot ofta şi se-ntreba:

„Of! săraca, lipsa-a dus… şi-a suferit vai de ea.”

*

Păcală îi spune-n şoaptă: – Treci în pat, că am plecat!

– Om bun, de nu te găseam, pe unde aş fi umblat?!…

Dimineaţa, când se scoală, morăriţa-ncremeneşte:

– Vai! Ce văd? Drace, piei! Sfinte bun, mă izbăveşte!

Unde mi-ai umblat hai-hui, poţi să spui, om de nimic?

– Mă femeie, tu eşti trează, sau cumva te-ai aiurit?!…

*

Lângă tine-am fost întruna… Draga mea, ce e cu tine?

Nu îmi luai uiumul dublu, şi-mi ziceai că-ţi merge bine,

Când mă odihneam şi eu după cât trudeam muncind;

Iar acum ai luat-o razna!… ai vrea cureaua să schimb?

Am crezut că ai glumit, când de fapt m-am înşelat;

Morăriţa mea iubită!… te-ai scrântit cu-adevărat.

*

Şi din noaptea cu pricina, morăriţa-i vai de ea…

Mintea şi-a pierdut sărmana, e lovită-i de dambla.

Sta la scocul morii vechi, şi la roată lung privea:

– Roată, roată blestemată! Ce-ai făcut din viaţa mea?

Iar în apă când se uită, vede cum mi-este privită

De-o făptură ce-o cunoaşte, şi-i zâmbeşte liniştită.

*

– Geaba, soro, mă mai chemi, numai roata-i vinovată;

Moară  blestemată, plec, n-am să te mai văd vreodată!

Dusă-a fost şi nu se ştie, căci pe nimeni n-a întâlnit,

Doar morarul o căinează: „Doamne, cum a-nebunit!”

Şi de-aceea, când auzi pe-un morar că-ţi povesteşte;

Nu-l lua-n glumă, se întâmplă, roata morii-l zăpăceşte.

***

Marin Voican-GHIOROIU

 

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Apart Hotel “Best Choice” Sinaia

Cazare in Sinaia “Best Choice Apartments” Apart Hotel “Best Choice” Sinaia cuprinde două a…