Melania Rusu CARAGIOIU – Poezii vesele

MODUS VIVENDI

Fericit acel ce știe
Să păstreze fără pradă
Pasărea din colivie
În alura de paradă.

Fericit acel ce vede
Frumusețile naturii
Fără-a iscodi și crede-n
Pitorescu’-nfloriturii.

Fericit acel ce-aude
Taina glasului din sine
Și percepe-acele unde-n
Semnalările divine.

Fericit acel ce iartă
Frigul soarelui din cer,
Văzând viața ca o hartă
Depliată din mister.

Și de-atâta fericire
Pasul lui planează lin
Printre nouri de iubire,
Fredonând: ,,iubit destin…”

SILUETA

Era o vreme-n Răsărit
Spun toate vechile tablouri
Când pentru-a fi etern slăvit
Depuneai slană în rulori
Sub pielea plină de osânză,
De nu mai încăpeai în … pânză…

Azi slueta de vedetă
Este râvnită, indiscretă
Și explicația e clară
Se poartă-nfometarea-n țară

Și haina trebuie strănsă bine,
Să n-o ia altul de pe tine !
Se poartă coafura-n smocuri,
Și chiar bunici visează tocuri.

S-a terminat și cu zicala:
,,E slab că n_are ce mânca”
Și Marghiolița și Marghioala
Și când nu-i post, vor ajuna…

ATUNCI CÂND COVID TE – NȘEALĂ …
cântec de alean

Inspirație prin cine,
Prin cine oare ne vine,
Prin ceaiul de mărăcine ,
Sau prin fulgerări divine,
Când ,,lumea e sub jivine”;
Zice soața :,,cât mai ține?!”

HÂD-FOAME-COVID, rugos!
Găsi-vom ceva de ros,
De pe la vecini, vreun os…
Nu ne poate pune jos
Nici acea cu chip hidos,
C-avem simțul maiestos
Și cântul dulce, mieros…

Și va trece-acea furtună,
Ce-azvâle norii pe lună,
Vântură prin lume humă,
Ne pomenește de mumă,
Ne dă un sfanț, nu o sumă,
Și ne sperie, că tună !

Mâncăm brozbe, sănătos,
Și ni le gătim gustos,
Cu gust și suflet frumos.
Purtăm zdrențe, arătos!
Sunt senină-n stress covos,
Și mă închin lui… Christos!

SUNT IARĂŞI TRIST

Sunt iarăşi trist, în traiul meu de câine;
Zăpezile mi-au fost astăzi culcuş,
M-a mârâit un câine jucăuş
Când draga lui stăpână mi-a dat pâine.

N-am un statut în viaţa mea, prea clar;
Nu-i duc stăpânului ziarul zilnic,
Primesc picioare-n spate şi ochi silnic
Şi timpul trece-ncet şi în zadar…

O, cât aş vrea să am un lanţ şi-o cuşcă
Şi botniţă ! Şi câte-o ciomăgeală !
Să nu-mi mai strige nimeni : ,,Fugi, că muşcă !”

Să-i văd pe-ai casei lucrând cu migală,
Strigând la mine aspru, după-o duşcă,
Iar eu… să le iert clipa de răceală …

UN VAGABOND

Un vagabond, pe-o stradă cenuşie,
Cotrobăia-n gunoi cu stăruinţă.
De vă surprind, vă cer îngăduinţă,
Dar l-am adus în casă, neam să-mi fie.

Dorind să-l văd ca oricare fiinţă,
Eu faţa i-am spălat cu frenezie,
L-am parfumat, mai chipeş să se ştie,
Cât mai gătit s-arate cu putinţă.

Veşminte noi îi pregăteam, de gală.
Avea să stea pe-un scaun ca-ntr-un jeţ,
Dar a-mpuțit trândav întreaga sală

Cu sila lui, cu rânjet și dispreț.
N-am izbutit să-l fac bărbat cu fală
El a făcut din casa mea coteţ.

(2004 – sonet nepublicat)

Melania Rusu Caragioiu