Casa Socolescu (XXVII)
Vom incepe acum un nou capitol din serialul nostru, pe care il vom intitula T.T. SOCOLESCU ARHITECTUL.
Vom vorbi,aici, despre acest aspect principal, fundamental, al biografiei lui, la modul general si cu cateva exemplificari, deoarece, dupa cum s-a vazut si se va mai vedea si in celelalte capitole, indiferent de tema lor, el apare si acolo in postura de arhitect si, alaturi de el, apar si unele din operele lui. Va fi deci vorba aici de contributia lui la dezvoltarea arhitecturii romanesti si cresterea zestrei arhitectonice a tarii si in special a Prahovei.
Din acest punct de vedere, se impune o prima observatie. El nu a fost un simplu constructor care s-a pregatit intr-o scoala si care apoi, o viata a aplicat (fie si “creator”) ceea ce a invatat acolo. Profesand arhitectura, el a considerat ca trebuie sa invete permanent. Caile au fost multiple: era abonat (si colaborator) la revista “Arhitectura” si la alte publicatii de specialitate romanesti si straine, tinandu-se la curent cu tot ceea ce era nou sau doar se intrevedea. A profitat, din acest punct de vedere, de toate calatoriile pe care le-a facut in Romania Mare (mai ales in noile provincii) si peste hotare, ca sa scruteze, sa admire sau sa respinga tot ceea ce vedea, notand, cu frenezia unui repor- ter tot ceea ce-l impresiona, surprinzand in schite ansambluri sau detalii, dovedind un uimitor spirit de observatie, dar si un rar talent de grafician. Dar, mai ales, a urmarit cu insistenta atentie activitatea tuturor arhitectilor nostri mai insemnati, mai varstnici ca el, mai tineri sau din aceeasi generatie.
Aici lucrurile sunt foarte clare. Chiar in cartea sa de “Amintiri“, in mai multe locuri, in special in paginile consacrate expozitiei din 1906, el pomeneste de arhitecti romani si straini, le aminteste succint opere de acolo (uneori aduce in discutie si alte lucrari), ii caracterizeaza si-i evalueaza dupa opinia generala, dar si din punctul lui de vedere. Este usor sa-ti dai seama din aceste succinte observatii cat de atent era sa desprinda ceva, atat din aspectele pozitive cat si din cele negative.
Acest lucru este si mai vizibil in cartea lui “Fresca arhitectilor romani“, aparuta postum. Atentia si competenta cu care priveste si analizeaza creatia arhitectonica din Romania in atatea decenii dovedeste capacitatea lui de a asimila o atat de vasta experienta in domeniu, de a judeca pertinent, de a formula concluzii proprii si de a le folosi. Despre acest volum vom vorbi insa mai tarziu, cand il vom vedea pe Socolescu in postura de “condeier“, de publicist.
Nu trebuie sa uitam nici rolul pe care l-a jucat in perfectionarea profesionala activitatea sa foarte vie din cadrul Societatii Arhitectilor Romani, in care intrase inca de cand unchiul sau era presedinte al acestuia.
In sfarsit, un alt izvor al formarii si perfectionarii sale profesionale l-a constituit studierea propriei experiente. Socolescu nu se multumea numai sa proiecteze un edificiu si apoi sa predea planurile comanditarului si sa-si incaseze onorariul. Chiar daca nu avea nicio legatura cu antreprenoriatul si nici nu-l insarcinase proprietarul cu asa ceva, urmarea cu atentie realizarea edificiului, fidelitatea cu care erau puse in opera planurile sale. Nu ezita, cand i se cerea sau din proprie initiativa, sa faca un retus care i se parea necesar, sa corecteze un detaliu care acum nu-i mai parea atat de reusit. Invata si din unele lipsuri ale sale, pe care prefera insa sa si le descopere el insusi. In amintirile sale avem cateva dovezi in acest sens, mai ales cand vorbeste despre constructia propriei sale locuinte, dar si in lista operelor sale, pe care le-o anexeaza si in care nu trece o serie de lucrari despre care se stie ca i-au apartinut.
O alta trasatura a arhitectului Socolescu a fost marea lui dorinta de a transmite tot ceea ce dobandise prin studiu si prin munca privind teoria si practica acestei meserii si arte.
Desigur, cea mai eficienta cale era aceea a invatamantului superior de specialitate, de la catedra putand oferi unor tineri, veniti special pentru asa ceva, dornici si capabili sa-si insuseasca lucruri interesante si necesare.
De aceea, el a urmarit cu interes miscarile de personal de la Scoala Superioara de Arhitectura al carei absolvent diplomat fusese si care, intre timp, devenise Academia de Arhitectura. La moartea arhitectului Pompilian, a fost chemat, ca profesor titular la catedra detinuta de acesta, pe care a acceptat-o imediat.
I. Pompilian fusese o autoritate in materie. Era fiul pictorului Gh. Pompilian, nascut la Ploiesti in familia preotilor Ioachimescu de la biserica “Sfantul Vasile”. A fost autorul unor importante edificii, dintre care in Prahova – Manastirea Sinaia si hotelul Caraiman. Fusese, de asemenea, multa vreme, presedintele Societatii Arhitectilor din Romania.
La Scoala Superioara de Arhitectura, Pompilian a condus mult timp atelierul celor doi ani preparatori, iar la o restructurare a planurilor de invatamant, a trecut la o catedra nou-infiintata. El a predat cursul de “teoria arhitecturii“ in intregime dupa tratatul lui Quadet, care aparuse de curand.
Paul D.POPESCU

SURSA: http://www.ziarulprahova.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

George ROCA: De vorbă cu poetul și actorul Adrian Munteanu despre Sonetoterapie

Motto: Opreşte-te, îmi spun. Aruncă lestul! Ce rost am eu în lumea asta largă, Ce val din …