Majestatea Sa imi destainuie ca nu doreste Castelul Peles, din cel putin doua motive: detesta acel loc incarcat de amintirile nefericitei lui copilarii, iar destinatia castelului s-a schimbat profund in timp. Imi marturiseste ca in timpul vizitelor lui in Romania, nu a simtit nici o clipa dorinta de a vizita Pelesul.

In august 2000, stiindu-mi convingerile si sentimentele, venerabilul Ion Diaconescu, pe atunci presedinte al Camerei Deputatilor, ma insarcineaza sa-i fac o vizita lui Voda. Acesta era apelativul familiar in vremurile de dinaintea razboiului, iar batrinii supravietuitori inca il mai foloseau. Termenul, incarcat de un inefabil parfum de epoca, il auzeam rostit pentru prima data. Aveam doar o perceptie livresca a lui, asa incit, auzindu-l, m-a incintat. Si investitura de mesager la Curtea Regelui m-a flatat. Dar surpriza a venit atunci cind, intrebind ce mesaj sa transmit lui Voda, presedintele Ion Diaconescu mi-a spus cu o naturalete taraneasca: transmite-i urari de sanatate si intreaba-l daca mai putem face ceva pentru el. Marturisesc descumpanirea fata de franchetea acestui mesaj. Ma asteptam la ceva mai mult, eventual mai solemn, dar apoi am realizat ca batrinul avea dreptate. Cu adevarat, Regelui nu-i poti face decit urari de sanatate. Eram la finele guvernarii CDR, care tocmai se dezmembrase prin plecarea liberalilor lui Valeriu Stoica (“calitate” confirmata a stimabililor: stiu sa fuga la timp), presedintele Constantinescu desistase de o maniera lamentabila si de neiertat, dupa ce uitase de toti si de toate – si de taranisti, si de Rege, si de promisiuni -, scandalul FNI era in toi, iar dezastrul electoral era iminent. Doar un miracol ne mai putea salva. Dar cum miracolele nu vin la comanda, ci atunci cind nu te mai astepti la nimic, catastrofa plutea in aer. Mai puteam incerca sa salvam onoarea. Partial ne-a reusit.

Aveam, asadar, deplina libertate sa tratez cu Regele din postura de demnitar cu insarcinare extraordinara. Puteam sa improvizez cu masura, dar nu ma puteam hazarda dincolo de mandatul meu, fie chiar si imprecis. Mai indeplinisem misiuni diplomatice, dar nici una de aceasta natura, cu totul speciala. M-am echipat solemn, iar in ziua si la ora convenita m-am prezentat la Curtea de la Versoix, pe malul Lemanului. Din Geneva, cu trenul, ajungi in aproximativ 20 de minute. In fata ti se dezvaluie o micuta asezare, tipic elvetiana, impecabila prin buna rinduiala arhitectonica si urbanistica. Dupa ce traversezi la pas asezarea, intrucit nu exista mijloace de transport public, ajungi lesne la “Curte”. Toti locuitorii iti pot indica precis unde locuieste Regele Mihai. Daca te astepti la ceva fastuos, ai o prima surpriza: casa e modesta, fara etaj, inconjurata de un mic parc. E ultima casa din sat. Peste gard se vede un lan de orz, apoi pilcuri de padure. Dupa ce suni, o persoana discreta, vorbind romaneste, te conduce la Rege. Piesa centrala a casei e un salon de dimensiune mica spre mijlocie, in care remarci citeva splendide tablouri de familie: Regina mama Elena, Regele copil, apoi in exercitiul functiunii, citeva icoane si crucifixuri romanesti, alaturi de scoarte si canapele din piele, roase de vreme. Ansamblul interiorului emana distinctie, eleganta si modestie. Familia a pastrat cu pietate amintirile romanesti. Seamana cu un interior de veche aristocratie scapatata, pe care istoria i-a marginalizat si saracit abrupt. Asociez instantaneu privelistea cu splendidele interioare romanesti fin du siecle ale lui Theodor Aman.

Sint intimpinat de Rege si Regina, in tinuta obisnuita. Remarc monograma Casei Regale, brodata pe pieptul camasii Regelui. Nimic protocolar, nimic sofisticat. Regina este cea care face oficiile de gazda, introducindu-ma in atmosfera “de casa”. Dupa ce transmit salutul si urarile lui Ion Diaconescu, reamintesc Majestatii Sale de imputernicirea primita de a tatona pozitia Casei Regale fata de chinuitele legi de restituire a proprietatilor confiscate de regimul comunist, votate in timpul mandatului CDR. Regele ma asculta in desavirsita tacere, iar in final imi raspunde cu un ton calm si egal. Nu pot ignora unda de tristete ce se degaja de pe chipul si din tonul sau. Imi multumeste pentru mesaj si pentru vizita, dar transmite raspunsul sau presedintelui Ion Diaconescu, si anume sa nu intreprindem nimic special pentru Casa Regala. Regele nu doreste o nisa cu privire la restituiri. Accepta ca ceea ce a votat Parlamentul Romaniei se va aplica si lui, ca oricarui cetatean. Majestatea Sa imi destainuie ca nu doreste Castelul Peles, din cel putin doua motive: detesta acel loc incarcat de amintirile nefericitei lui copilarii, iar destinatia castelului s-a schimbat profund in timp. Imi marturiseste ca in timpul vizitelor lui in Romania, nu a simtit nici o clipa dorinta de a vizita Pelesul. La finele succintului expozeu regal, Regina intervine discret, pentru a-si exprima, in termini foarte prudenti si cu un calm desavirsit, regretul de a fi fost total uitati de presedintele Constantinescu, care nu a mai intreprins nimic dupa gestul, absolut formal, din 1997, de a-i invita in Romania. Stiam ca presedintele uitase de toate promisiunile facute lui Corneliu Coposu, dar ignoram ca atit el, cit si anturajul se spalasera pe miini de orice obligatie, ba chiar si de curtoazie. Stimabilul se folosise doar de cartea regala, atit cit a avut nevoie pentru a se lustrui pe sine. Atunci am inteles adevaratul sens al cuvintelor rostite cu vreun an in urma, ca raspuns la intrebarea unui ziarist. Erau in toi ecourile scandalului Tigareta II, acuzele aduse fiului presedintelui, dar si cunoscutele bilbe ale consilierilor de la Cotroceni. Regele daduse atunci un raspuns antologic: “Ati auzit de vreun Rege care sa fi fost acuzat de trafic de tigari?”. Quod erat demonstrandum.

Ne-am despartit in termeni amabili. Era ultima intrevedere oficiala cu Voda. Apoi ne-am mai intilnit cu totul intimplator. Intre timp, lucrurile au luat o alta intorsatura. Toti sintem supusi, in chip implacabil, schimbarii. Am trait sa-l vad si pe Ion Iliescu la toarta cu Regele. S-au impacat. Mai nou, face declaratii de simpatie fata de Rege. O fi avind dreptate batrinul Thales din Milet: nu ne scaldam de doua ori in aceeasi apa.

Mihai DORIN
SURSA: http://www.ziaruldeiasi.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 3 MOTIVE pentru care sa investesti intr-o CASA de VACANTA la tara

O casa de vacanta este visul multor oameni dupa ani intregi de munca si dupa ce agitatia o…