Orient Expres, în Gara Sinaia
Luxosul tren Orient Expres a ajuns, luni, în gara din staţiunea Sinaia.
În drumul său de la Paris la Istanbul, legendarul tren poposeşte şi în două oraşe din România, respectiv în Sinaia şi Bucureşti. Pe timpul staţionării, pasagerii vizitează oraşul, punctând cele mai importante obiective turistice, iar de pe peronul staţiei CFR, zeci de oameni admiră luxoasa garnitură. „E foarte frumos trenul, cu fiecare dintre vagoanele sale. Acest tren este cu adevărat unul minunat”, a spus un localnic aflat printre admiratorii de ocazie.
Pentru o vacanţă de şapte zile, turiştii călători au plătit peste 6.000 de euro, dar se merită, spun ei, să trăieşti aventura. „Este formidabil. Suntem foarte surprinşi de România. Este pentru prima dată când suntem aici şi toată lumea este drăguţă, amabilă. Sunt cu adevărat surprins”, a spus unul dintre călători. „Am venit cu Orient Expres-ul de la Paris. A fost minunat, este un tren cu adevărat extraordinar, este foarte frumos. Este de necrezut, o experienţă uimitoare. Este cea mai bună călătorie”, a completat un altul.
Condiţii de excepţie
Garnitura are în componenţă 15 vagoane şi reprezintă luxul anilor 30: piese de mobilier din mahon, pereţi căptuşiţi cu catifea, ferestre cu vitralii şi lampadare aurite. Orient Expres-ul a pornit pentru prima dată la drum în 1883 la Paris, iar primii călători au fost aristocraţi, scriitori şi personalităţi celebre ale vremii.
Claudia BARLA
Partajează acest conținut:
Publică comentariul