APA CU ŞERPII EI

A ajunge la mal nu înseamnă a câștiga.

A te salva de apa care mereu te-a-ncolăcit cu șerpii ei,

în catifelată mângâiere dinainte de somn…

Ți-ai infipt unghiile în malul ce se răstoarnă cu dragoste

peste chipul tău,și apa îl spală,și iar,și iar…

Când din cer liana a ajuns la părul tău,la fruntea ta,

la ochii tăi,s-a oprit la gât,în dansul strîngerii duioase…

Cerul și pământul te-au cufundat adânc printre corali,

ca hrană și treaptă pentru templu.

 

DUREREA E MIEREA DIN LACRIMI

Mă minunez de lumina din mine,din lucruri,

de nimbul culorilor în care se joacă apa după oboseala căderii.

Cel mai puternic e lemnul și lumina din cuiele rămase

adânc în voi și în mine,călător pe o pasăre de pradă.

Lumină din lumina ce arde lemnul

fără scrum,vârtejul e flacăra și oamenii norii,

iar durerea e mierea ce curge în loc de

lacrimi,pe casele în care copiii văd sângele din cuie.

VALURI ŞI CERUL

Clopot peste cele puncte ale casei,

cerul și valuri,valuri și cerul desenez în

descântec de largă depărtare

și unire spre un răsărit-asfințit.

Între toate,încolțirea semințelor mă tulbură

și mă afundă la rădăcina și mă ridică la coroană,

ca un zbor rănit între aripi-

dans de spirală și zvîcnirea pământului ce nu refuză

din plin irigarea cu sânge.

Aleg întregul celor născuți și duși,

cerc visat de mine și de tine,croială de timp

dăruit,mișcare de dans larg cu brațele deschise

spre micul infinit de la tine până la Adam.

DECOR DINTR-O PIESĂ

Încerc puternic,de mine știut,să țin gândurile

cu hățurile,ca pe o herghelie scăpată uneori,

apoi amăgită o aduc pe linia de plecare a țarcului.

Ne jucăm,ne căutăm dimineața când crapă

o ușă în mii de așchii lovindu-ne ochii,

sau seara,când umbra copacului fumegând

ne minte frumos că e un decor dintr-o piesă arhaică.

Strunirea cailor nu mai e demult pentru alții,

e pentru mine și pentru tine-mereu și mereu călători

prin spații de temple-și obosiți,

îmbătați de puterea de a elibera mânjii dorințelor

acerbe,noi,la umbră,lăsăm așa cum am fost:

doi paznici de herghelie răsplătiți,

numărând portocalele în loc de pietre.

CĂLĂTORIE DE CUPLURI SOLITARE

Împingem timpul,sau ce a mai rămas din el,de la

Naștere,precum în mină vagoanele pline cu așchii din

Trupuri,spre verticala luminii cu zbateri de ieșire din vis,

Din gurile negre cu monștri râzând și cu plete de apă.

Pare o călătorie de cupluri solitare,cărbune și diamnat,

Glob de citi zodiile,în liftul ce ți se oferă generos de ieșire,

Să lași ce nu e al tău,zidurile ce crapă ,șobolanii ce fug.

Mâna și biciul ne înghesuie vite în vagoane scheletice,

Cu locomotive ce au mai trecut și vor trece chiar dacă

Refuzi,e drumul ce duce spre o cărare luminată de

Bețe de chibrituri ,amnare cu iască,picioare și limba uscată.

Tangaj fără odihnă deasupra gropii cu furnici,

Tangaj fără odihnă,în joc,deasupra gropii cu furnici.

ANOTIMP PRĂBUŞIT

Nu mă pot opri la marginea unde s-a prăbușit

un anotimp și unde păsările au rămas atârnate

în aer,ca sulițe de diamante.

Voi aduna toate frunzele căzute din părul tău

și voi astupa prăpastia din fața ta.

Nu voi înțelege,târziu,lumina topită miere pe

trupul tău,statuie vie în crepuscul.

Clădesc un imperiu din ace de brad și tămâie,

obstacole mici pentru zbor și râme pregătite

pe malul râului pentru pescuit.

Muzica aceea a răscolit și-a pulverizat marea

aducând-o aici,lângă prunii înfloriți cu dorințe

și spaime,aproape de mine,aproape de noi.

Milioane de imagini plouă înverșunat

de dimineață până-n seară,și încet,șerpuind hipnotic,

Zărim vânătorul cu lasoul de crini…

SĂRBĂTOAREA MĂŞTILOR

Sărbătoarea măștilor,dincolo de oameni,

copacii cad în uitare prăbușiți

peste aromele venite din creste

de tinerețe,sânge curs jur-împrejur,

adunat de copile direct din artere.

Ceva te catapultează în dorinți

de lumânări fumegânde;

râzi,cum n-ai mai râs din vechime,

și-ți tragi alaiul în mataca secată.

Masca râde,masca plânge pe

fețe fantomatice,în șir sau

grămadă,dansatorii se înclină

și pornesc în alt dans spre mine:

pictorul spectator de iubire și trupuri

arse de privirile dulci ale călăului zilei.

REGIZOR DE LACRIMI ROŞII

N-am crezut că voi ajunge aproape

de curcubeul de lacrimi-

simfonie ce-mi strânge trupul-

și număr,inventând cifre pentru fiecare

arcuire:

              lacrimi albe de copil,

              lacrimi albastre de tânăr,

              lacrimi,ce lacrimi verzi,

              galbene și mov,dar mai ales

              roșii,lacrimi roșii,lacrimi

              roșii pe obrazul cerului

              din mine.

Le-aș fi strâns după vis și după veghe

               într-o căldare imensă cât o poftă,

               sub un foc reflectat de priviri,

               și le-aș împărți trecătorilor cu

               saci grei în spinare,ca animalele

               încărcate,în echilibrul dintre

 șanțuri în care colcăie

               viețile altora în lacrimi roșii.

Cineva a văzut filmul acesta,

chiar există regizorul și textul,

iar rolul din noi ne

împinge afară…

PLÂNSUL VIORII INCENDIAZĂ

Ați auzit,uneori, melodia viorii

între două dealuri,între doi munți,

între lună și soare,între două inimi,

ele însele zbătându-se în mâini

ridicate spre un decor de mii de ani același?

Eu sunt ecoul îngrămădirii plăcute

de sunete peste tăcerile tale,

și plânsul viorii incendiază ,croind un

drum până la goliciunea

primordială a unui măr înflorit.

PYGMALION

Am vrut să creez o imagine cât un zgârie-nori

și dimensiunile ei să cuprindă treptat iarba,

albinele,copii,lunecând pe propriile vârste,

femei și bărbați,uitați în sentimente,cu

dorința unui eden cât o curte de țară,cu pomi

de dorințe prin care se joacă îngerii de-a v-ați ascunselea;

și câte am vrut,și câte am vrut să întărească

ținutul cu flori de ferigă în nopți de Sâziene.

Și-ncet,prin balada cu ninsori,am trasat

un contur pe un bloc desprins din munte,

unde marmura cântă în mâinile mele-

vers răscolit pe o coală ninsă de hârtie.

————————-

Mihai PĂCURARU

București, 24 martie 2020

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

One Comment

  1. Fekete Gabor

    17 aprilie 2020 at 6:41 PM

    Pot spune că întunericul nu are lumina, icoana are lumină dragoste și speranțe. La capătul lumii e întuneric, Lumina Ciclului Cosmic. Viață fără lumină e întunericul cel puțin bizar al morții. Cum am putea să ne facem numai speranțe fără LUMINA DUMNEZEIASCA. Cu drag , Sfintele Paște fericit .!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…