×

Mii de cărţi în casa lui Cezar Petrescu

Mii de cărţi în casa lui Cezar Petrescu

1x76 Mii de cărţi în casa lui Cezar PetrescuZeci de turişti din toate colţurile ţării trec zilnic pragul Casei Memoriale Cezar Petrescu din Buşteni. Situat la poalele Munţilor Bucegi, muzeul este unul dintre cele mai vizitate obiective de pe Valea Prahovei. De fiecare dată, românii revin aici, deoarece locul în care scriitorul a creat majoritatea operelor sale, îi fascinează. Aici sunt expuse scoarţe vechi, mobilier rustic, ceramică românească, statui şi tablouri pictate de mari artişti ai vremii. Impresionantă este şi biblioteca personală a lui Cezar Petrescu, care conţine peste 10.300 de albume şi 15.000 de reviste, dintre care trei sferturi sunt în limba franceză.  După ce mai mulţi ani muzeul s-a aflat într-un con de umbră, de ceva timp, acesta a redevenit o atracţie pentru turiştii care sosesc pe Valea Prahovei. Toţi îşi amintesc cu plăcere de copilărie, atunci când au citit povestea „Fram, ursul polar”, carte care a fost tradusă în zeci de limbi. Dacă la primul etaj al casei memorială, vizitatorii pot vedea expoziţia documentară, traduceri şi lucrări de grafică, la etajul al doilea, se află cabinetul de presă, ce conţine ziarele şi revistele adunate de scriitor încă din vremea liceului. Casa Memorială Cezar Petrescu este deschisă de marţi până duminică, între orele 9 şi 17, iar intrarea costă 7 lei.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed