MINUS CU MINUS

* Aceştia, cum pun mâna pe putere, nu mai vor să-i dea drumul.
* Poporul e mereu acelaş, numai cine îl conduce se schimbă.
* Pentru că alţii nu-i dau nici o importanţă, şi-o dă el singur.
* Politicienii sunt nişte persoane cu vocea veşnic în schimbare.
* Nevastă-mea n-a vorbit cu mine o lună, dar a restabilit relaţiile când a constatat că eu nici nu observasem (Mihai Batog Bujeniţă).
* A înţelege nu înseamnă a aproba, ci a ştii.
* Hârtia poate fi şi igienică, şi tolerantă..
* Pe duşmani îi mai iertăm, dar nu pe cei care ne-au tratat cu indiferenţă.
* Pleci imediat? Fii binevenit !
* Dacă vrei să ajungi departe, trebuie doar să ai răbdare până îmbătrâneşti (Nae Cernăianu).
* Lumea se schimbă, nu neapărat în bine.
* Războaiele încep de obicei pe timp de pace.
* Iată un exemplu grăitor: tace!
* Regele e gol. De ce nu regina? Mare păcat…
* Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti (Zoltan Terner).
* Un fals reuşit poate face celebru originalul.
* Toţi îşi dau gratis cu părerea… În afară de specialişti.
* Şi proverbele au culoare politică.
* M-am străduit să fiu folositoare omului, chiar dacă omul sunt numai eu (Beatrice Vaisman).
* Minus cu minus dă plus, dar ce te faci dacă te prinde?!

IDEI GROZVE

*   Un condiment in exces poate face de nemancat cel mai grozav aliment.
*   Umorul indeamna la reflectie, dar nu toti sesizeaza indemnul.
*   Daca furtul era fara riscuri, ce-ai fi vrut sa-ti aduc?
*   Nu conteaza ce stii, ci pe cine stii…
*   Exista prieteni de nevoie, prieteni pentru nevoie si prieteni in afara de orice nevoie (Pam Brown).
*   Banii nu aduc fericirea, daca sunt putini..!
*   I-am spus ca nu-i frumos sa doreasca moartea caprei vecinului. Mi-a raspuns ca n-are nimic cu capra, poate sa moara vecinul.
*   Primim prea multe informatii… De acea nu mai inteleg nimic.
*   Multi amici, putini prieteni…
*   Oamenii se schimba, dar uita sa spuna asta celorlalti (Lilian Hellman).
*   Chiar si atunci cand tace, desteptul exprima mai mult decat prostul care vorbeste.
*   Oamenii accepta mai usor o minciuna, decat adevarul.
*   Nu vorbi de plete in casa cheliosului.
*   Cititul dauneaza grav prostiei (anonim).
*   Cine e prea mandru de functia lui dezvaluie faptul ca n-o merita (Marie Leszcynska).
*   Dumnezeu nu-i coruptibil, degeaba incercati sa-l mituiti.
*   Daca numai acum ai aflat tu, nu inseamna ca stirile sunt recente.
*   Nu tot ce-i negru e negresa.
*   Putini oameni stiu sa fie batrani (Francois de la Rochefoucaud).
*   Uneori am ideie grozava si nu stiu daca vine de la mine, sau pleaca de la mine.
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

O nouă ediție a Campionatului Național de Turism Sportiv “Ștafeta Munților” 2019 în Masivul Postăvaru

Asociația Alpin Club PRO-MONT București vă invită la cea de-a II-a Ediție a Trofeului “PRO…