Muntele
Amplasamentul oraşului nostru, aproape de invidiat, a atras şi renumele de staţiune turistică, cu care chiar putem să ne mândrim. Aici, la poalele munţilor Bucegi, atracţia muntelui a adus mereu turişti sau chiar i-a determinat pe unii să se stabilească permanent, devenind sinăieni.
Noi, sinăienii, de regulă iubitori ai muntelui, ajungem din ce în ce mai rar pe munte, inspirăm din ce în ce mai puţin ozonul din platoul Bucegi, fără să mai discutăm de schi, unde aproape că reuşim să îi lăsăm pe alţii să-l practice, pentru că noi ne înglodăm în treburile zilnice şi nu mai găsim timpul necesar pentru munte, cu toate că muntele este chiar lângă noi. Alţii găsesc timpul necesar deplasării spre Bucegi, la sfârşit de săptămână venind chiar în valuri.
Evident că, în aceste condiţii, turismul era firesc să prospere. Mai ales după ce Mefin a derapat spre o micuţă societate comercială, au apărut din ce în ce mai multe pensiuni şi minihoteluri, ca direcţie spre singura activitate economică ce ar avea şanse de reuşită. Într-o dezvoltare urbană ce părea, la un moment dat, că vrea să crească viteza, au apărut şi apartamentele de vacanţă ce creşteau ca ciupercile după ploaie, până mai anii trecuţi. Acum, ritmul a încetinit drastic.
Şi toate acestea numai datorită muntelui care ne este aproape. Muntele este cel care ne defineşte şi care, de fapt, ne dă cam tot ce avem.
Ce am făcut noi pentru munte?
Aici răspunsurile se găsesc mai greu. Pentru că unii dintre noi au mai făcut câte ceva… Spre exemplu, au lăsat resturile după ce au făcut un grătar. Alţii au mai tăiat câte un copac pentru uz propiu. Unii dintre noi au făcut şi pârtii şi telegondolă şi telescaun şi cabane. Şi poate că vor mai face şi altele. Poate că o să mai facă pârtii şi transport pe cablu şi poate chiar un mic lac pentru apa care este necesară, iarna, tunurilor de zăpadă, pentru a avea pârtii competitive.
Poate că în viitorul nu prea îndepărtat vom realiza cu toţii că aproape tot ce avem datorăm muntelui şi atunci vom avea o mai mare grijă de el.
Să auzim numai de bine,
Nicolae Iosifescu
SURSA: http://www.expresuldesinaia.ro
Partajează acest conținut:
Publică comentariul