ACCES DIRECT la Primar
Un lucru inedit în faţa Primăriei Sinaia. De câteva zile, a apărut o cutie poştală, cu un aspect aparte, unde sinăienii pot depune mesaje adresate primarului Vlad Oprea.
Aşa cum scrie şi pe cutia poştală, fie că este vorba de sugestii, reclamaţii sau întrebări, mesajele oamenilor vor ajunge direct la primarul sinăian. „Am montat această cutie poştală în faţa Primăriei pentru că doresc să fiu permanent în legătură cu localnicii şi să le ofer ocazia de a-şi spune părerea în ceea ce priveşte dezvoltarea oraşului şi problemele cu care se confruntă. De multe ori, oamenii au ceva de spus, au sugestii de făcut, dar nu găsesc ocazia potrivită să facă acest lucru şi cred că prin intermediul acestei cutii poştale, sinăienii vor reuşi să-şi spună părerea de câte ori doresc. Aştept mesajele lor şi îi asigur că fiecare scrisoare va fi citită, iar confidenţialitatea mesajelor va fi respectată”, a spus Vlad Oprea.
Corespondenţa din cutie se ridică zilnic, iar scrisorile oamenilor vor ajunge direct pe masa primarului. Prin acest lucru, oamenii sunt încurajaţi să-şi spună părerea, aşa că, dragi sinăieni, trimiteţi mesajele dumneavoastră primarului Vlad Oprea.
SURSA: http://www.expresuldesinaia.ro
Partajează acest conținut:
Publică comentariul