Cât respiră omul…
*****
Cât respiră omul tot învaţă,
Dinspre leagăn până la mormânt,
Dacă-n urma lui nu lasă viaţă
A trăit zadarnic pe pământ.
*
Aud pe câte unul care-mi spune
Plin de sine, eu de toate ştiu!
Degeaba suflă vântul în tăciune
Dacă focul nu mai este viu.
*
Sărmane ins, cu inima beteagă,
De tine nu te vezi cât eşti de mic,
În jurul tău e-o bibliotecă întregă
Şi nu ai înţeles din ea nimic!
*
Dacă te crezi deştept, tu stai deoparte,
Cum stă departe flacăra de fum,
Ce ai primit în dar cu har împarte
Celor ce vin în urma ta pe drum.
*
Cât respiră omul tot învaţă,
Dinspre leagăn până la mormânt,
Din viaţa ta dacă nu dai viaţă,
Ai trăit zadarnic pe pământ…
***
Nicolae Nicoară-Horia
15 Februarie 2012
Marian Malciu
16 februarie 2012 at 7:55 PM
Frumos, Horia, frumos!
Frumos şi adevărat grăit-ai!
Cu drag de cuvântul tău,