Câtă vreme…
Duminică, 11 Februarie 2012
*****
Câtă vreme gândul tău e sferic
Şi nu poartă ură nimănui,
Să nu-ţi fie teamă de-ntuneric,
De nevăzutul din adâncul lui.
*
Câtă vreme nu ai nicio vină
Şi nu stai alături de mişei,
Să nu-ţi fie teamă din lumină
Niciodată de osânda ei.
*
Câtă vreme îţi cunoşti meninţa
Vieţii dintre leagăn şi mormânt,
Vorbitoare să-ţi rămână fiinţa,
Să nu-ţi fie teamă de cuvânt.
*
Şarpele mereu o să te cheme,
Cât de dulce-i umbra de sub pom!
Câtă vreme încă e devreme
Să nu uiţi din toate că eşti om…
Poem cu lună plină…
Duminică, 11 Martie 2012
*****
„Mai dă-mi să cos ceva, să-mi treacă vremea”,
Aşa îmi spune mama suspinând,
Când o aud, în orice zi e-afară
Mi se înduminică în gând.
*
„Să m-odihnesc, odihna nu mă lasă,
De ea nu mai am unde să m-ascund”,-
Mănuşile, ciorapii mei de lână
Şi pantalonii găuriţi în fund…
*
Vin roiuri amintirile de-acasă,
Copil crescut în peticile ei,
Nepăsător de lume şi de toate
Zburdând cu primăvara printre miei.
……………………………………………………
Ce să-i mai dau din viaţă să-mi cârpească,
Aşa cum o făcea în alte dăţi!
I-aş da cămaşa fericirii mele
Şi ea de-o vreme ruptă în bucăţi…
Toate zilele încep cu tine…
8 Martie 2012
*****
Tu eşti bucuria şi tristeţea mea, arşiţa şi izvorul din care se adapă ochii însetaţi de lumină.
Dragostea şi legământul ei, frumuseţea întruchipată a cuvântului Om!
Amfora plină de mir din faţa altarului, Eva întâiului bărbat.
Marie Născătoare de Dumnezeu, maica numelui vieţii întru care sunt.
Întâia mea respiraţie.
Icoana cea vie şi dătătoare de minuni, cu Pruncul mereu în braţe, icoană la care se închină sufletul meu.
Ziua de azi şi toate zilele de pe pământ încep cu tine.
*
Toate zilele din calendar
Încep cu tine,
Femeie!
Ne-singurătatea mea
Adamică.
Respiraţie fără de care
Poemul acesta
E în zadar.
Cu tine
Mi-a început ziua
De pe pământ,
Ziua în care
Sunt.
Lăudat fie numele tău,
Cel statornic
Şi sfânt.
Intre ghiocel şi crizantemă…
2 Martie 2012
*****
Nu e meritul meu
Că m-am născut.
Tristeţea mea adumbreşte,
Nu întunecă.
Aseară
Un înger
Ţi-a fotografiat
Surâsul.
Mirosea
A
Primăvară…
ADAM şi EVA
*****
Ce trecătoare-i fiinţa omenească
Şi totuşi poartă veşnicia-n ea!
Te-atinge gândul doar să îţi citească
Întreg poemul nenuntit sub stea.
*
Şi degetele mele se-nfioară
Când scriu cuvântul, cel rostit de tine,
Goi din grădină izgoniţi afară
Suntem aici şi nu ne e ruşine.
*
De-i secetă, ne ştim bogaţi în ploi,
Lumina curge ca din faguri mierea,
Din Cer se uită Dumnezeu la noi,-
Ca pe pământul tău nu-i nicăierea!
*
Atunci nu te ştiam că eşti frumoasă,
Nu ştiu de-i ziuă ori de-i noapte-acum,
De răutatea lumii nu ne pasă,
Noi prin viaţă ne vedem de drum.
*
Ce veşnicită-i fiinţa omenească
Şi totuşi e atât de trecătoare!
Tu lasă-mi gândul doar să îţi citească
Întreg Poemul, cel nuntit sub soare…
Urc muntele…
Duminică, 26 Februarie 2012
*****
Urc muntele din viaţă şi mereu
Cu cât îl urc se înalţă tot mai sus,
Cât a mai rămas din drumul meu
Mă-ntreb acum şi nu aştept răspuns…
*
Se-aude şerpuind în urmă valea,
Câte-amintiri îi murmură în glas!
Urc muntele, e-atât de-ngustă calea
În faţa mea şi nu-i loc de popas.
*
Ce dor nedezlegat de el mă leagă!
Altă odihnă pentru mine nu-i,-
Urc Muntele cu bucurie întreagă
Şi gândul e demult deasupra lui…
Cât respiră omul…
15 Februarie 2012
*****
Cât respiră omul tot învaţă,
Dinspre leagăn până la mormânt,
Dacă-n urma lui nu lasă viaţă
A trăit zadarnic pe pământ.
*
Aud pe câte unul care-mi spune
Plin de sine, eu de toate ştiu!
Degeaba suflă vântul în tăciune
Dacă focul nu mai este viu.
*
Sărmane ins, cu inima beteagă,
De tine nu te vezi cât eşti de mic,
În jurul tău e-o bibliotecă întregă
Şi nu ai înţeles din ea nimic!
*
Dacă te crezi deştept, tu stai deoparte,
Cum stă departe flacăra de fum,
Ce ai primit în dar cu har împarte
Celor ce vin în urma ta pe drum.
*
Cât respiră omul tot învaţă,
Dinspre leagăn până la mormânt,
Din viaţa ta dacă nu dai viaţă,
Ai trăit zadarnic pe pământ…
Bătrânețea mea nu e datoare…
18 Ianuarie 2012
*****
Bătrânețea mea nu e datoare
Niciunui muritor de pe pământ,
De m-au născut părinții cu răbdare
Le mulțumesc aici pentru că sunt.
*
Legat de ei, ca aburul de pâine,
De pâinea mamei scosă din cuptor,
De când mă știu am fost și voi rămâne
Și după viață tot copchilul lor.
*
Lumina ca un plug de flori mă ară,
Cu dor desțelenit în urma lui,
Bătrânețea mea nu-i o povară
Pe sufletul și-n calea nimănui…
Lovește-mă…
16 Ianuarie 2012
*****
Lovește-mă, lovește-mă,
potolește-ți necazul
și sculptorul izbește în stâncă,
dalta lui scoate-n lumină obrazul
celui nevăzut încă.
Lovește-mă, lovește-mă,
până ești în putere,
fără milă și fără cruțare,
demult nu mai simt nicio durere
în aceste omenești mădulare.
Eu nu-i voi răspunde mâniei
nicicând,
lovește-mă,
lovește-mă cu tărie curată
și râul ce aleargă spre mare flămând
obosește odată…
***
Nicolae NICOARĂ-HORIA
