×

Nouă asociaţii, fundaţii şi cluburi din Câmpina au cerut finanţare în baza Legii 350

Nouă asociaţii, fundaţii şi cluburi din Câmpina au cerut finanţare în baza Legii 350

1383 Nouă asociaţii, fundaţii şi cluburi din Câmpina au cerut finanţare în baza Legii 350Zilele trecute, la Primăria Câmpina au fost deschise plicurile cu ofertele depuse de organizaţiile şi cluburile care doresc să deruleze proiecte în conformitate cu Legea 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice. Au fost depuse 11 proiecte din partea a nouă asociaţii, fundaţii şi cluburi câmpinene. La începutul lunii viitoare se va stabili cât primeşte fiecare solicitant în parte şi vor fi semnate contractele de finanţare. Cel mai probabil, vor primi bani toţi solicitanţii, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Reamintim că, în total, de la bugetul local se alocă 20.000 lei pentru proiectele din domeniul cultură-educaţie şi 130.000 lei pentru proiectele din domeniul sportiv.

Iată asociaţiile, fundaţiile şi cluburile sportive care au depus proiecte şi au solicitat finanţare:

– Fundaţia Zamolxes – două proiecte pentru tineret
– Asociaţia „Inima sfântă a lui Iisus” (proiect pentru copii de la AISI)
– Asociaţia părinţilor elevilor de la Colegiul Naţional „Nicoale Grigorescu”
– Asociaţia Delfin – două proiecte pentru lecţii de dans şi învăţare rapidă
– AS Moto Club Britmar (motocors)
– Clubul Sportiv Lido (motocros)
– Asociaţia Club Sportiv H.M. Junior (fotbal copii)
– AS Unirea (fotbal)
– CSM Câmpina (fotbal)

SURSA: http://www.campinaph.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed