Iese iar scandal cu Biserica?

Oana Zăvoranu şochează din nou. Abia ieşită dintr-un scandal-monstru cu Pepe, soţul ei, cu care se află în plin divorţ, Zăvo îşi va expune nurii în cea mai cunoscută revistă pentru bărbaţi din lume, într-un pictorial care va stârni cu siguranţă controverse.

Zăvo a acceptat, pentru pictorialul din următorul număr al revistei Playboy, o temă care pare să i se potrivească-mănuşă: exorcizarea. Oana va putea fi văzută, cel mai probabil de la sfârşitul acestei săptămâni, în celebra revistă pozând în ipostaze sexy şi expunându- şi noile forme, modificate chirurgical cu doar câteva săptămâni în urmă, în preajma unor obiecte religioase precum crucea din imaginea alăturată.

«Nu e în simţul creştin»

Primele reacţii au apărut ieri, la câteva minute după ce fotografia de la making-of a fost publicată în exclusivitate pe www.libertatea.ro.

“O alăturare între un simbol religios şi lucruri care ţin de sfera erotismului nu-şi are locul. Nu e în simţul creştin”, ne-a declarat părintele Iacob Ieronim, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice. “Nu vreau să comentez nimic”, ne-a spus, ieri, Cătălin Mihăilă, redactorul-şef al revistei Playboy, în vreme ce Oana Zăvoranu s-a mulţumit să declare sec: “Nu mă interesează”.

I-a enervat pe popi şi acum 2 ani

În 2009, Oana a stârnit mânia feţelor bisericeşti atunci când a realizat o filmare în haine de călugăriţă. “E inadmisibil, există limite care nu pot fi depăşite. A încălcat legea”, spunea atunci părintele Costel Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Mai mult:  Libertatea.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Starea pârtiilor de pe Valea Prahovei! Programul și tarifele transportului pe cablu de la Sinaia, Bușteni și Azuga

Este ultimul week-end de vacanță, iar stațiunile de pe Valea Prahovei vor fi din nou în ce…