Valentina Gheorghiu, în concert la Ploieşti
Muzeul Memorial “Paul Constantinescu” din Ploieşti a găzduit recent concertul extraordinar al Valentinei Gheorghiu, fiica unuia dintre cei mai mari pianişti români – Valentin Gheorghiu.
Melomanii au asistat la un adevărat regal muzical, care a cuprins lucrări din Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart sau Robert Schumann. “Valentina Gheorghiu studiază acest nobil instrument de la vârsta de cinci ani, anul în care, de fapt, toţi care încep studiile la această vârstă devin la rândul lor elemente de elită în arta interpretativă a claviaturii. Pentru noi este o mare onoare să o putem avea, în concert, la Muzeul Memorial “Paul Constantinescu” şi să o putem urmări interpretând la pian arii celebre din Mozart sau Bach”, a declarat directorul Muzeului Memorial, Alexandru Bădulescu. Mariana BADEA
Pași în carieră
Talentul şi pasiunea pentru acest instrument şi-au spus cuvântul, aşa că tânăra Valentina Gheorghiu a abosolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, iar anul trecut a susţinut concurs pentru Master, la Haute Ecole de Muzique din Geneva, fiind acceptată la clasa pianistului şi profesorului Nelson Goerner pentru o perioada de doi ani.
“Deşi este foarte tânără, Valentina Gheorghiu are un repertoriu impresionant; mari opusuri din literatura clasică, preclasică, romantică şi contemporană dedicată pianului. Toate acestea atestă că ne găsim în faţa unui talent autentic al şcolii româneşti de pian”, a declarat Alexandru Bădulescu. Valentina Gheorghiu a susţinut concerte şi recitaluri la Ateneul Român şi la Sala Radio, a fost invitată să concerteze în compania Orchestrei de Cameră Radio alături de tatăl său şi a orchestrelor filarmonicelor din Ploieşti, Iaşi, Sibiu, Timiş, Bacău. Mariana BADEA
Partajează acest conținut:
Publică comentariul