In Memoriam
***
Din rădăcina ta, rămas-am rămurea…
O, brad frumos, cetină-tristă în amurg,
Să rătăcesc sub pleoapa lumii singurea…
Pe prundu-ncărunţit, azi, lacrimi-calde-mi curg.
*
Văzduhul – o harfă ce-mi strigă durerea
Când zări îngheţate cu privirea parcurg,
Din rădăcina ta, rămas-am rămurea…
O, brad frumos, cetină-tristă în amurg.
*
Prin gând înzăpezit, acolo, într-o stea,
Te văd, brad-luminat, departe într-un burg,
Zâmbindu-mi blând, cu voie de la demiurg,
Şi-o voce pură, numai vocea ta, şoptea:
*
„Din rădăcina mea, rămas-ai rămurea…”
*****
Rondelul luminii
***
Izbăvitoare rază de lumină,
Tu mi-ai sorbit azi lacrima din geană,
Ai scris un basm în literă aldină,
Sufletu-ţi picurând în vârf de pană.
*
În irişi blânzi, mă văd astăzi regină
Şi fiori calzi rebelu-mi trup emană,
Izbăvitoare rază de lumină,
Când sorbi ultima-mi lacrimă din geană.
*
Nu mai exist. Sunt frunza fără vină;
În ruginiul toamnei, cu-o liană
M-am contopit sub bolta diafană,
Ni-e drag când trupul tău cu noi se-mbină,
*
Izbăvitoare rază de lumină.
*****
Ninge pe Iaşi
***
Şi ninge, ninge ca într-o poveste ,
Pe mine, pe tine, pe şapte coline,
Ninge pe Iaşi cu steluţe celeste,
Ninge că-i iarnă într-o stare de bine.
*
Ninge pe Bucium, albindu-se creste,
Galata îşi primeşte straiele fine
Şi ninge, ninge ca într-o poveste,
Pe mine, pe tine, pe şapte coline.
*
Ninge cu psalmi, la Cetăţuia este
Serafică neaua pe turle regine,
Copoul îşi cheamă poeţii să-nchine
Ode iubirii, să dea lumii veste,
*
Că ninge, ninge ca într-o poveste.
*****
Ascultă-mă!
***
E scurtă calea între rău şi bine
Şi când eşti lacom, cerul ţi-e opac.
Oricâte-averi tu ai, sunt tot puţine,
Şi-n semenii ce n-au, loveşti buimac.
*
Valea! Să plece-n lume! Cine-i ţine?
Te-nverşunezi şi-adaugi: Sunt sărac!
E scurtă calea între rău şi bine
Şi când eşti lacom, cerul ţi-e opac.
*
Aş vrea să fac balanţa să încline,
Cu Trinitatea gândul să-ţi împac,
Să ştii că bogăţia nu-i copac
La care sufletul să se închine,
*
Când pierde calea între rău şi bine.
*****
Rondel credinţei
***
Sădit-am gând lângă icoană sfântă,
Lacrimă-vie în cuvântul de iertare,
Îngenunchiat-am de păcat înfrântă,
Când m-am întors la tine pentru îndurare…
*
Astă-ntomnare-a vieţii mă-nspăimântă,
Plecat-au ani în zbor ca frunzele-n vâltoare,
Sădit-am gând lângă icoană sfântă,
Lacrimă-vie în cuvântul de iertare.
*
Atingerea-Ţi mi-e taină, mi-e uitare,
Iubirea ta – izbăvitor izvor – cuvântă,
Prin mine, sufletul îmi vindecă, mi-încântă
Cu raza-Ţi de lumină iertătoare,
*
Sădită-n gând lângă icoană sfântă.
*****
Rondelul cumpătării
***
Bătută-n cuie ţi-e plecarea în uitare,
Iar punţile ce treci, plătite-s cu arginţi.
Ce îngeri te-or plimba în calea spre iertare?
Lumină lină-or fi? Ai nopţii necuminţi?
*
Fulg de pământ eşti azi în tainic-aşteptare,
În colţ de ochi rămas-au anii tăi cuminţi,
Bătută-n cuie ţi-e plecarea în uitare,
Iar punţile ce treci, plătite-s cu arginţi.
*
Nu lăcomi, doar ştii, ţi-i viaţa trecătoare,
Cu-o moarte-au fost datori şi cerşetori şi prinţi,
Deci nu uita: eşti om, nu-i bine să te minţi,
Aşteaptă-ţi demn marea şi ultima-ncercare!
*
Bătută-n cuie ţi-e plecarea în uitare…
******
Olguţa LUNCAŞU TRIFAN
-
Născută în sat Ivăneşti, com. Pădureni, jud. Vaslui la 01.06. 1971.
-
Licenţiată în drept şi Masterand în Marketing, îşi susţine Lucrarea de Disertaţie în 2014 la Universitatea “Gheorghe Asachi” din Iaşi.
-
Debutează în literatură în anul 2014 şi publică:
-
Volum de debut ”43” – poezii – bilingv – româno-francez.Editura KITCOM Drăgăşani (Septembrie 2014)
-
– Volumul – Împlinire prin iubire – poezii Editura ROTIPO – Iasi – Cap. 1( Doar cu tine…) Premiul II – Festivalul de poezie religioasă ”CREDO” de la Lăpuşna – Ediţia a XV-a, Lăpuşna 2015
http://www.marianagurza.ro/blog/2015/08/13/poezia-religioasa-in-festival/
-
– Romanul – În mâna destinului – Editura ROTIPO Iaşi / 27 septembrie 2015 Panciu – PREMIUL II – la Festivalul Naţional de Creaţie “Vrancea Literară”
https://gsvmedia.wordpress.com/2015/09/22/festivalul-national-de-creatie-vrancea-literara-si-a-desemnat-castigatorii-intraga-lista-in-material/
-
– Pădureni, Vatră de istorie şi cultură – Editura ROTIPO Iaşi – file de monografie
A colaborat şi a publicat poezie, proză scurtă, eseu, ocazional recenzie carte, într-un număr de 13 reviste de cultură universală. De asemenea publică şi în mai multe reviste şi grupuri literare din spaţiile virtuale.
A publicat creaţii proprii în 15 volume antologice de poezie şi proză scurtă.
În luna Decembrie 2014 – iniţiază şi lansează Campania « Copiii din comuna mea doresc să te citească », campanie de colectare de carte, în urma căreia au fost adunate un număr de 1100 cărţi şi predate pe bază de Act de Donaţie, proces verbal şi listă evidenţă donator – titlu – autor – număr cărţi, Bibliotecii « Mihai Eminescu » din comuna Pădureni , jud. Vaslui, pentru înnoirea şi completarea fondului de carte.
Rondelul lirei