scriitorul-prof-lina-codreanu-scrisul-bucuria-de-a-imparti-din-roadele-gandirii-mele-asa-cum-impartea-bunica-painea-aburinda-nepotilor-18477418Cu un aer de prospeţime şi cu o voinţă auctorială greu de depăşit, Olguţa Luncaşu Trifan bate la porţile literaturii cu câteva cărţi, asaltând genuri şi specii literare diferite, adică îşi susţine ideile în varii domenii: poezie, proză şi cercetare monografică. Ambiţioasele proiecte au prins viaţă prin cărţile recente: 43 (2014), În mâna destinului (2015), Împlinire prin iubire (2015) şi Pădureni – vatră de istorie şi cultură (2015). Implicându-se recent şi într-o lăudabilă acţiune „caritabilă” a colectării de cărţi pentru biblioteca comunei natale Pădureni de Vaslui (Campania „Copiii din comuna mea doresc să te citească”), prin aceste apariţii editoriale, Olguţa Luncaşu vitaminizează cultura locală, dacă mai era nevoie, cunoscut fiind faptul că aici timpul se măsoară-n fapte de cultură şi civilizaţie. De multe ori am afirmat că Pădurenii, prin oamenii locului şi printr-o administrare modernizată este o comună de rang european.

Atenţia mi s-a oprit asupra cărţilor acestei noi voci în lirica românească pentru că am observat o ascendenţă valorică de la vol. 43, din anul 2014, la cel foarte recent apărut – Împlinire prin iubire, în 2015. Stângăciile începutului în poezie sunt inerente oricărui creator, fac parte din tracul ieşirii în lume, în faţa cititorului, de la care, autorul aşteaptă feed-back-ul cu mare emoţie. Primul volum de poezie, 43, este escortat de trei prezentări de întâmpinare, însă al doilea reduce din expansiune, lăsând prefaţarea sub condeiul scriitorului Marian Malciu, vicepreşedinte al Filialei Olt a LSR, de altfel, „ochiul de veghe” al formării autoarei. În acest sens, Olguţa Luncaşu Trifan plusează prin Cuvântul autorului, simţind nevoia unor lămuriri asupra operelor sale, date cu generozitate virtualului cititor. Personal, am perceput acest prim cuvânt ca pe un poem de natură confesivă, în care valenţele poeziei sunt multiplicate prin prismă cathartică, cognitivă, terapeutică, psihologică. Nu ştiu dacă, la începutul fiecăruia dintre cele douăsprezece cicluri poetice, mai erau necesare alte „lămuriri” (rezumări a ceea ce urmează), deoarece consider că rolul unui artist e nu să-şi explice opera, ci s-o creeze. Artistul se dăruieşte, dar opera umblă singură prin lume.

Materialul cărţii este distribuit în mai multe părţi denumite suplimentar „capitole”, fiecare centrându-se în jurul unei teme poetice. În succesiunea lor, autoarea urmăreşte un suiş intim şi estetic, de la poezia psaltică la cea ludică, de la invocarea divinităţii din Cap. I. Doar cu tine…, la jocul inocent din Cap. XII. Puţin umor… nu strică. Rugile din Te chem, Doamne!, Rugă către Tine, ori Iartă! se acoperă cu sonuri psalmodiate, inducând stări de pioşenie şi sinceritate. În fapt, eul liric îşi caută calea spre Dumnezeu: „Învredniceşte-mă, Doamne”, „Să te aflu pe tine, să ştiu”, „Să-ţi caut, să-ţi aflu iubirea”, „să rezist”, „să pot”, „să citesc”… După zbaterile ce amintesc de zbuciumul psalmistului arghezian, o smerenie îi potoleşte dorinţele: „Aştept cuminte. Facă-se voia Lui!” (Resemnare).

Problematica existenţială atinge tema majoră a timpului, niciodată suficient pentru o viaţă de om: „Te rog să-mi dai un strop de timp, cu/ împrumut.” (Rugă către Tine). Sub acelaşi imperiu al lui Cronos, gândul se răsuceşte „înapoi în timp…”, cum zice autoarea în alt „capitol”, înspre părinţi, copilărie, vatra satului natal. Unele versuri au aroma imaginilor idilic-paseiste, valorificate în creaţiile lor de către sămănătoriştii Alexandru Vlahuţă, George Coşbuc, Ştefan O. Iosif, altele tind spre imagistica tradiţionalismului interbelic din creaţiile lui Ion Pillat.

Începând cu secţiunea pusă sub semnul interogaţiei, …Viaţa?, paşii poetei conduc cititorul către marginile liricii. Subiectivitatea surprinde cromatici lirice iar stilistica iese în câştig: „Doar timpul/ îşi pierde secundele/ în genele răsfirate de catifea,/ într-o zare/ de lumină tăinuită,/ ca o naiadă/ ce-şi poartă/ tumultul vieţii/ spre un ţărm îndepărtat” (Introspecţie nocturnă), „Vorbim tăceri, ne ascultăm orgolii…” (Recurs la fericire), „mă contopesc cu vremea în abisul ei” (Rătăcire) ori „ne răspândim cuvintele-fluturi” când „beţii de aripi lungi, ne cuprind” (Sensul vieţii). E o pledoarie pentru trăirea plenară a vieţii prin iubirea care poate purta izbânzi împotriva timpului devorator: „Trăieşte, omule! […] / Luaţi-vă răgaz să fiţi, trăiţi, simţiţi, iubiţi!” (Memento mori!).

În secţiunea Printre cuvinte…, recunoaşterea tăriei cuvântului ca „hrană de suflet, alint de mamă” (Cuvântul) ori valoare morală, evadare-n libertate absolută ori metaforă în stih devine o nelinişte ce se strecoară grav în conştiinţa de poetesă. Îi dă fiori rostul de poet: „Rămân captivă-n foaia plină de gânduri” (Forţa Cuvântului), „mi-e hărăzit să-mi risipesc/ cuvântu-n patru vânturi” (Poésie”). În imediata apropiere – Când pietrele vorbesc… –, stă un ciclu în care Olguţa Luncaşu Trifan explorează motivul pietrei drept centru meditativ existenţial, fiindcă piatra poartă taina apei, a tinereţii, a iubirii… E un prilej de a-mi aminti de poezia lui Nichita Stănescu (Solstiţiu de iarnă, de ex.) ori de volumele transnistreanului Anatol Codru – Piatra de citire, 2000, în care piatra tronează ca metaforă lirică centrală.

Ciclicitatea anotimpurilor relevată în fascicule precum Despre frământări… şi şoapte de toamnă, Despre iarnă şi noi, …Şi despre primăvară – infuzează prilejuri de reverie, nostalgie, meditaţie, speranţă, oferind pe ici-colo secvenţe sensibile de filtrare a peisajului exterior către latura interioară a delicatului suflet de artistă.

Poezia Olguţei Luncaşu Trifan aderă la mişcarea neomodernistă, chiar de îi lipsesc fineţuri de limbaj, inserări mitografice, subtilităţi prozodice… Poate că nu e suficient, dar autoarea are stări poetice şi abilitatea unei exprimări în cavalcadă a emoţiilor şi gândurilor proprii. Impresia lirică este generată de infuzia de sinceritate, dragostea de viaţă şi disiparea de altruism, toate larg revărsate în versuri. Dacă ar beneficia şi de o consiliere atentă din partea cuiva specializat (ceea ce redacţiile nu mai au în oferta editorială, din nefericire), textele ar cunoaşte un câştig considerabil.

O parte amplă a cărţii – …Şi despre iubire – vine cu o lirică în care simplitatea bucuriilor erotice este generată de sentimente nealterate. Chiar dacă deschiderii curcubeului împovărat de cromatica fericirii îi stă mereu în cumpănă închiderea prin neîmplinire recurentă, cine e îndrăgostit nu cedează, ci unifică cioburile redând imaginea „jumătăţii” sale. Efortul creator aminteşte de iubirea tânărului Pygmalion pentru Galateea, copila sculptată de el în fildeş, de care s-a îndrăgostit: „te caut, din amintiri te recompun/ prin şapte culori de curcubeu”, „te-am pictat”, „te-oi zămisli”, „te-oi dezmierda”, „te-oi finisa” (Rogvaiv de iubire). Tocmai încercările tenace ale omului de a atinge starea de beţie erotică şi, mai ales, de a rămâne pe crestele fericirii întreţin focul viu al oricărui ideal. E ceea ce se „aude” din cânturile iubirii ce-şi arcuiesc fără sincope tonalităţile surdinizate. Ia-mi inima!, Vis, Iubire taciturnă, Dorinţa, Aşteptare, Ardere, Chemare, Înfrigurare etc. sunt titluri care vorbesc de la sine despre intensitatea emoţiei erotice, ceea ce, de altfel, îi dă apanajul de a părea cea mai bună parte a cărţii.

Aş adăuga părerea că stihurile lăsate să se armonizeze în firescul lor, fără supunere auctorială, cele cu sorginte prozodică populară (Gând liber, Păcat blestemat, de ex.), dar şi cele „jucăuşe” (Pseudofabulă) pot constitui viitoare subiecte de creaţie pentru tânăra autoare.

Prin Transfigurare, ultima poezie din cartea Împlinire prin iubire, autoarea provoacă o vizibilă refacere a contextului genezic. În ipostaza metaforică a vegetalului („Am rămas copac.”), eul liric se recompune într-o meta-realitate din cele patru elemente fundamentale care au dus la apariţia vieţii pe pământ: „Am rămas apă. / Mulţi spun/ că m-aud, uneori, plângând.”; „Am rămas foc/ de paie, de dor, de ducă”; „Am rămas pământ./ Ţin copacul,/ iubindu-i rădăcinile”; „Am rămas aer. Zbor” (s.n., L.C.).

Împărtăşesc optimismul creator al autoarei Olguţa Luncaşu Trifan şi cred că în viitorul său literar se vor adăuga valenţe speciale în cărţile ce se vor aşeza în panoplia-i artistică.

Noiembrie 2015

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

One Comment

  1. Marian Malciu

    11 februarie 2016 at 11:31 AM

    Oricare scriitor sau poet se simte onorat -- trecând peste emoţie, bucurie şi mulţumire sufletească -- atunci când o autoritate în domeniu îi citeşte, îi analizează creaţiile şi scrie despre ele, făcând publice opiniile sale. Sunt convins că aşa s-a simţit doamna Olguţa Trifan, mai ales că prezenta cronică literară este semnată de doamna profesor-scriitor LINA CODREANU, care a debutat în sfera literară în anul 1974 şi care a publicat cărţi importante de proză, publicistică, documentaristică şi critică literară. Nu de mult timp, domnia sa a adus la Huşi (localitatea în care îşi are domiciliul şi locul de muncă, născută fiind în Mândreşti, judeţul Galaţi) premiul „Fănus Neagu”, obţinut la cea de-a opta ediţie a Festivalului-Concurs Internaţional de Creaţie Literară „Titel Constantinescu”, desfăşurat la Râmnicu Sărat în septembrie 2015.
    Cunoscând în amănunt volumele de poezie şi proză ale doamnei Olguţa Trifan, apreciez că lucrarea doamnei profesor Lina Coderanu este elaborată cu maximă obiectivitate şi, fireşte, cu profesionalism. Domnia sa analizează cu atenţie structura poeziei luată ca întreg, prin prozodie şi mesaj, dar şi prin profunzimea ideilor, a subiectelor alese de către autoare, fără să scape gradul de cunoaştere şi folosire a limbii române, analizând stilistica folosită în acest cadru generos oferit de limba maternă.
    Salturile calitative menţionate în cronica literară prezentată sunt reale, sunt obiective, în acelaşi spirit fiind şi sublinierea minusurilor depistate. Doamna profesor Lina Codreanu a sesizat ascendenţa valorică existentă de la primul volum de versuri („43”) la cel de al doilea volum („Împlinire prin iubire”), cât se poate de deschis, aşa cum a subliniat şi unele minusuri raportate la fineţuri de limbaj, subtilităţi prozodice sau la înserări mitografice. Important este faptul că viitorul literar al doamnei Olguţa Trifan nu este pus sub semnul îndoielii, ci din contra.
    Încântat să citesc o cronică literară bine organizată, bazată pe citirea integrală a volumului de poezii şi pe înţelegerea deplină a acestora, îi mulţumesc doamnei profesor Lina Codreanu şi îmi permit să-i transmit felicitările mele!
    De asemenea, o felicit pe doamna Olguţa Trifan pentru acele „stări poetice şi abilitatea unei exprimări în cavalcadă a emoţiilor şi gândurilor proprii”, pe care autoarea cronicii literare le-a pus în evidenţă!

    Cu preţuire şi consideraţie,
    Marian Malciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…