Români iubitori de natură şi economi, refugiaţi în Valea Cerbului.

“Oraşul pe roţi”, – sau pe roate, dată fiind organizarea proprie – “oraşul cu corturi”, oraşul mobil”, aşa i se spune micii aşezări răsărite ad-hoc în marginea Buşteniului, în fiecare început de mai. Şi, până cade bruma, hăt, în toamnă, tot aici, în Valea Cerbului dăinuieşte, cu aleile lui ca nişte braţe deschise, cu barăcile de plastic, cu rulotele ceva mai sofisticate, cu corturile de pânză, micul orăşel. Sau, poate un sat altfel decât toate satele pe care le cunoaştem, este aşezarea despre care vorbim. Căci, a devenit deja tradiţie şi, cum dă colţul ierbii şi se grăbesc să înflorească trandafirii, pensionarii, iubitorii de natură şi oamenii care intenţionează să facă, pe perioada verii, oarece economie, din marile oraşe din apropiere de Valea Prahovei, dar nu numai, căci vin unii şi din Râmnicu Vâlcea, Cluj, Bistriţa, Suceava sau Oradea, dau zgomotul şi poluarea din cartierele lor trepidante pe liniştea şi aerul curat din buza stâncoasă a muntelui. Mai precis, oamenii aceştia – care se reinventează în fiecare mijloc de pri­mă­va­ră şi în fiecare miez de toamnă, după necesitate, care duc, din cauza conjuncturii, două vieţi, una modernă, citadină, anostă şi alta rustică spre sălbatică, liniştită şi trepidantă în acelaşi timp – îşi întind corturile ori rulotele în Valea Cerbului de lângă Buşteni, cunoscută drept cea mai mare locaţie de campare din Munţii Bucegi şi se dedau vieţii în natură.

Lume de poveste
Valea Cerbului, un orăşel pe timp de vară fără planuri arhitecturale sau cadastrale, fără ifose, fără pre­ten­­ţii, fără utilităţile cu care orăşeanul s-a învăţat… Implicit, aşezarea de cor­turi şi rulote a luat numele locului, Valea Cerbului, deşi, mai în glu­mă, mai în serios, oamenii spun că, de ani de zile, de când vin aici, urşi au văzut cu duiumul, dar cerbi nu. Doar corturi şi rulote şi maşini pe platoul întins parcă special pentru a primi oaspeţi pe termen lung. şi toalete ecologice, aduse aici de primăria din Buşteni, care are, în fiecare sezon, această principală grijă. Desigur, în afară de a trimite funcţionarii Pri­mă­riei cu chitanţierul în mână ca să în­ca­seze, zilnic, taxele de campare. Şi alei drepte, trasate parcă de mâini dibace cu aţa, printre, hai să le zicem, reşedinţele de vară. Şi un soi de garduri bizare, de care sunt legate cutii de sucuri şi bere şi alte recipiente, care au ca scop nu vreo chestiune de delimitare a spaţiului, nici estetică sau ritualică, ci, după cum spun oa­me­nii, anunţarea ursului, care pică în oraşul pe roţi cu regularitate şi te­mei­nicie. Şi cartiere, da, deşi poate părea ciudat, în micul orăşel: Valea Pensionarilor – unde sunt cei cu rulotele, care au in­clu­siv aragaz în casa mobilă – şi Car­tie­rul Indienilor, unde locuiesc pe timpul verii cei care nu au decât corturi şi care încing grătarele pentru friptură, vinete şi cartofi în egală mă­su­ră. Cum ar veni, exagerând oarecum proporţiile, lumea bună şi plebea. Şi – le iau absolut aleatoriu – la ve­dere ceaune, tigăi, ligheane, butelii, arzătoare, mese, scaune, saltele, flori, saci de dormit, baxuri cu diferite produse alimentare, vârâte seara bine, bine de tot, în cine ştie ce ascunziş deştept, ca să nu-i miroasă ursului a mâncare şi să facă ravagii… O lume parcă desprinsă din paginile unei cărţi de demult. şi oameni. Cam la o sută acum, când parcă s-au încurcat anotimpurile şi cerul cerne, frământat de angoase, ca-n octombrie, la picuri grei şi reci, dar cu mărire consi­de­rabilă spre luna lui Cuptor. Oa­meni care fug de ne­bunia şi scumpe­tea din oraş, de stresul agasant, de be­toanele apăsătoare, ca să găsească, pentru câteva luni, un trai şi o viaţă aproape patriarhale şi sălbatice. Oa­me­nii de aici, că turişti nu pot să le zic – de altfel, nici ei nu se consideră turişti, cei cu state vechi, care vin aici de zeci de ani şi care formează, în mare parte, comunitatea, socotesc Valea Cerbului ca fiind casa lor, reşedinţa la care adăstează în fiecare vară – e renun­ţa­re aproape totală la viaţa cotidia­nă. E apropiere de natură. Cei mai mulţi dintre pensionarii de aici consideră şe­derea în natură drept o cură reală şi utilă pentru sănătate. Aerul e ozonat, apa de la cişmea curată, cea din râu limpede, mâncarea făcută la foc de lemne mai bună ca la aragazul sofisticat de acasă, cafeaua aromată de-a dreptul, pădurea umbroasă şi tainică, vecinii oameni cumsecade şi prie­te­noşi, Buşteniul, cu piaţa şi ali­men­tă­ri­le, la o aruncătură de băţ, Gura Di­ham aproape şi ea. Ce să mai vrei pentru un concediu? Iar dacă ai pus bani de-o parte şi ţi-ai luat, chiar şi în ra­te, o rulotă, ca să nu te ude ciu­ciu­­le­te prin pânza cortului, când se dez­­lăn­ţuie natura, ca zilele astea, nici că-ţi mai trebuie ceva. Şi fri­gider cu bere şi îngheţată, şi genera­tor pentru un televizor sau un ca­lo­ri­fer, pentru nopţile îngheţate, ca acum… Ei, viaţă…

Buget cu economie, ploaie la discreţie
Şederea în Valea Cerbului pentru toţi locuitorii oraşului mobil în­seam­nă că recunosc mai mult sau mai puţin, şi o economie, unii zic că nu substanţială, la bugetul familiei: căci dacă vin în mai şi stau în Valea Cerbului până la sfârşitul lunii septembrie, nu mai plătesc întreţinere la oraş, nici gaze, nici lumină, nici cablu, nici alte marafeturi de urbe răsărită. În rulotele sau corturile în care se aşază pe timpul verii nu au nevoie nici de apă caldă de la robinet, nici de gaze pentru a fierbe oala cu ciorbă, nici de nu ştiu câte becuri iţite din lustra din tavan încă de pe vremea când era la modă să ai cinci, şapte, sau mai multe braţe la lustră, cu tot atâtea becuri. Apă se ia, în Valea Cerbului, pentru spălat din râu, pentru foc se strâng vreascuri uscate şi se pun ceaunele şi tingirile în funcţiune, ca mijloc de iluminat se folosesc lanterna sau felinarul. Başca lumina de pe domeniul public, aflată în felia administraţiei publice din Buşteni. Mulţi – aceia care nu locuiesc cu copiii sau alte rude – dintre cei care campează aici, se scot pe perioada verii de la întreţinerea din oraş. Vara la munte e oaza din deşertul citadin. Nu­mai că, anul acesta, vara aştepta­tă se cam joacă de-a v-aţi ascunselea cu oamenii din Valea Cerbului. De zi­le bune, soarele, cât o portocală, e hăi­tuit de nori, vânt, ceaţă. Plouă şi e frig în Valea Cerbului. Parcă e martie la munte, cel mult aprilie, dacă ne lu­ăm după temperaturi şi după ume­zeala rece care intră, cleioasă, până în măduva oaselor. Dar oamenii sunt optimişti.

Lecţie de ascultare
După cum spune un domn în vârstă, vara la munte e mereu capricioasă. Mai mereu, zice omul, bate vântul, mai mereu plouă, mai mereu e umezeala asta. Zilele care sunt cu ade­vărat mirifice din toate punctele de vedere sunt destul de rare. Ca unul care e veteran al munţilor şi, impli­cit, al Văii Cerbului – căci venea în studenţie numai cu nevasta şi cortul, apoi şi cu copiii şi rulota şi acuma aduce, când nu se duc la grădiniţă, şi nepoţii – omul ştie ce spune.Vine din Bucureşti, unde locuieşte cu buletin în regulă – a fost să ridice pensia, că nu au mai putut să o ia copiii – şi de la gară s-a oprit în Buşteni. Iar dacă a fost fără maşină, are sacoşele pline cu de toate, şi mâinile parcă i s-au lungit nefiresc de la cărat. şi-a zis aşa: dacă tot e vremea asta hapsână şi dacă tot a înnoit bugetul subţiat de cheltuieli, măcar să facă oarece provizii, că nu mai pleacă mereu. şi nici alţi vecini nu se duc cu maşina la cumpărături, pe ploaia asta, cum se procedează cel mai adesea. Concluzia omului e simplă: rezişti aici o vară, mai multe veri, toate verile, până în ceasul de apoi, dacă îţi place muntele. Dacă ştii să-l respecţi. Dacă înveţi să-l cunoşti. Dacă îl iei aşa cum e el, inclusiv cu hachiţele şi cu răsfăţul lui. şi să laşi, aici, la munte, dacă tot ai apucat pensia sfârtecată de guvernanţi, timpul să treacă fără să îl mai măsori, ca în oraş. Fără să te uiţi la ceas că întârzii la bancă, pentru pensie şi facturi. Fără să numeri minutele rămase până au zis copiii că sună. Fără să ştii că azi e joi şi peste trei zile e duminică. Fără să fugi la vreun supermarket, unde e nu ştiu ce promoţie la zahăr. Despre condică, aşa cum era pe vremuri, acum fiind pensionar, nu se mai pune problema. Dar să laşi, într-un cuvânt, viaţa să curgă firesc. Cum trebuie. Cu detaşare. Fără încrâncenare şi resentimente. Să ştii, e de părere inginerul, să asculţi deopotrivă fluieratul vântului, şuierul brazilor, răpăiala ploii, cântecul păsărelelor, manelele de la un cort şi slujba bisericească de la o rulotă. Şi să le iei ca atare pe toate… Ca viaţă. Ca viaţă la munte.

SURSA: http://www.jurnalul.ro

Orăşenii se refugiază de… cheltuieli, cu rulota, pe Valea Cerbului din zona Buşteni

Sute de turişti îşi petrec vara pe Valea Cerbului, de lângă staţiunea Buşteni, căutată mai ales datorită panoramei.

Departe de aglomeraţia şi zgomotul oraşelor, într-un cadru natural mirific, în inima munţilor, sute de persoane au populat până la refuz Valea Cerbului din Buşteni. Oamenii, veniţi cu mic cu mare, cu familii şi prieteni, să petreacă cel mai ieftin concediu, locuiesc în corturi şi rulote, pentru a căror campare nu plătesc decât 10 lei pe zi.

Mulţi dintre ei au venit din marile aglomerări urbane dotaţi cu tot ce trebuie pentru a sta o vară întreagă la munte. Turiştii şi-au personalizat „casele de vacanţă”,  împodobindu-le cu steaguri şi ghivece cu flori, ca să fie admiraţi de vecinii de…rulotă.

„Noi, în primul rând, ne-am pavat cu pietre aleea de acces către rulotă, ca să dea bine. Apoi, ca să ne ţină de urât, ne-am adus pisica şi căţelul pe Valea Cerbului, animale care, de altfel, s-au adaptat foarte bine condiţiilor de aici. Avem tot ce ne trebuie. Am cărat cu noi de toate pentru toţi: scaune, mese, saltele, vase de gătit, bidoane cu apă plată, saci cu haine, murături şi un aragaz cu butelie. Avem şi un radio pe care îl deschidem doar când vrem să mai aflăm ce se întâmplă în ţara asta“, ne-a spus Antonia Dumitru, o bucureşteancă de 57 de ani, care de cinci ani consecutiv vine, împreună cu soţul şi cu alte opt familii, pe Valea Cerbului, pentru a petrecere lunile de vară.

VEDEŢI AICI CUM PETREC VARA RULOTIŞTII DIN VALEA CERBULUI

Au vizitat toată Valea Prahovei

Femeia se mândreşte cu faptul că a învăţat să se gospodărească foarte bine, chiar dacă nu are condiţiile de acasă. „Luăm apă de la un izvor din apropiere ca să ne spălăm. Avem o copaie pentru asta. Apă pentru băut cumpărăm din Buşteni. Rufele le întindem la soare, pe sârmă. Dacă avem chef de plimbare, dăm o fugă până în Braşov sau luăm la rând staţiunile de pe Valea Prahovei. Totuşi, nu ne abandonăm copiii la oraş. De două ori pe lună mergem să-i vizităm în Bucureşti şi ca să ne încasăm pensiile”, povesteşte pensionara din Capitală, care abia aşteaptă să primească vizita celor doi nepoţi care vor sta  şi ei la rulotă, până în septembrie.

Soţul acesteia, Tudor, organizează campionate de table şi şah în mica tabără de rulote din Valea Cerbului. Îşi umple timpul şi cu plimbări prin pădure, iar când oboseşte, se aşează în şezlong, la soare.

„Vreau să vă spun că deseori suntem vizitaţi de urşi. Animalele s-au domesticit şi nu ne este teamă deloc de ele. Vin la râu să bea apă. Iarna le-am dus dorul. Abia aşteptam să plecăm din nou la munte, doar ca să văd altceva decât maşini şi înghesuială, aşa cum e mereu în Bucureşt. Ne-am denumit casa de vacanţă de la munte «Vila Butuci». Are şase margarete”, a spus amuzat Tudor Dumitru.

Sezonierii de pe Valea Cerbului s-au echipat şi pentru vreme rea. Au tot ce trebuie cu ei, ca nu cumva vântul sau ploaia să le strice vacanţa. „Ne-am luat prelate pentru rulote şi corturi. Avem şi cizme de cauciuc şi pelerine de ploaie. Cu noi am cărat şi medicamente contra răcelii”, a zis Ioan Rădulescu, de 58 de ani, tot bucureştean.

La pensiune, preţurile cresc de zece ori

Vacanţa la cort sau rulotă este cea mai ieftină, având în vedere faptul că o singură noapte de cazare în pensiunile de pe Valea Prahovei costă, în această perioadă, între 80 şi 100 de lei.

„Avem tot felul de oferte, însă cu siguranţă nu avem nimic sub 50 de lei pe noapte. Totuşi, există diferenţe mari între viaţa la rulotă şi cazarea oferită la pensiuni sau la vreo unitate hotelieră. Cred că varianta cu vacanţa la pensiune e agreată mai ales de către familiile cu copii, iar cea de la cort, de pensionari care nu au nevoie de cine ştie ce condiţii”, a spus Marian Neagoe, un agent de turism din Ploieşti.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Busteni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Alpin Film Festival revine la Brașov, Bușteni și Predeal

Alpin Film Festival – unicul eveniment din România dedicat culturii și educației mon…