×

Orele oraşului, la ceasul din turnul Casei Sfatului

Orele oraşului, la ceasul din turnul Casei Sfatului

1x209 Orele oraşului, la ceasul din turnul Casei SfatuluiSîmbătă, la exact un an din ziua cînd a fost prezentată iniţiativa de a reînvia clopotul din turnul Casei Sfatului, a fost inaugurat noul mecanism al ceasului din turn, legat de clopot. De-acum, orele oraşului vor fi marcate de sunetul celui mai vechi clopot din oraş. „Exact în urmă cu un an am dat startul acestei acţiuni, tot în cadrul Festivalului «Musica Coronensis». Sperăm ca acest ceas să bată cît mai multe ceasuri bune pentru Braşov şi braşoveni“, a spus la eveniment Steffen Schlandt, iniţiatorul reconectării clopotului cu ceasul din Turnul Casei Sfatului. Noul mecanism al ceasului s-a pus în mişcare sîmbătă, fix la ora 12.00. Sunetul clopotului care a marcat miezul zilei a fost urmat de „turnari“, suflători din orchestra Filarmonicii, care au interpretat motive specifice din muzica românilor, saşilor şi maghiarilor, locuitorii care treăiesc în pace de secole în Braşov. Directorul Muzeului Judeţean de Istorie, Radu Ştefănescu, a mulţumit celor care au avut iniţiativa refacerii acestui clopot, uitat timp de 40 de ani în „tăcere“. „Este un eveniment extraordinar. Este un clopot foarte valoros, de secol 17, turnat în 1690, după marele incendiu din 1689. Sper ca sunetul lui să placă tuturor celor care îl vor auzi“, a spus Ştefănescu. Mecanismul cumpărat din Germania şi montat în turnul Casei Sfatului a fost fabricat în 1890 de către aceeaşi firmă care produsese şi vechiul mecanism al ceasului. „Vechiul ceas a funcţionat 133 de ani. În urmă cu peste 40 de ani s-a defectat pendului ceasului, dar printr-o ingenioasă intervenţie a fost repornit. Atunci, însă, a fost întreruptă legătura ceasului cu clopotul. Mecanismul adus din Germania a stat «la odihnă» 17 ani într-un muzeu al ceasurilor din Munchen. A fost adus în ţară în august şi montat în turn. Mecanismul are toate funcţiunile în foarte bună stare, este un ceas mecanic cu pensul, care sperăm să arate cu precizie ora“, a spus şi Zoltan Boer, cel care de mulţi ani se îngrijeşte de buna funcţionare a ceasului din Casa Sfatului.

A reinviat şi Dansul „Romana“

• Odată cu clopotul şi ceasul din turm, a reînviat şi Dansul „Romana“, dans de societate creat de familia Mureşenilor. Redescoperit de curînd în arhivele Muzeului „Casa Mureşenilor“, dansul a fost reînviat, printr-un proiect iniţiat de muzeu, finanţat de Fondul Naţional Cultural. Opt instructori de dans din judeţ au învăţat dansul după ,,partitură“ şi l-au prezentat în faţa sutelor de braşoveni adunaţi sîmbătă în Piaţa Sfatului. „Acest dans este o moştenire păstrată de la familia Mureşenilor şii cu toţii credem că este un lucru minunat că «Romana» a fost restituită comunităţii braşovene“, spune Claudia Miriţescu, una dintre dansatoare.

SURSA: http://www.monitorulexpres.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed