Orologiul din turnul Casei Sfatului va bate din nou

Orologiul din turnul Casei Sfatului, realizat de inventatorul Johann Mannhardt în preajma anului 1867, a fost înlocuit cu un mecanism
identic adus din Germania. Se spune că pendula lungă de peste doi metri a ceasului a înţepenit, iar clopotele au tăcut pe la jumătatea
secolului trecut, bătrânii amintindu-şi că ele ar fi deranjat papagalul primarului de la acea vreme. Acum, îndată ce va fi complet funcţional, ceasul va acţiona clopotele din turn, care vor da de ştire-n târg „bătând” timpul din sfert în sfert, din oră-n oră. Ca pe vremuri.

La sfârşitul secolului XIX, edilii Kronstadtului cumpărau, de la renumitul inventator german Johann Mannhardt, un ceas de turn. Acţionat de o pendulă cu limba din lemn de cireş, lungă de peste 2 paşi şi jumate, orologiul nu ţinea doar contabilitatea timpului, ci dădea de veste târgoveţilor că timpul costă bani, oră cu oră. Angrenajele sale puneau în mişcare – printr-o serie de cabluri şi scripeţi – clopotele din turn. Ciocănelele loveau odată la sfert de oră, apoi băteau din oră-n oră numărul de ceasuri – de două ori pentru ora 2.00 sau 14.00, de trei pentru ora 3.00 sau 15.00, şi aşa mai departe.

Mituri şi legende
Cunoscătorii spun că bătrânele clopote au amuţit pe la jumătatea secolului trecut, din cauza unui papagal. „Unul din primarii vechi ai Braşovului, care a stat undeva aici, în Piaţa Sfatului, avea un papagal care era deranjat de bătăile clopotului. Ş-atunci primarul a dispus ca să se oprească mecanismul clopotului, spunând că: cine are ochi să vadă ceasul, să se uite! Nu este nevoie să-l audă. Aşa a rezolvat să nu-i mai deranjeze papagalul”, îşi aminteşte Zoltan Boer, cel care de ani buni este îngrijitorul ceasului din Casa Sfatului. Boer spune că povestea nu ar fi tocmai o legendă locală, ci este trecută în arhive.

Clopotar de secol XXI
Apoi, de bătrâneţe, rugină şi nepăsare, ceasul a refuzat să mai ticăie, pendula a încetat sa se legene. S-a făcut linişte în vechea cetate. Bătrânul ceas a fost readus la viaţă la sfârşitul secolului XX, de data aceasta cu ajutorul unei inimi electrice. Precum pacemaker-ul cardiacilor, rotiţele ceasului au fost puse în mişcare de un motoraş electric, realizat „ca să dea bine” la Cerbul de Aur. „Prin 1994, cu ocazia Cerbului de Aur, ceasul stătea. Ca să nu ne facem Braşovul de râs, trebuia să-l pornesc. În primele două seri, în timpul filmărilor, mişcam limba ceasului din minut în minut, căci se mai filma din când în când chiar ceasul. Apoi, am găsit o soluţie şi l-am reparat temporar, funcţionând până la sfârşitul festivalului. Pentru ca povestea să nu se mai repete, nişte experţi au realizat un angrenaj cu motor electric, care punea ceasul în mişcare. Acesta avea şi dezavantaje: de fiecare dată când se lua curentul, ceasul se oprea”, ne spune Boer.
În ultimele luni, limbile clopotelor au fost puse în mişcare manual, de un clopotar. „În lipsa unor piese care făceau ceasul să angreneze clopotul, m-au adus pe mine aici. Eu trăgeam clopotele: la ora 10.00 de 10 ori, la jumătate odată. Ne-am făcut datoria să fie frumos pentru oraş, de dragul obiceiurilor trecute”, îşi aminteşte clopotarul cu nume predestinat: Ştefan Clopotaru.

Reînnoit cu un
ceas din 1890
După jumătate de secol – mai exact duminică – urmaşii urmaşilor lui Mannhardt au adus la Braşov un ceas identic, dar cu 20 de ani mai tânăr – de prin 1890. Klaus Keith, un pasionat al ceasornicăriei de mari dimensiuni, l-a luat din muzeul personal de lângă Berlin şi l-a montat – cu ajutorul soţiei – în locul angrenajului stricat. Luni, la ora 14.00, acesta ticăia 100% mecanic. „Ceasul a fost produs în Munchen de către un ceasornicar genial. A avut multe invenţii, mai ales pentru aceste ceasuri de turn, care angrenează şi clopotele. Pe cât era de genial ca şi constructor, pe atât era de nepriceput ca şi comerciant. Firma sa a dat faliment din acest motiv. Un ceas de turn este compus din trei sau patru compartimente diferite. În acest ceas există trei componente – una se ocupă strict de mişcarea limbilor ceasului, a doua se ocupă de bătaia sferturilor de oră, iar a treia se ocupă de bătaia orelor fixe”, a declarat Klaus Keith, un ceasornicar pasionat „de toate ceasurile mai mari decât cele de la mână”.

Timpul din Piaţa
Sfatului va prinde voce
Aducerea ceasului înlocuitor la Braşov a fost o întreagă aventură. Ideea i-a venit lui Steffan Schland, organistul Bisericii Negre, care a dat anunţ la ziarul diasporei române din Berlin. „ Nici nu am ştiut că există un clopot în turn. Văzând că e foarte vechi, din 1690, m-a interesat povestea lor, de ce nu mai bate, căci doar e cel mai vechi clopot al oraşului”, a declarat Steffan Schland.
Un cetăţean plecat din Braşov pe timpul regimului ceauşist a citit anunţul, s-a implicat şi a găsit ceasul, pe care Muzeul de Istorie l-a achiziţionat cu 3.000 de euro – bani proveniţi parţial din donaţii, dar şi din sumele strânse în cadrul festivalului Musica Coronensis. „Am citit un anunţ într-un ziar – Neue Kronstadt Zeitung – pentru braşovenii din Germania. Acolo a fost preluat anunţul din ziarul Răcnetul Carpaţilor din Braşov că se caută un mecanism pentru clopotul din turnul Casei Sfatului. Anunţul m-a electrizat, pentru că îi ştiam pe cei din familia Keith”, ne spune Francisc Incze, care s-a întors cu această ocazie să ajute voluntar la montarea ceasului.
Ceasul a început să ticăie la fel de vioi ca acum 100 de ani, dar n-a apucat să vorbească încă. Inginerul german încă mai trage sfori pentru ca rotiţele lui să bată clopotele, din sfert în sfert, din oră-n oră.

SURSA: http://www.bzb.ro