AȘ VREA

Aş vrea să fiu neumilită

În templul verbelor preasfinte,

Să fiu o slovă şlefuită,

Pecetea unui gând cuminte.

Aş vrea să pot bătători

Cărări virgine-n înţelesuri,

Să fiu risipă-n simfonii,

Iubiri smerite-ntre eresuri.

Să fiu apoi lumină pură

În vidul care încă doarme,

Fărâmă dintr-un timp, prescură,

Sărutul unei nopţi cu toane.

PROVOCARE

O provocare-n ritm perpetuu

Mi-e soarta dintre intervale,

Se coc amiezi de Sfântul Petru

În merele ce-şi cer iertare.

Tenebrele le las în urma

Atâtor spaţii veşnic mute,

Şacalilor ce-ncurcă turma

Perfid răstălmăcind cuvinte.

Purific timpul resemnată

De clipe risipite-n van,

Uitând netrebnicii în poarta

De-acum sortită altui an.

SECVENȚĂ EXISTENȚIALĂ

 

Primăvara s-a zgribulit în muguri

Peste ei curg stropi întârziaţi

Via nimănui îmi vorbeşte de struguri

Chiar dacă lăstarii i-au fost retezaţi.

În colţul grădinii, o pală de vânt,

Movul magnoliei se zbate-n petale,

Bujorii-mi citesc un gând surâzând

Flori de cais strănută cu mirare.

Grădina-şi disipă mirosul sub ploaie

Lumina-n amurg păleşte-n narcise

Stropii dansând se pierd în şuvoaie

Secvenţă existenţială, un joc de culise.

AUZI

Auzi un ţipăt de copil

În muguri alintaţi de soare

Şi paşii legănaţi tiptil

Ai lebedei ca o chemare.

Auzi cum fuge iar în pripă

Din pârgul fructelor tomnatic

Odihna-n clipe, ce risipă

O slugă-a timpului şăgalnic.

Auzi prin fulgii dănţuind

Un cânt molatec peste vreme,

Pământul meu de-acu dormind

Sub cerul care vrea să-l cheme.

Şi-auzi, se sfarmă infinitul

În anii care mă colindă,

Rătăcitori, fugari ca vântul

Şoptindu-şi gândul în clepsidră.

REVELAȚIE

Îmi privesc grădina de sus,

Balconul mi-e martor tăcut,

Pământul alene se-ntinde supus,

Sub creanga cu rod ne-nceput.

O rază-mi dezmiardă privirea

Miroase a reavăn şi-a floare

În pomi conştienţi mărginirea

Se-nclină cu-atâta pudoare.

Doar clipa se trece-n vecie

Şi-n muguri îşi cântă răsfăţul

Nuanţa luminii de vină să fie

Prin timpul ce-i poartă dezmăţul?

Îmi privesc grădina de sus

Sunt mută de-atâta splendoare

Pământul alene se-ntinde supus

Sub gândul finit ce mă doare.

EU… GRĂUNTELE CU CHIP

Mă rătăcesc mereu pe-o plajă,

Stăpână cu lumina-n două,

La răsărit, un soare strajă,

Molcom se risipeşte-n rouă.

Se-afundă tălpile-n nisip,

Un val îmi spală nepăsarea,

Sunt eu, grăuntele cu chip,

Principiul ce-l dărâmă marea.

Privirea-mi zboară peste valuri,

M-afund în adâncimi, disper,

Nisipul odihnind pe maluri

Frământă nostalgii ce pier.

Eu, conştiinţă din neant,

Plămadă dintr-un vis se pare,

Îmi sorb lumina rătăcind

Pe plaja unde marea moare.

RESTANTĂ LA MORALĂ

O noapte albă, cenzurată,

De gânduri fremătând obscure

Restante la morala-nlăcrămată

Prin care curg principii sinecure.

În colţul camerei, o pată,

Lumina lunii parţială,

Din cer principiu lepădată,

Restantă albă la morală.

Eu, o secvenţă din principiu

Cuvând înlănţuit în dubii,

Prin sensuri rătăcesc periplu

M-afund în disertaţii, studii.

Şi-s cronică restantă la morală,

Definitiv litigiu între gânduri

A câta oară-n noaptea siderală

Pe patul dezmăţat din scânduri.

TREC…

Trec, îmbrăţişându-mi timpul efemer

Pe-aleile toamnei ce încă foşnesc,

Sărut cu privirea o creangă de măr

Când paşii se pierd atât de firesc.

Sub frunze dorminde, amintiri insolite

Tresar de spaima eternului mit,

Pe-aleile toamnei dansează uimite

Destine şi gânduri, pierdute tacit.

Trec, îmbrăţişându-mi timpul efemer

Pe-aleile toamnei ce încă foşnesc,

Sărut cu privirea o geană de cer

Pierzându-mi chiar paşii, atât de firesc…

RUGĂCIUNE

Iartă-mi, Doamne, fecioria

Şi dezmăţul de-a gândi,

Ostoită de-mi cânt glia

Blestemată de cei vii.

Şi mă iartă de nu pot

Jalnic fruntea să o plec,

Răzvrătirea de mi-o port

Între gânduri ce le-ncheg.

Iartă-mi, Doamne, la apus

Sacrele-ţi porunci călcate,

Timpul istovit şi curs,

Vorbele nespuse toate.

Şi îmi iartă lăcrimarea

Precum salciei de Paşte,

Dorul ce-i încurcă jalea

Mielului de când se naşte.

PARADOX

Un punct şi sensu-i după punct

În forme de tăcere stilizat,

Convinge-mă că punctul nu-i un furt

Chiar de-n ecouri monoton mă zbat.

De-s sluga verbelor perpetuu

Şi-mi devorez setoasă forma

Miros a mere de Sâmpetru

Silabele ce tot încheagă vorba.

Şi-acum, de rătăcesc într-o idee,

Îmi vreau preceptele în schimb

Şi vraja unui spirit de nedeie,

Să-mi poarte aventura peste timp.

——————————–

Paraschiva FLORESCU

Timișoara, martie 2020

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Esti implicat intr-un accident rutier? Iata ce trebuie sa faci!

In conditiile in care tot mai multi oameni au devenit proprietari de masini si au obtinut …