„Un singur nai, dar câte ecouri în păduri!”

(Ion Pillat)

Tot astfel Poetul – nai solitar în pădurea de ecouri prin care se îngână în „vecinică trecere” glasurile celor ce vor repeta de-a pururi „Ce te legeni, codrule?”, ori „Trecut-au anii”, ori „La steaua”, ori cine mai ştie care vers din bogatul cufăr de zestre poetică lăsată de Mihai Eminescu moştenire în veac de veac limbii române care ne este rădăcină şi izvor în lumea cuvântului, cale şi popas în prea scurtul răgaz al trecerii noastre sub cerul cu stelele.

Spre a nu-i uita chipul, pictorii şi sculptorii s-au întrecut în încercarea de a ni-l prezenta după cum l-au văzut ei cu ochii sufletului, fiecare scoţând în evidenţă o anume trăsătură a „modelului”, plecând de regulă de la vreuna din cele patru (patru!) fotografii păstrate în memoria hârtiei fotografice ca tot atâtea borne ale trecerii pe pământul oamenilor a strălucitului meteor românesc care ne-a revoluţionat limba, poezia, gândirea filosofică, jurnalismul, discursul politic, ideea de dragoste de ţară, mândria de a aparţine acestui neam înfrăţit cu râul şi cu ramul, altfel spus, cu ceea ce trece, cu ceea ce creşte, întinerind cu fiecare nouă înmugurire.

Aşa se face că avem un Eminescu tânăr, un altul adult cu mustăcioară, îmbrăcat elegant, în alb, ca pentru a marca vara spre care se îndrepta cu anii lui cu tot, un al treilea, portretul în care apare cu mustaţa bine cuminţită şi privirea înaltă – semn de cuminţenie-înţelepciune-toamnă bogată în rod de aur greu de gând şi, ultima – chip devastat de iarna pustiirilor toate.

Eminescu cel cu chip de zeu pogorât printre muritori de dragul unui „chip de lut”, tânărul luminat de o iubire în ale cărei flăcări a ars până a se mistui pe-al său propriu rug, este şi cel mai frecvent reinterpretat de artişti. Nu, nu-i nevoie să fii luceafăr ca să pricepi imposibila contopire prin iubire a azurului cu pulberea. Dar să citeşti „Luceafărul”, iată calea spre a te înălţa dinspre firul ierbii spre lumina stelei care „era pe când nu s-a zărit”… Pornind de la acel chip – fotografia aceea făcută în atelierul fotografului praghez Jan Tomàs, pe când Poetul avea nouăsprezece ani, avem cel mai mare număr de lucrări de grafică, pictură, sculptură, realizate de autori români sau străini. A-i enumera ar însemna să ne rătăcim printre nume. Să amintim totuşi câteva, emblematice: Aurel David  cu al său „Arborele Eminescu”, Sabin Bălaşa – „Luceafărul” (Universitatea din Iaşi), Gheorghe Anghel, „Eminescu” (Bucureşti, Ateneul Român), Lazăr Dubinovschi, Eminescu – lucrare veghetoare la rubrica „Toate-s vechi şi nouă toate” din Revista „Curtea de la Argeş”; „Eminescu” de Ion Vlad, din faţa Bisericii Ortodoxe Române din Paris, „Eminescu” de la Câmpul Românesc din Hamilton – Toronto, lucrare executată  în marmură de Carrara de sculptorul român Nicăpetre (foto), cel auto-exilat în anii ’80 din „cercul strâmt” în care o politică aberantă încerca să ne ţină pe toţi „strâns uniţi în jurul partidului”…

O replică tot în marmură a acesteia este astăzi în oraşul natal al sculptorului, Brăila, la Muzeu care-i poartă numele, înfiinţat aici în semn de omagiu după dispariţia artistului. Lucrarea face parte dintr-un lot generos de lucrări donate ţării sale de către sculptor începând cu anii de la cumpăna dintre milenii şi lumi până când temuta Doamnă cu unealta aceea rudimentară dar netocită de moara timpului i-a dat de veste că pentru el sosise vremea…

Portretul Poetului, realizat „în cheie romantică”, invită la visare, la poezie. Parcă auzi, privindu-l, cum trec valurile, vânturile, şi se duc pe rând, pe rând, zările străluminând…

Pentru imensul număr de lucrări de artă reprezentându-l pe Eminescu sau, inspirate din poezia sa, „Poetul” a fost înscris în Guiness Book, această biblie modernă a toate câte s-au făcut şi nu au egal pe lumea prin care, iată, trecem şi noi acum.

Cea mai recentă sculptură Eminescu, în bronz, este creaţia sculptorului Radu Adrian (n.1945), plecat şi el prin anii ’80 prin Lumea Nouă (şi îngrozitor de liberă!) şi, revenit pe plaiurile natale după frumoasa nebunie din iarna dezlănţuirilor noastre toate din ’89 când ne uitam cum ningea decembre peste sângele eroilor inocenţi cu iluzii dătătoare de vise de libertate (democraţia ne-a rămas încă de neînţeles şi de aceea am făcut-o în legea noastră – originală adică!) Această lucrare ne prezintă un Eminescu militant, dârz, semeţ. O fi poate gazetarul de la „Timpul”, cel temut de şleahta politicienilor corupţi (nu, nici o legătură cu prezentul nostru mare şi … tare în epigoni!…) de nu chiar autorul „Doinei” cea purtătoare de grai şi dor românesc „De la Nistru pân’ la Tisa”, ori Luceafărul privind peste lume cea de lut cu ochi nemuritor şi rece… Lucrarea aceasta, creată de artist în anul premergător aniversării a 100 de ani de la Marea Unire, a fost transpusă în bronz graţie strădaniei membrilor Asociaţiei Culturale „Curtea de Argeş” pentru care depune mărturie matematicianul de renume mondial Academician Gheorghe Păun, redactor șef al revistei cu acelaşi nume din singurul oraş românesc investit cu titulatura de Oraş Regal. Cred că este vorba în primul rând de acei regi ai poeziei şi muzicii româneşti care vor fi trecut pe acolo – Alecsandri, Eminescu, dar şi de alţi robi fericiţi care au slujit la Curtea Măriei Sale Poezia – Carmen Silva, George Coşbuc, St. O. Iosif, Elena Văcărescu, Mite Kremnitz, Regina Maria, George Enescu…

Că vor mai fi trecut pe la castelul regal de la Sinaia prin anii „obsedantului deceniu”(care a durat peste 40 de ani!) al urii omului faţă de om şi nişte poeţi strident coloraţi în roşu, cu, în loc de condei şi suflet de floare, înarmaţi cu secera şi ciocanul, într-un „Hei, rup!” revoluţionar peste poate, asta nu mai are legătură cu regalitatea ci cu bezmeticia ideologică.

Şi uite aşa, prin creaţia artiştilor, Poetul-Luceafăr Mihai Eminescu devine paznic de far, oştean mereu de veghe la frontierele ţării, la mal de mare, la Dunăre, în miezul cald al fiecărui ţinut cu oameni cărora limba română le rămâne limba dorului iar poezia – împărăţie de armonii.

—————————-

Paula ROMANESCU

București, iunie 2019

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Cum transformi gatitul intr-o adevarata experienta culinara?

Multe doamne si domnisoare din ziua de astazi au ajuns sa declare ca urasc sa gateasca, ca…