Motto:

Când doza de alcool devine

în viață scop și trebuință,

este vădit că-l cârmuiește

pe om și-anemica-i voință.

Mai înainte de-a intra în spinoasa chestiune a consumului exagerat de alcool, cuvine-se să fac următoarele precizări preliminare:

1) Din totdeauna oamenilor le-a plăcut să chefuiască (eufemistic vorbind, „să se simtă bine”), dovadă că în urmă cu mii de ani știau să prepare vinul, berea și alte băuturi alcoolice, că în mitologiile unor popoare antice existau zei specializați în pileală (bunăoară, Dyonisos la greci și Bacchus la romani), că biblicul Noe poate fi considerat primul pământean beat din istoria scrisă a omenirii și că prima minune înfăptuită de Mântuitor a avut loc la nunta din Cana Galileii și se cheamă prefacerea apei în vin.

2) Tot mai mulți medici din zilele noastre (inclusiv faimoși medici nord americani) sunt convinși de uimitoarele efecte terapeutice nu doar ale vinului (se știe că rata bolilor cardiovasculare la popoarele mediteraneene, precum portughezii, spaniolii, francezii, italienii și grecii, este mai mică datorită paharului de vin băut la masă, îndeosebi datorită resveratrolului din strugurii negri), ci ale tuturor băuturilor alcoolice naturale, gen cidru, dar mai ales țuicile necontrafăcute din mere, pere, prune, cireșe, caise etc. Totul este ca țuicile, cu o concentrație alcoolică mult mai mare ca a vinului sau berii, să fie consumate cumpătat, ceea ce înseamnă un păhăruț sau două înainte de masă, nicidecum cu sticla, toată ziua și în fiecare zi. Tocamai de aceea este de mirare (cel puțin pentru mine) că, după 30 de ani de postdecembrism, statul român nu s-a învrednicit să se constituie în principalul partener al producătorilor de fructe și țuici (achiziții de fructe pentru fabricile de sucuri naturale și/sau dulcețuri, respectiv de țuici întru impunerea acestora pe piața externă), ci-i lasă pe cei din branșă „să se descurce” la modul catastrofal: uneori, ceea de înseamnă în anii îmbelșugați, să nu-și adune o bună parte din recoltă (că, de, unde să o depoziteze și ce să facă cu ea?), deseori să vândă străinilor (unguri, austrieci, nemți) kilogramul de mere nechimizate cu 30-40 de bani, dar tot timpul să se bețivănească din propriile spirtoase mai ceva ca desfătătorul personaj cu bețivometru al lui Guy de Maupassant. Păi da, căci în cei 30 de ani de avansat libertinaj, aproape tot românul întreprinzător (sic!) de la sat, ba chiar și de la marginea orașelor, s-a dotat cu necesara instalație pentru producerea spirtoaselor. În atari condiții, datele din statisticile oficiale privind consumul de alcool pe cap de locuitor, respectiv numărul alcoolicilor din România, se vor apropia de crunta realitate doar dacă sunt înmulțite măcar cu doi!

3) Este adevărat că imboldul întru conceperea prezentului articol a venit din partea ziarului Națiunea, unde – cu câteva zile în urmă – am urmărit un tulburător film din seria România, te iubesc! pe această temă de mare interes național. Dar tot atât de adevărat este că, în urmă cu vreo două decenii, am tras semnalul de alarmă la acest capitol cu textul Lumea privită prin fundul paharului, chit că în el mă raportam la dramatica situație a municipiului Sighetu Marmației (cu certitudine oraș demn de Cartea recordurilor în ceea ce privește densitatea localurilor) și la sfidătoarea ușurință cu care edilii săi eliberează autorizații de funcționare pentru astfel de activități cancerigene. Din păcate, textul cu pricina l-am pierdut (nu este singurul), așa că nu am posibilitatea să ilustrez cu ajutorul paragrafelor extrase din el că situația urbei noastre a evoluat (!) la acest capitol atât de mult, încât realmente a devenit înfricoșătoare pentru cetățenii cu discernământ, însă întru totul firească pentru ceilalți (și ăștia, ca pretutindeni în România postdecembristă, constituie majoritatea).

Vasăzică, ne face cunoscut filmul, potrivit statisticilor românești comunicate Organizației Mondiale a Sănătății (numărul sticlelor de alcool și de bere vândute, numărul bețivanilor care sunt văzuți și tratați ca niște dependenți), România zilelor noastre are circa trei milioane de alcoolici cu acte în regulă și ocupă locul cinci în lume (cică după Belarus, Republica Moldova, Lituania și Rusia) la consumul anual de alcool pe cap de locuitor. Însă, arătam mai sus că situația reală (îndeosebi la sat) este cu mult mai gravă. E drept, nu numai la noi, deoarece nicăieri în lume nu pot fi cunoscuți nici cei care produc și comercializează și nici cei care consumă „alcool la negru”, acel alcool contrafăcut care cu adevărat face ravagii printre băutori…

Și iată cum în România, țara cu cel mai scăzut nivel de trai din Uniunea Europeană, se bea pe rupte, iar prin aceasta starea de sănătate a nației este tot mai precară și viitorul ei tot mai incert.

N.B.:Din cele scrise, rezultă cu necesitate și autoritate următoarele trei concluzii:

a) Există patru mari categorii de oameni: abstinenții, băutorii ocazionali de alcool, bețivanii și alcoolicii.

b) Bogații beau din plictiseală, iar sărăntocii din prosteală.

c) Localitățile noastre (comune, orașe, municipii) nu se iau la întrecere cu realizările în folosul cetățenilor (implicit ale României), ci cu mulțimea, durata și belșugul festivalurilor organizate, unde – evident – se bea și se înfulecă pe rupte. În Sighetu Marmației, de pildă, se derulează anual nu mai puțin de cinci asemenea spectacole (de astea am eu știre, posibil să fie mai multe), însoțite de obligatoriul dat în spectacol: Festivalul de poezie, Festivalul berii, Festivalul „Tradiție și continuitate”, Festivalul „Aeternus Maramorosiensis” și Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă.

Sighetu Marmației, George  PETROVAI, 5 iulie 2019
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

CASINO RIEGLER din Sinaia, de neuitat

luni, 27 noiembrie 2017 – de Insider În vara aceasta am avut privilegiul să mă întor…