Organizatia Umanitara Concordia a lansat, recent, un nou proiect social, in cadrul “Zilelor Deschise” organizate de catre Sectia Comerciala a Ambasadei Austriei, cu ocazia aniversarii a 60 de ani de activitate in tara noastra. Este vorba despre proiectul intitulat “Piatra de temelie”, ce presupune formarea profesionala a tinerilor strazii, astfel incat, la finalizarea unor cursuri, ei sa reuseasca sa se descurce singuri in viata. In acest sens, inca din luna septembrie au demarat lucrarile pentru extinderea, renovarea si dotarea brutariei actuale a Scolii Concordia. Astfel, la terminarea lucrarilor – care se preconizeaza ca va avea loc la inceputul anului 2011 – vor putea studia, in localul refacut, 24 de tineri ucenici, fata de sase – cati poate instrui Scoala Concordia in prezent. Noua brutarie, dotata cu masini si utilaje noi, va servi drept atelier de practica atat pentru cursurile de brutar, cat si pentru cele care se vor organiza in viitor – de patiser si cofetar. Tinerii ucenici care vor deprinde meseria de brutar vor avea sansa de a fi instruiti la standarde de calitate europene si, in plus, la sfarsitul cusurilor vor primi o diploma recunoscuta la nivel european. Produsele de panificatie preparate de tineri la cursuri vor fi utilizate, ca si pana acum, pentru aprovizionarea cu paine a caselor Concordia. Cresterea numarului de elevi va duce, insa, la un surplus de produse de panificatie, fata de nevoia actuala de consum, din casele organizatiei, astfel ca diferenta de produse va fi vanduta, iar banii rezultati vor fi folositi in sustinerea cursurilor de formare profesionala.
Din aceasta luna, Scoala Concordia este deschisa pentru toti tinerii care doresc sa invete o profesie, dar care, din pacate, nu au mijloacele necesare pentru a realiza acest lucru. Scoala le ofera tinerilor, printre altele, materiale didactice, un mediu de lucru bine dotat, un numar mare de instructori bine pregatiti, precum si masa si cazare. Costul lunar pentru a sustine formarea profesionala a unui tanar brutar este de 50 de euro, ceea ce reprezinta 600 de euro anual. Toti cei care doresc sa ajute un tanar in acest sens o pot face prin sponsorizarea unui loc de instruire lunar sau anual.
Pentru a face donatii puteti contacta adresa de e-mail: andreas.resch@concordia.or.at.
Anemary GRIGORE
-
Un nou Centru de Informare Turistica pe Valea Prahovei, la Azuga
Turiştii care vor alege ca destinaţie de vacanţă staţiunea Azuga vor avea la dispoziţie un… -
STRUCTURA anului şcolar 2014-2015: Câte zile de cursuri şi de vacanţă vor avea elevii
Anul şcolar 2014 – 2015 va avea 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă, făr…
Load More Related Articles
-
“Emoția – pulsul vieții” de Elena BUICĂ
Cu părere de rău asistăm astăzi la o depreciere a cuvântului scris sau prin viu grai în ca… -
“Patru eseuri de primăvară” de Liliana TOMA
1. FERESTRE ÎN PALMĂ DIMINEȚILE sunt ferestre de ținut în palmă. Prin ele văd strălucirea,… -
“Iubire, lacrimi și dor (poezii)” de Manuela ȘERBAN
Ma iartă Valul se-agață de piatra căruntă , Se sparge și altul se saltă, Glasu-i de spuma …
Load More By Mihai Mircea Totpal
-
Află totul despre copertinele retractabile și despre dezvoltarea acestora în timp
Oricine are o terasă, fie într-un spațiu personal sau unul comercial, cunoaște foarte bine… -
Coșuri de fum: ceramice sau din inox?
Ai făcut o schimbare în propria locuință și ai trecut de la centrala pe gaz la un sistem d… -
Căminele pentru bătrâni și cum se împacă acestea cu aglomerația orașelor
Când ne imaginăm un cămin dedicat bătrânilor, ne imaginăm un loc liniștit în natură, ferit…
Load More In
Check Also
Află totul despre copertinele retractabile și despre dezvoltarea acestora în timp
Oricine are o terasă, fie într-un spațiu personal sau unul comercial, cunoaște foarte bine…