L U I   E M I N E S C U

Drag Poet, iubit Părinte!

Parcă nici n-ai fi plecat…

Am rămas cum ne-ai lăsat

Cu speranţe ne-mplinite.

* * * * * * *

Părinte drag, Poet iubit!…

Lângă Dumnezeu să-mi stai

În poarta sfântă de la Rai;

Căci ai muncit şi ai tot trudit,

Mărire versului sfânt ai dat,

Şi-n aur fin cuvântu-ai dăltuit –

Când chipul mamei ai cioplit…

Nemuritor prin veac de veac.

Şi-n ritmul muzicii cereşti,

Prin armonii nepieritoare,

I-ai pus arome pământeşti

Şi murmur dulce de izvoare.

Cadenţă timpului ai dat

În simfonii tremurătoare,

Spre glorie nepieritoare

Mândria noastr ai purtat.

Luceafărul şi-o Luna plină,

Ni le-ai cântat cu-atâta dor…

Cu murmur dulce de izvor –

În Doina dulce şi sublimă…

Poet iubit, părinte drag!

Atâtea doine-ai scris…

Când pălaiul sfânt ai apărat –

Cu toţi românii-ăi plâns,.

Cu blânda Mioriţa ai şoptit,

Ai plâns, ai râs şi ai doinit…

Ca Luceafărul ai strălucit –

Pe ceru-nalt, spre infinit…

Ales-ai cuvinte  pe înţeles

Şi-n  în rime-mperecheate,

Simplu, le-ai spus pe toate –

Înobilate-n dulce vers…

Balada dulce ne-ai cântat,

Din frunză, fluier, nai, caval…

Şi-o dulce limbă ne-ai lăsat –

Ca o mireasă-n strai regal strai regal…

Şi ai zburat spre infinit

Ca o Pasăre Măiastră…

Ai trecut marea albastră,

Cu dor nespus  ai pătimit.

Poet iubit, Părinte drag!

Oriunde-n univers vei fi…

Când stăm pe-l casei prag

Al tău ochi ne va privi.

Purtaţi de gânduri, noi zărim

Luceafărul ce scânteiază…

Asupra noastră luminează –

Întreaga viaţă, cât trăim.

El străjuieşte al ţării hotar –

Alături de fiinţa TA ce ne ştie;

Şi dor ne e… de Marea Românie!

Credem în ochiul tău vizionar!

*      *       *      *       *

Voevod al Limbii Româneşti!…

Dacă-i veni să ne vorbeşti,

Cu smerenie aş îngenunchea,

Din inimă, cu drag ţi-aş ura:

SĂ NE TRĂIEŞI MĂRIA TA!

Marin Voican-Ghioroiu.