Nicolae NICOARĂ-HORIA

POEZIA MEA EXISTĂ

Obosit de tumult,
în Veacul meu ce dă în clocot,
întotdeanua mi-a plăcut să ascult
liniştea de după clopot…

Poezia mea e simplă,
N-o-ntreba de unde vine,
Precum vântul când se-ntâmplă.

Poezia mea e simplă,
Seamănă leit cu mine.

Poezia mea e clară
Şi aşa o să rămână,
Mereu curge în afară,

Poezia mea e clară
Precum apa din fântână.

Poezia mea există
Nu de azi şi nici de mâine,
Dacă uneori e tristă

Poezia mea există,
Poezia mea rămâne…

POEZIA MEA

Mă întrebi mereu de ce ‘mi-eşti dragă,
De ce îți sunt? Eu nu ştiu să răspund,
În întrebarea, ta cu gust de fragă,
Ca într-o veşnicie mă cufund…

Din Cerul tău de lacrimă curată,
Ochiul meu te mântuie sub pleoape,
Poezia mea, ce mi-ai fost dată
Să te văd şi să te simt aproape…

Ce sfântă-i bucuria când te scriu,
Cum Aerul înlăcrimat pe liră!
Cu tine niciodată nu-i târziu
Şi ființa ta întreagă mă inspiră…

POEZIA

Niciun balsam în lume ca Poezia nu-i!
Când e mâhnit poetul şi veşnicia-l doare
Ştergându-i de pe frunte broboana de sudoare
Ea stă mereu de veghe la supărarea lui…

Eu am văzut cu ochii minunea asta vie
Şi am simţit cu duhul acest cuvânt divin,
Aşa cum simte pâinea când e muiată-n vin,
Ori clopotul ce bate înalt a liturghie…

Atunci când ea  mă strigă îndrăgostit pe nume,
Ca să îi pot răspunde, doar linişte vă cer
Şi mă-nfioară gândul de jos şi până-n Cer,
Iar trupul mi se umple de bucurii antume…

Nimic mai sfânt în lume ca Poezia nu-i!
Când e bolnav poetul e lacrimă şi doare,
Ştergându-i de pe suflet povara de sudoare
Ea stă mereu alături de suferinţa lui…

ARHEOLOGIA POEZIEI

Săpaţi cu grijă şi cu răbdare vă cer,
Să nu se rănească nici un cuvânt,
POEZIA, cea adevărată, vine din Cer,
Săpaţi acolo şi nu în pământ…

Aici e numai tăcerea din oase,
Dincolo e Zborul curat şi ne-nfrânt,
Meseria aceasta e cea mai frumoasă
Din câte au fost şi încă mai sunt…

POEZIA NU E UN CONCURS

Poezia nu e un concurs
De cine scrie mai frumos, mai bine,
POEZIA, dacă nu-i în tine,
Nu-i  căuta prin alte părţi răspuns…

POEZIA nu e trambulină,
Cine crede se înşală-amar,
POEZIA e un chihlimbar
Ce adună împrejur lumină…

E umbletul acela  peste ape,
Poezia nu e tot ce vrei,
POEZIA are forma ei-
În altele, zadarnic, nu încape…

Fiecare dintre noi când scrie
Să se bucure-n tăcerea lui-
POEZIA nu a fost  şi nu-i
Un concurs spre nicio veşnicie…

POEZIA NU ARE CONCEDIU

Poezia nu are concediu de odihnă,
de maternitate
sau de boală,
nici nu se scrie la comandă!
Fericit e Omul din lume,
cel care spune,
dimineața şi seara, mereu
cu mâna pe sufletul verbului,
am văzut Poezia
şi m-a strigat pe nume,
precum îşi strigă maica pruncul
din pântecul ei…

CASELE POEŢILOR

Ce scunde
Sunt
Casele poeţilor
De pe pământ
Şi pragurile de jos
Cât de înalte,
Până aproape
De Zbor,
Abia de încape în ele
Sufletul
Lor!
Acolo nici gândul,
Cel efemer,
Nu se poate ascunde,
Dar în acasele
Celelalte,
Din Cer?

POEZIE LA PLURAL

Întotdeauna
Când sunt inspirat
Scriu la plural,
Deşi
Poezia mea
De pe pământ
Şi
Poezia mea
Din văzduh
Una singură-mi
Este…
Blestemat de frumos
E numele
Ei!

N-A CONVERTIT PE NIMENI

N-a convertit pe nimeni versul meu,
Aşa cum este, cu sau fără rimă,
Citiți-l, dacă vreți, deloc, mereu,
Dar nu îl suspectați, vă rog, de crimă…

În ce crede el e treaba lui,
Cel ispitit de diavol în pustie
Nu a făcut vreodată nimănui
Niciun rău din câte-ar fi să fie!

Ca Aerul, aşa va fi mereu,
Cine vrea în voie să-l respire,
N-a convertit pe nimeni versul meu
Şi dacă, întru singura Iubire…
Am adormit azi-noapte în Poem…
Duminică, 4 Aprilie 2011, în zori…

Am adormit azi-noapte în Poem
Ca un prunc pe braţul sfânt al mumii
Şi-acum, spre Ziuă, încă te mai chem
Să-ţi odihneşti în el tăcerea  humii…

Nici nu mai ştiu ce Vis m-a cotropit,
Ningea cu flori mirate de cais,
Nici nu mai ştiu din Dor cine-a grăit-
Trezeşte-mă şi-apucă-te de scris!

––––––––––––––––

Nicolae NICOARĂ-HORIA

20 iulie 2011