Mihai Batog-Bujeniţă

Domnul senator Bujorel Pompiliu-Dulap este cam îngrijorat. În urmă cu ceva vreme, nu prea multă, se votase legea alegerilor uninominale, iar consilierii de imagine îl bătuseră la cap să mai iasă în teritoriu, însă el îi cam repezise atunci:

– Bă, io-s soldat credincios partidului şi unde mă trimite el, acolo io-m’ fac treaba! Numai că ieri fusese la partid şi acesta-i spusese cam încruntat:

– Băiii, Dulapule, păi, ţie când ţi-a mers bine, şi hai, că ţi-a mers mai mereu pe mâna noastră, nu prea te-ai gândit la partid. Iar acu vrei să fii băgat în colegiu! Hai sictir, descurcă-te singur! Se retrăsese din birou mergând de-a îndăratelea şi cu un surâs cleios întins pe faţă, bâiguind că: „scuzaţi poate am deranjat acu’ şi nu era momentu’, scuzaţiii”… Abia după ce închisese uşa biroului un gând i-a trecut prin cap dându-i cufureală: „Bă, să vezi c-am belit-o! Apoi se duse în biroul său şi căzu cu capul pe masă. Nu i se părea drept! Adică, cum! Tocmai el care de când cu revoluţia şi-a ars carnetul de partid şi deşi era profesor de marxism a dat o lecţie de demnitate tuturor înscriindu-se curajos în noul partid de stânga apoi în unul de centru stânga apoi la centru dreapta şi acum în unul de dreapta, că la el nu contează ideologiile ci binele poporului, acum tocmai el să rămână fără colegiu!? Aşa ceva este imposibil! Leul din el ieşi la suprafaţă şi începu să ragă…

Consilierii se adunară în jurul său şi concepură imediat un plan de măsuri! Se va dovedi că el este capabil să obţină voturi în teritoriu, acolo unde este iubit, apreciat şi înţeles! Adică unde, îl  întrebă, destul de uimit, pe consilierul-şef.

– Ăăămmm, ăăă, păi, io cred că la şcoală acolo unde aveţi colegi… prieteni… dracu’ ştie… Da! Propun, pentru început, o vizită la această şcoală, apoi vom face un sondaj de opinie şi vom calcula ce procente aveţi pentru… Consilierul ştia el ce ştia, însă gândul că-l va mulge pe zgârcan de nişte parale motiva suficient. Zis şi făcut!

În săptămâna următoare nişte piţifelderi locali din staff-ul de campanie al senatorului făcură, contra cost desigur, agitaţie în şcoala cu pricina că, iată, vine în vizită de lucru domnul senator, că el nu v-a uitat, că o fi el senator, dar a rămas cu sufletul la catedră, că şi acum îi pare rău că nu mai predă, că vine cu planuri mari, şiii, mare atenţie cum îl primiţi, că de asta depinde dacă veţi avea fonduri la iarnă pentru încălzire şi curent electric.

Prin urmare, în ziua cu pricina, elevii au fost scoşi în curte cu steguleţe, cu balonaşe, cu insigne şi cu figuri sincer radioase pentru că după ce-l primeau cum se cuvine pe domnul senator, o tuleau de la ore şi se duceau la film sau la joacă pe maidanul din spatele şcolii, deoarece profesorii nu puteau ţine ore fiind ocupaţi cu această activitate de protocol zero. Spun protocol, deoarece senatorul făcuse rost, prin mijloace specifice, de la sponsori, de ceva apă minerală, nişte fursecuri, şi chiar de două platouri cu sandviciuri de la un găozar, patronul unei firme de catering pe care-l scăpase de la o încurcătură cu nişte toxiinfecţii alimentare la o cumetrie. Mai pusese de-un şpriţ şi profa de chimie care era directoare adjunctă şi făcea parte din acelaşi partid cu senatorul. Bine, nu era chiar o chestiune dezinteresată, se şi vedea inspectoare la judeţ şi nu se făcea să nu se simtă. Una peste alta, festivitate în toată regula!

Maşina cu girofarurile în funcţiune şi cu sirenele de rigoare la maximum intră in curte şcolii însoţită de forţele locale ale poliţiei şi ale reprezentanţilor din teritoriu ai partidului, elevii începură să strige tot felul de tâmpenii, însă foarte însufleţiţi şi veseli, profii îmbrăcaţi cu costum şi cravată aplaudară şi… din maşină ieşi, măreţ şi plin de importanţă, însuşi domnul senator. Dădu mâna cu fiecare din profesori, o pupă pe directoarea adjunctă, şi îşi şterse o lacrimă de emoţie când alunecă pe treptele cam rupte ale scării de la intrare. Nimeni nu a observat asta, mai ales că elevii erau deja îmbulziţi la ieşirea pe poartă, urlând de fericire.

Cum protocolul prevedea mai întâi o conferinţă într-una din clase şi abia peste o oră întâlnirea amicală, senatorul rupse inima tuturor propunând cu acea sinceritate specifică politicienilor:

– Măi, fraţilor, oameni buni, nu pentru conferinţe am venit eu aici la voi! Am venit să-mi mai trag sufletul, să mai fiu măcar pentru un ceas alături de cei mai dragi dintre colegii mei, să mai stăm puţin de vorbă, aşa ca de la om la om, nu…

Tonul aplauzelor îl dădu tot doamna de chimie, deşi după cum o privea directoarea, ai fi crezut că e un canibal înfometat care tocmai a întâlnit un misionar alb şi durduliu. Ca să nu mai vorbim că toţi au răsuflat uşuraţi că nu se răceau nici sarmalele aduse de o mamă a unei loaze ca să-l treacă proful de sport.

În sala de clasă amenajată cu masă pe mijloc scaune şi câteva buchete de flori, profesorii se aşezară cu speranţa că vor mânca în linişte apoi se vor duce acasă bucuroşi de economia făcută pe ziua respectivă. N-a fost să fie!

Senatorul rămase în picioare şi începu să vorbească despre realizările guvernării din care făcuse parte patru ani, privind crâncen atunci când vreun mesean încerca să întindă mâna către platouri. Dar ce minunat vorbea el despre investiţiile de portofoliu, despre alinierea la acquis-ul european, la valorile democraţiei consolidate, sau despre privatizările strategice cu parteneri euro-atlantici. Eee, dar despre realizările economice şi strălucitele succese în combaterea sărăciei, a inflaţiei, prin creşterea accelerată a productivităţii, despre procentele unice acordate educaţiei şi învăţământului, despre sustenabilitatea programelor de mărire a salariilor tuturor bugetarilor, dar mai ales ale profesorilor, aceşti apostoli ai neamului, cei responsabili faţă de generaţiile viitoare, de şcolile noi care urmau să fie construite, şi câte şi mai câte… După o oră se prăbuşi pe scaun şi începu să se şteargă de transpiraţie cu un prosop dat de unul dintre bodigarzi. Zâmbea totuşi triumfător, convins de imensul succes reputat şi, prin urmare, foarte binevoitor. Deci, îşi roti vultureşte ochii injectaţi, de jur împrejur, şi întrebă, aşaaa, mai mult în glumă, ca să vadă masele ce spiritual e el:

– Ei, mai are cineva vreo nelămurire? Spre surprinderea sa, un profesor mai în vârstă, domnul Dinu, de matematică, se ridică respectuos, îşi drese glasul şi rosti:

– Domnule senator, eu una, totuşi, nu prea înţeleg!

– Hă, hă, hăăă, păi, zi băi, domnule, că de aia suntem noi aici ca să te lămurim, execută senatorul încă o glumă, de serviciu, care stârni râsete de circumstanţă.

– Dacă, aşa cum ne-aţi spus, timp de patru ani economia a cunoscut cea mai mare creştere din istorie şi dacă, în tot acest timp, salariul meu s-a mărit, că acesta este adevărul, cu peste cinci zeci la sută, cum se face că, dacă acum patru ani din salariu îmi puteam cumpăra o sută de pâini, acum, cu toată mărirea, nu mai pot cumpăra decât opt zeci de pâini de aceeaşi calitate şi greutate?

Senatorul se ridică, măreţ, în picioare şi-i spuse:

– Auzi, băi, nea, din cauza unor tâmpiţi ca tine nu se dezvoltă ţara asta, că eşti un bou şi te bag în  mă-ta!

Mihai Batog-Bujeniţă

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…