Avea zece ani când a colecţionat primele cutii de chibrituri. Se întâmpla în 1965, când Dorotea Momir merge cu învăţătoarea şi colegii de clasă la cinematograf. “La scurtă vreme după ce vizionasem două filme, am văzut cutiile de chibrituri pe care erau lipite etichete cu numele filmelor pe care le văzusem. Prima care mi-a atras atenţia a fost cutia care avea eticheta cu reclama filmului <<Cartierul veseliei>>, aceasta fiind şi prima cutie colecţionată, iar peste câtva timp, apărând şi cea cu <<De-aş fi Harap Alb>>”, îşi aminteşte colecţionara din Timişoara.

Potrivit unui articol scris de colecţionarul Vasile Chiţac, din Bucureşti, prima fabrică de chibrituri a fost inaugurată la 25 februarie 1879, în prezenţa domnitorului Carol I. Vorbim de fabrica de chibrituri Bucureştim cunoscută şi sub denumirea de Filaret. Fabrici au fost ridicate apoi şi la Timişoara, Brăila şi Gherla. Dar au existat şi câteva zvonuri.