Povestea chibriturilor: beţele cu aprindere oriunde, mesajele de pe cutii şi personalităţile – de la Carol I la Ceauşescu

“Acesta a fost “momentul” care a declanşat pasiunea, apoi totul a venit de la sine. Tot ce-mi cădea în mână adunam, studiam, luam, ceream, mi se oferea, depindea de împrejurări, dar pot spune că, efectiv, am ajuns să fiu o “vânătoare” de cutii, mereu în căutarea exemplarelor noi apărute”, îşi aminteşte Momir. Are mii de etichete de pe cutiile de chibrituri fabricate în ţara noastră, în fabricile de la Brăila, Bucureşti, Timişoara şi Gherla, unităţi care astăzi nu mai există.

“Descoperind lumea fascinantă a acestor „mici opere de artă”, cum îmi place mie să le spun, îmi este imposibil să trec pe lângă ele, nepăsătoare. Îmi este imposibil în cuvinte să explic de ce. Totul vine din suflet”, adaugă colecţionară. Cu ajutorul colecţionarei Dorotea Momir, verticalnews.ro vă prezintă câteva dintre cele mai interesante aspecte legate de cutiile de chibrituri.

Cele mai răspândite chibrituri (80% din chibriturile de pe piaţă) sunt cele de siguranţă, numite şi chibrituri suedeze, după numele ţării în care au fost brevetate şi produse pentru prima dată, la mijlocul secolului al XIX-lea. Interesant este că nu toate chibriturile au băţul din lemn, sunt unele în care lemnul e înlocuit de plastic sau hârtie ceruită.

Cu toţii am văzut prin filme oameni care aprindeau focul frecând băţul de chibrit de pantalon sau de cizmă. Acest lucru nu numai că este posibil, dar există o întreagă clasă de chibrituri cu acest scop (aşa numitele chibrituri cu aprindere oriunde – strike anywhere matches). Diferenţa dintre chibriturile de siguranţă şi cele cu aprindere oriunde este că primele nu conţin fosfor în gămălie, ci doar pastă fosforică pe cutie. În schimb, chibriturile cu aprindere oriunde conţin în gămălie un compus al fosforului. De aceea, băţul se poate aprinde frecând gămălia de tot felul de suprafeţe uscate. Desigur, există un mare risc de autoaprindere, iar aceste chibrituri sunt produse în număr destul de limitat.

Iar, dacă tot am început să vorbim de tipurile de chibrituri, le trecem în revistă şi pe următoarele, enumerate de colecţionarul Zamfir Pop.

Chibriturile de vânt au gămălia de circa 20 de mm. Acestea nu se sting pe vânt şi se folosesc de către marinari sau artificieri.

Chibriturile bengale au multe caracteristici în comun cu chibriturile de vânt, dar ele au, în compoziţia gămăliei, coloranţi sau materiale care produc scântei.

Chibriturile – lumânare sunt, de fapt, lumânări care au la capătul fitilului materialul de aprindere, ca gămălia chibritului.

Chibriturile de camping sunt bucăţi dintr-un material similar hârtiei, care arde timp de 5-10 minute pentru aprinderea focului de lemne, cu o gămălie de chibrit de siguranţă la un capăt.

Aprinzătorul pentru soba cu petrol – bucăţi croite dintr-un material similar hârtiei, care nu produce fum prin ardere şi nu lasă cenuşă, cu sau fără o gămălie de chibrit la un capăt.

Pentru ca un băţ de chibrit să fie în stare să aprindă un foc, tija lui trebuie şi ea să ardă. Potrivit unor date luate de la Ladislau Şuli), indiferent din ce este facută tija: lemn, carton, bumbac sau alt material inflamabil, aceasta va fi hidroscopică, adică va absorbi apa din aerul atmosferic. Deci se va aprinde mai greu. Pentru a împiedica asta, tija va fi impregnată cu ceară, parafină sau altele pe o anumită porţiune. Dar, astfel, tija devine mult prea inflamabilă şi riscă să ardă degetele utilizatorului. Pentru a preveni acest lucru, restul tijei va fi impregnat cu fosfat de amoniu sau alte produse.

Tratamentul tijei trebuie uneori să asigure şi o rigiditate a jarului format, ca acesta să nu cadă prea repede, producând un eventual incendiu.  Ca „gămălia” tijei să nu ia foc în cutie din cauza frecării lor una de cealaltă, aceasta va fi la rândul ei tratată cu diverse produse.

Chibriturile de siguranţă sunt cele mai bune chibrituri, întrucât, la o utilizare corectă a lor, oferă cel mai mare grad de siguranţă, spune Dorotea Momir. Dânsa aminteşte următorul episod: “Ar fi interesant de remarcat că nici colecţionarii nu sunt scutiţi de “pedeapsa” unei utilizări greşite! Chiar eu am păţit un lucru cât se paote de dureros, la propriu, durere care am simţit-o mai bine de o săptămână. Pe cutiile străine, absolut obligatoriu, este inscripţionat textul:  “A se închide înainte de utilizare”. Ce înseamnă asta? După ce este scos băţul de chibrit din sertarul cutiei, este obligatoriu ca sertarul să fie închis la loc, întrucât flacăra poate aprinde celelalte beţe.  Asta am ignorat eu la un moment dat şi mi s-a aprins o întreagă cutie de chibrituri în palmă … chiar şi instinctiv, îţi ia câteva secunde până să arunci cutia din mână, dar e de ajuns să-ţi producă o rană gravă. Nu mai vorbesc de pericolul incendiului, care nu este de ignorat”.

“Apreciez acele cutii care, pe lângă imagine, au şi un text explicativ, şi se referă la o aniversare, la un eveniment, astfel că imaginea etichetei, a cutiei, devine o mică părticică de istorie: aşa putem afla când au avut loc alegeri, recensământuri ale populaţiei, evenimente culturale, sportive, expoziţii în ţara noastră”, spune Dorotea Momir.

Astfel, în 1950, în seria Crucea Roşie a RPR, apărea pe etichetele cutiilor produse la Fabrica de chibrituri Timişoara textul “Leacurile şi descântecele băbeşti sunt amăgiri primejdioase. Feriţi-vă de ele!”. “Mesajul e chiar haios. Dacă stăm bine şi ne gândim, la noi în ţară mesajul ar putea fi de actualitate şi la început de secol XXI, început de secol în care constatăm că leacurile băbeşti încă au adepţi şi nu numai la nivelul oamenilor de rând. Ca să facem o mică observaţie hazlie, se pare că îndemnul nu a şi-a atins prea mult scopul”, glumeşte colecţionara din Timişoara.

Recent, Dorotea Momir a găsit pe o cutie de chibrituri chipul lui Decebal, realizată la Bucureşti, cu ocazia împlinirii a 2.000 de ani de la atestarea oraşului Alba-Iulia. Nu foarte mulţi oameni se pot lăuda cu prezenţa pe cutiile de chibrituri româneşti. În 1960, un desen care prezintă o statuie cu bustul lui Mihai Eminescu a apărut pe etichetele unor cutii de chibrituri produse la Bucureşti. Interesant, avea să afle colecţionara Dorotea Momir, statuia din desen chiar există. Dar nu la Bucureşti, ci la Timişoara, în scuarul de lângă lângă Filarmonica Banatul. Sculptorul Oscar Han a realizat bustul de bronz al poetului în acelaşi an 1960.

Însă poate cea mai ciudată este o cutie de chibrituri care îl reprezintă pe Nicolae Ceauşescu. De ce ciudată? Pentru că a fost produsă după Revoluţie. Colecţionara Dorotea Momir a observat că pe chibriturile cu chipul lui Ceauşescu apare producătorul “PAL S.A. Brăila”. Cum S.A înseamnă societate pe acţiuni, înseamnă că chibriturile au fost produse după 1990.

Un alt chip este cel al lui Dumitru Prunariu, primul român în spaţiu. Etichetele cu reprezentări artistice ale chipului său au apărut în 1981, în cadrul seriei “Primul zbor în Cosmos al unui Român”. În acelaşi an, pe cutii produse la Brăila, apărea chipul eroinei de pe Jiu, Ecaterina Teodoroiu.

Dintre sportivii României, Ilie Năstase apare pe cutii produse în 1972, în cadrul Seriei “Finala Cupei Davis 1972″. În acel an, România (din echipă făceau parte Năstase şi Ţiriac) pierdea în faţa Statelor Unite, la fel cum se întâmplase în anii 1969 şi 1971.

Însă etichete cu personalităţi au apărut încă de la finalul secolului XIX şi începutul secolului XX. Pe capacul unei cutii rotunde se pot vedea portretele prinţeselor Elisaveta şi Maria, două dintre fiicele cuplului regal român Ferdinand şi Maria.

Regele Carol I şi regina Elisabeta apar pe cutii produse în anul 1920, în seria “Chibrituri de Lux”. Preţul unei cutii era de 15 bani. Aceste cutii erau produse la fabrica de la Bucureşti-Filaret.

Astăzi, România importă întreaga cantitate de beţe de chibrit. Ultimele două dintre cele patru fabrici de chibrituri din România s-au închis deceniul trecut.

Din informaţii neoficiale, spune Dorotea Momir, şi la Iaşi a existat o mică unitate de producere a chibriturilor, începând cu anul 1878. Unitatea nu a avut o viaţă prea lungă, funcţionând până în anul 1890. Informaţiile arată că fondator a fost de omul de afaceri evreu Samuel Goldenthal.

În seria de fluturi, una dintre cele mai populare serii de pe cutiile româneşti, apar 9 piese. Potrivit Doroteei Momir, fluturii au apărut atât pe cutiile de carton realizate la Brăila, cât şi pe cele produse la Bucureşti. După 1989, fluturii au mai apărut doar o cutie, produsă la Gherla.

Pentru curioşi, denumirile fluturilor, aşa cum apar pe ambalaje (în limba latină) sunt: Iphiclides, Urania Croesus, Papilio Paradisea, Aglia Tau, Parnassius Apollo, Papilio Priamus, Saturnia Pyri, Gonepteryx Rhamni şi Nymphalis Vanessa.

Mai multe informaţii găsiţi pe www.modoro.ro