„Nababul“ a dorit să-i învelească acoperişul cu monede din aur şi să-i paveze curtea …
Mai puţin cunoscut decât Peleşul, dar cu o istorie la fel de frumoasă, Castelul Cantacuzino din Buşteni este un „rival“ turistic pentru fosta reşedinţă de vară a lui Carol I din Sinaia. Castelul a fost ridicat de Gheorghe Grigore Cantacuzino, poreclit „Nababul“, datorită averii fabuloase, şi despre el circulă legenda că prinţul ar fi vrut să-i paveze curtea şi să-i învelească acoperişul cu monede din aur.
627x0

u o splendidă privelişte asupra Văii Prahovei şi spre Crucea Caraiman, Castelul Cantacuzino din Buşteni se înalţă semeţ la poalele muntelui Zamora, în cartierul cu acelaşi nume al staţiunii. Piatra de temelie a castelului a fost pusă în 1901, pe locul unei vechi reşedinţe a Cantacuzinilor, o veche cabană a familiei, iar construcţia, realizată în stil neoromânesc, în piatră şi cărămidă, a fost terminată în 1911, după planurile arhitectului Grigore Cerchez. Castelul a fost ridicat la cererea prinţului Gheorghe Grigore Cantacuzino, (n. 22 septembrie 1832, Bucuresti, d. 23 martie 1913, Bucuresti), unul dintre cei mai bogaţi oameni ai timpului său, care a fost de două ori primar al Bucureştiului şi tot de două ori prim-ministru al României. Se trăgea din vechea familie nobilă Cantacuzino, fiind un descendent al voievozilor români şi al împăraţilor bizantini Cantacuzino. Datorită averii colosale, care i-a permis să construiască trei palate (două în Prahova şi unul în Bucureşti, pe Calea Victoriei, actualul Muzeu Naţional George Enescu), prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino a fost poreclit “Nababul”. Era cel mai mare proprietar de pământuri din România la vremea respectivă şi putea concura chiar cu regele Carol I, atât ca avere cât şi ca poziţie socială şi ca nume, prin descendenţă.
627x0
Este şi motivul pentru care istoria l-a reţinut cu o legendă legată de castelul din Buşteni, aceea că ar fi vrut să-i paveze curtea cu monede din aur. „Nababul“ ar fi vrut să-şi acopere castelul nu cu ţiglă, ci tot cu monede de aur, dispuse pe cant, şi nu în forma clasică, de solzi de peşte, pentru că astfel ar fi intrat mai multe. În felul acesta, palatul său din Buşteni ar fi întrecut în măreţie Castelul Peleş din Sinaia. Până la urmă, Nababul a renunţat la idee. Exterioare grandioase Castelul, de formă pavilionară, are o o suprafaţă de 3.148 mp şi este înconjurat de un parc imens, ale cărui alei te poartă spre o grotă, pe care o poţi străbate pitit sub perdeaua de apă, cascade şi fântâni arteziene în care lenevesc păstrăvi. Castelul are un corp central format din demisol, parter şi etaj, cu fundaţie din beton, pereţi din piatră cioplită şi învelitoare din ţiglă, un pavilion de serviciu, o vilă administrativă şi o capelă. Exteriorul este bogat ornamentat, stilul construcţiei amintind de stilul neo-românesc datorită logiei cât şi foişorului care servea la urmărirea vânatului, de tip culă, dar şi de cel brâncovenesc. Coloanele amintesc de Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, iar gabaritul castelului permite comparaţia cu Palatul patriarhal, complexul Peleş din Sinaia şi cel de la Cotroceni. Atât curtea castelului cât şi exteriorul său sunt pavate şi placate cu piatră din zonă. Interioare fastuoase şi o colecţie heraldică unică în România La interior, chiar dacă nu mai are aproape nimic din mobilierul original, castelul are suficiente atuuri pentru pasionaţii de monumente istorice. Vitraliile, stucomarmura, consolele, plafoanele cu grinzi aparente şi pictate, balustradele din lemn, piatră sau fier forjat, feroneria turnată în bronz şi bogat ornamentată sunt realizate cu mare măiestrie şi conferă ambianţei interioare un pronunţat caracter romantic, chiar dacă structura coloanelor interioare şi sculptura tăbliilor uşilor amintesc de repertoriul decorativ brâncovenesc. Şemineele realizate din piatră albă, ornamentate cu mozaicuri policrome împlinesc atmosfera de reşedinţă boierească. De asemenea, sala de primire adăposteşte o colecţie de heraldică unică în România reprezentând blazoanele familiilor de boieri încuscriţi cu cantacuzinii şi o friză de picturi votive, comndate la Veneţia, cu iluştrii membri ai familiei Cantacuzino din ramura munteană. Sub fiecare portret din vitralii este scris în latină “Ceea ce nu răneşte învaţă”. În câteva săli, vopsite în verdele fostului sanatoriu TBC care a funcţionat în castel în timpul comunismului, restauratorii au scos la lumină culorile originale ale pereţilor, încărcate de motive şi culori puternice. Pentru pictura murală a castelului, Nababul a adus artişti plastici de la Veneţia. Doar câteva fotografii mai amintesc de luxul interioarelor. În acestea se observă Salonul Ardelenesc, Salonul Mare cu picturile Cantacuzinilor şi cu heraldica, Regina Maria şi Principesa Ileana la inaugurare. Un destin tragic pentru Nabab şi cele două palate din Prahova În 1911, Nababul punea şi piatra de temelie a Micului Trianon de la Floreşti, ridicat pentru nepoata sa Alice, după planurile Palatului Trianon de la Versailles, în prezent o ruină pentru care se caută soluţii de restaurare, la a cărei devastare au contribuit oamenii şi timpurile. În mod tragic, ambele palate din Prahova nu au mai putut să-l bucure prea mult pe Nabab, mort pe neaşteptate în 1913, de pneumonie. Şi, tot ca o coincidenţă, ambele au devenit sanatorii TBC în timpul comunismului, nu înainte de a fi prădate de tot ceea ce s-a putut smulge, apuca şi transporta. Din fericire, Castelul Cantacuzino din cartierul Zamora din Buşteni a înfruntat timpurile cu mai mult noroc, iar astăzi a revenit la frumuseţea de odinioară, încântând turişti din întreaga lume. Retrocedat urmaşilor familiei Cantacuzino, castelul şi domeniul de aproape 1.000 de hectare au ajuns, după mai mulţi proprietari, în posesia unui grup de investitori străini care au accesat fonduri europene, au început lucrările de renovare şi vor să facă din castel, până în 2018, punctul de atracţie al unui complex de lux, cu hotel de cinci stele, parc acvatic şi piste de schi.
627x0

De altfel, încă de când a fost redeschis pentru vizitare, în 2010, castelul găzduieşte şi importante evenimente culturale, cu invitaţi din întreaga lume, concerte, shooting-uri foto, lansări de colecţii, conferinţe, nunţi şi alte recepţii fastuoase, atât în interior cât şi pe superbele terase exterioare. Castelul are şi un restaurant sofisticat, cu o terasă de unde poate fi savurată cafeaua cu cea mai frumoasă panoramă a munţilor Bucegi. Cine a fost prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino Gheorghe Grigore Cantacuzino (n. 22 septembrie 1832, Bucuresti; d. 23 martie 1913, Bucuresti), doctor în drept, unul dintre cei mai bogaţi oameni ai timpului său, a fost de două ori primar al Bucureştiului şi tot de două ori prim-ministru al României. Se trăgea din vechea familie nobilă Cantacuzino, fiind un descendent al voievozilor români şi al împăraţilor bizantini Cantacuzino. Era unul din cei doi copii ai marelui vornic Grigore Cantacuzino şi al Luxiţei Creţulescu. A fost căsătorit de două ori, cu Zoe Bibescu, fiica domnitorului Gheorghe Bibescu, pe care a cunoscut-o în timpul studiilor de la Paris, iar după moartea acesteia, neavând moştenitori, s-a recăsătorit cu Ecaterina Băleanu cu care a avut opt copii, şase băieţi şi două fete, doi dintre ei morţi la o vârstă fragedă, din cauza difteriei. Din averea moştenită, dar şi sporită de însuşi „Nabab“ în timpul vieţii, Gheorghe Grigore Cantacuzino a făcut, în ciuda renumelui de zgârcit, numeroase donaţii pentru spitale, Armată şi oraşul Bucureşti. Pe lângă Micul Trianon de la Floreşti, construit pentru nepoata sa, Alice, şi Castelul Cantacuzino de la Buşteni, Gheorghe Grigore Cantacuzino a ridicat şi Palatul Cantacuzino din Bucureşti, situat pe Calea Victoriei, care adăposteşte în prezent Muzeul Naţional „George Enescu”. Vă mai recomandăm Zece lucruri ciudate despre Crucea de pe Caraiman: comuniştii au vrut să-i taie braţele, cum a fost urcată în vârf de munte şi ce nume trebuia să poarte. Crucea de pe Caraiman, unul dintre cele cunoscute monumente ale României, este, totodată, deţinătoarea câtorva superlative naţionale şi mondiale. În 2014, construcţia a intrat în Cartea Recordurilor. România, tărâmul „aurului negru“: prima rafinărie din lume şi prima sondă petrolieră, prima ţară din lume care a exportat benzină. Petrolul, „aurul negru“, îşi leagă în mod indisolubil istoria mondială de România. În ţara noastră a fost construită prima rafinărie din lume, un pas important pentru întreaga civilizaţie, care a pus bazele primei industrii a lumii, iar Bucureştiul a fost primul oraş iluminat cu petrol lampant.

SURSA: http://adevarul.ro/

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Busteni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Alpin Film Festival revine la Brașov, Bușteni și Predeal

Alpin Film Festival – unicul eveniment din România dedicat culturii și educației mon…