Prima ediţie organizată după Revoluţie a “Open Şah Sinaia”, cea mai mare competiţie deschisă de şah rapid din România şi din estul Europei, se va desfăşura vineri şi sâmbătă la Centrul Internaţional de Conferinţe Casino Sinaia.
Turneul se va desfăşura în sistem elveţian, pe parcursul a nouă runde de joc, la eveniment urmând să participe numeroşi mari maeştri naţionali şi internaţionali.
“Mă bucur că Federaţia Română de Şah a ales să organizeze această competiţie la Sinaia. Este o nouă provocare pe care ne-o asumăm. Sinaia are o natură sănătoasă, iar acum are şi o competiţie a minţilor sănătoase. Oraşul nostru găzduieşte anual mai multe evenimente culturale şi sportive, aşa că organizarea unui turneu al ‘sportului minţii’ va reprezenta o nouă tradiţie”, a afirmat, joi, printr-un comunicat transmis presei, primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea.
În paralel cu competiţia principală, se va desfăşura şi un concurs pentru copii cu vârste de până la 12 ani, numărul total al participanţilor fiind estimat la 150 – 200 de persoane.
Pentru cei care participă la “Open General”, durata unei partide va fi de 15 minute, iar în concursul pentru copii o partidă va avea 20 de minute.
Premiile constau în bani, cupe, medalii şi diplome, iar termenul limită de înscriere este 13 august, ora 15.00.
-
În perioada 4-7 februarie 2016, Buşteniul va găzdui manifestările dedicate „Zilelor Oraşului“
Seria de evenimente va debuta joi, 4 februarie 2016 , începând cu ora 10.00, la Pârtia Kal… -
Fondurile pentru programul POSDRU au fost DEBLOCATE de Comisia Europeană!
Premierul României, Victor Ponta a declarat luni că Guvernul a primit, în mod oficial, scr…
Load More Related Articles
-
Lexmark – soluții versatile pentru casă și birou
Compania americană Lexmark s-a remarcat de-a lungul timpului datorită produselor de foarte… -
Amenajarea dormitorului in nuante neutre pas cu pas!
Culorile neutre sunt opusul nuantelor luminoase si vibrante. Aceasta paleta de culori insp… -
“ODĂ MĂRIEI SALE, SFINXUL” de Ion Iancu Vale
“Poarta Bucegilor”, (oraşul Buşteni), ni s-a “deschis” în acel gla…
Load More By Mihai Mircea Totpal
-
Lexmark – soluții versatile pentru casă și birou
Compania americană Lexmark s-a remarcat de-a lungul timpului datorită produselor de foarte… -
Amenajarea dormitorului in nuante neutre pas cu pas!
Culorile neutre sunt opusul nuantelor luminoase si vibrante. Aceasta paleta de culori insp… -
Cartuse de calitate pentru imprimanta ta HP – secretul pentru printuri de calitate
O imprimanta reprezinta fara doar si poate o investitie inteligenta de lunga durata. Cu aj…
Load More In
Check Also
Lexmark – soluții versatile pentru casă și birou
Compania americană Lexmark s-a remarcat de-a lungul timpului datorită produselor de foarte…