Marian Măchiţescu, primarul din Urlaţi şi Andrei Volosevici, edilul din Ploieşti au câteva sute de prieteni pe reţeaua de socializare. Pe când edilul din Urlaţi este privit sceptic pentru că şi-a pus la profil o fotografie cu trei blonde la braţ, Andrei Volosevici primeşte, majoritar, postări cu nemulţumirile ploieştenilor.

Chiar dacă timid, Facebook şi alte reţele de socializare au pătruns şi în câteva dintre primăriile din Prahova. Primul edil care a început comunicarea în sfera virtuală este Andrei Volosevici, primarul Ploieştiului. De când şi-a activat contul, acesta şi-a făcut 741 de prieteni, iar printre ei poţi găsi nume cunoscute, precum ministrul Anca Boagiu sau europarlamentarul Monica Macovei. Ploieştenii care i-au devenit „prieteni”, au profitat repede de noua „relaţie” şi s-au apucat să-şi posteze nemulţumirile. „A nins… tu faci ceva?”, îl întreabă Ştefan State pe peretele contului, pe când Liviu Iuliu nu înţelege „ce s-a întâmplat de nu aţi putut aloca nişte bani Colegiului Naţional I.L.Caragiale pentru a-şi recăpăta terenul pe care vecinii l-au împrejmuit cu un gard. Liceul ăsta este cel mai bun din Prahova, merita un teren de baschet ÎNTREG”, spune acesta într-un post.

Mândricel Marius, un alt prieten, schimbă tonul şi spune că cea mai faină amintire petrecută cu Andrei Volosevici iarna aceasta este când s-a împiedicat pe gheaţă şi în acel moment a văzut numele primarului pe coşul de gunoi, aluzie la faptul că administraţia a pus autocolante cu „Proiect Volosevici” pe tomberoane şi troleibuze.

Peretele este plin şi de link-uri cu articole online ale publicaţiilor din Prahova, majoritatea critici.

Pe FB şi mess cu tinerii

Interesant este că viceprimarul Ploieştiului, Cătălina Bozianu, pare mult mai activă în mediul virtual decât edilul şef şi numără 1.230 de prieteni.

Marian Măchiţescu, primarul din Urlaţi, se prezintă, încă de la poza de profil, foarte apropiat de tineret. Este la braţ cu trei blonde, fetele din formaţia Ralssa, venite la Zilele Oraşului, celebre şi pentru un pictorial într-o revistă pentru bărbaţi. Recent, primarul a şters de pe contul de Facebook câteva poze cu vila şi piscina personală. Domnul primar are 582 de prieteni, majoritatea tineri şi foarte tineri, dar printre ei găsim şi nume celebre, precum Anna Lesko sau Oana Paveluc, Miss Universe Romania 2010. „Peste 80% dintre prietenii mei sunt tineri din Urlaţi, ei sunt cei mai receptivi la genul acesta de socializare. Unii dintre ei îmi semnalează probleme, apoi facem schimb de id-uri şi vorbim pe messenger şi rezolvăm problemele”, ne-a spus Marian Măchiţescu motivul pentru care şi-a făcut contul.

Horia Tiseanu, primarul din Câmpina, este mai puţin activ, are doar 17 prieteni, şi a ales pentru poza de profil o fotografie dintr-o excursie exotică.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Veronica BALAJ: În suflet cu poezia din două țări – Amalia ACHARD, Franța

În legătură permanentă cu poezia română, Amalia Achard o translează, prelungindu-i expresi…