Proiect dedicat lui Al.-Tudor Miu

Alexandru Tudor-Miu (25 februarie 1901, Brazi, judeţul Prahova – 24 iulie 1961, Câmpina, judeţul Prahova) este un poet. Născut într-o familie de ţărani (Maria şi Anghel Miu), a urmat şcoala primară în localitatea natală, apoi liceul la Ploieşti. La vârsta de 19 ani se angajează, câteva luni, ca ajutor de laborant la Rafinăria „Steaua Română” din Câmpina. Între 1920 şi 1924 funcţionează ca învăţător (şi director de şcoală), mai întâi în satul Pantazi, apoi în Rodila-Cricov, din judeţul Prahova. Din 1925, timp de peste două decenii, este funcţionar la Societatea Concordia-Electrica, iar ulterior, din 1948 până la sfârşitul vieţii, director al Şcolii Electrotehnice din Campina. Poetul a avut o existenţă discretă, departe de tumultul vieţii literare şi publicistice a capitalei. Activitatea literară şi jurnalistică şi-a început-o la „Ploieştii literari”, în 1921.

Mai colaborează la „Lumea copiilor”, „Universul literar”, „Contimporanul”, „Luceafărul literar şi artistic”, „Izbânda”, „Pământul”, „Naţionalul nou”, „Viaţa literară”, „România literară”, „Revista literară”, „Caiet de poezie” (suplimentul „Revistei Fundaţiilor Regale”), „Viaţa românească”, „Contemporanul” etc. A editat şi a condus, la Câmpina, câteva gazete social-culturale: „ Campina” (1927-1929) şi suplimentul „Cucu Prahovei” (1928), „Fapta” (1929, realizată împreună cu Geo Bogza şi Simion Stolnicu), „Prahova” (1930), „Strada” (1932-1936). Îl cunoscuse pe Geo Bogza în 1928, atunci când acesta scotea, la Câmpina, revista „Urmuz”. Din cele cinci numere ale publicaţiei două au fost scrise în întregime de cei doi, între ei statornicindu-se relaţii de prietenie durabile, în pofida izolării lui Tudor-Miu.

În „Urmuz” a publicat, între altele, un Madrigal icoană, dedicat Josephinei Baker, poem care se remarcă prin faptul că dispunerea în pagină a caracterelor grafice (ticluită de autor, cu minuţie şi ingeniozitate, pe o maşină de scris cu car mare, apoi fidel reprodusă tipografic în revistă) conferă textului tipărit şi o valoare propriu-zis figurativă, iconică, conturul exterior al zaţului închipuind silueta celebrei dansatoare în plin elan. E procedeul utilizat de Guillaume Apollinaire în Calligrammes, redescoperit pe cont propriu de Tudor-Miu, de vreme ce la data apariţiei poemului – preciza mai târziu Geo Bogza – cei doi tineri scriitori avangardişti nu cunoşteau „caligramele” poetului francez.

Debutează în volum cu Epode, tipărit în 1932. Poetului i-au mai apărut în timpul vieţii două cărţi – Standard (Poeme de petrol şi energie) (1934) şi Întâlnire cu pasărea Phoenix (1947) – iar în 1973 se va publica o antologie unde sunt reproduse integral cele trei volume antume, cărora le-a fost adăugată o selecţie din poemele apărute în periodice. Au rămas în manuscris ciclul de poeme Grigorescu, textele proiectate să alcătuiască volumele Albastru – poeme de mare, Steaua Doftanei, Cheia universală, precum şi Excursii (reportaje din anii 1929-1946), monografia Din trecutul de luptă al Câmpinei.

Reprezentativă pentru Tudor-Miu e placheta Standard. Poeme de petrol şi energie, unde poetul exaltă, cu un vocabular adecvat, modernitatea industrială, figurată prin sonde, motoare, pompe, uzine, cuptoare, generatoare electrice, linii de înaltă tensiune, birouri dotate cu maşină de calculat etc., apoi radioul, incendiul de sondă etc., tematica fiind susţinută de „energetismul” expresiei. Pe de altă parte, el propune o versiune discretă, neexpozitivă, a sentimentului dezrădăcinării, însoţită de elanuri demofile, de compasiune pentru soarta muncitorului industrial, frecvent un fost ţăran. Se percep accente de nostalgie pentru valorile spaţiului rural şi se remarcă exerciţii sensibile de contemplare a naturii.

Cântăreţ – fără patosul şi elanul dinamitard al lui Geo Bogza – al peisajului industrial prahovean interbelic, Tudor-Miu evocă, în acelaşi timp, cu regret, natura încă neprihănită de „modernizare” şi se preocupă de condiţia omului sărman. Sunt schiţate, pe alocuri, elementele unei drame configurate de conştiinţa vidului existenţei şi de angoasă. Colaborarea la „Urmuz” şi prietenia cu Geo Bogza i-au adus lui Tudor-Miu renumele de avangardist. De fapt, structural reticent faţă de îndrăznelile extreme ale avangardei, într-o bună parte a producţiei sale el apare mai degrabă ca un postsimbolist, adept al înnoirii mai ales la nivelul lexicului şi al recuzitei imagistice.

Fascinat de modernitate, ispitit şi de postura militantă, permeabil la sugestii expresioniste, ca în remarcabilul poem Jaz-band cu lăutari ţigani, a dat, în anii ’20 şi ’30 din secolul trecut, o poezie asimilabilă unei anumite zone a avangardei interbelice româneşti. Cel mai „avangardist” text al său e, probabil, Madrigal icoană, mai ales prin punerea în pagină. Prin versul propriu-zis, deloc suprarealist, deloc absurd, deloc oniric, deloc hermetic, aminteşte, ca şi prin tonul modem, declamator, de Blaise Cendrars din Du Monde entier sau de Zone de Apollinaire.

În Întâlnire cu pasărea Phoenix se înmulţesc accentele unui umanism patetic, propriu atmosferei primilor ani postbelici (chemări la reconstrucţie, la o viaţă nouă etc.). Poetul se acomodează, acum e mai limpede, mai expozitiv, prozodia tradiţională e masiv prezentă, multe poeme fiind alcătuite din catrene rimate. Vigoarea şi „energetismul” versurilor sunt însă în declin, iar meditaţiile melancolice pe teme existenţiale stau în pragul banalităţii. Discursul liric tinde totuşi uneori spre erotica delicată, spiritualizată, consemnează momente de linişte domestică sau configurează izbutite crochiuri peisagistice, adevărate pasteluri, cu figuraţie silvestră.

Opera literară

• Epode, Câmpina, 1932;

• Standard (Poeme de petrol şi energie), cu un portret de S. Perahim şi desene de Octav Angheluţă şi Aurel Kessler, Bucureşti, 1934;

• Întâlnire cu pasărea Phoenix, Ploieşti, 1947;

• Întâlnire cu pasărea Phoenix, prefaţă de Geo Bogza, Bucureşti, 1973.

SURSA: http://www.crispedia.ro