×

Proprietarii Asmita Gardens au raportat o scădere de 9,5% a valorii activelor

Proprietarii Asmita Gardens au raportat o scădere de 9,5% a valorii activelor

167 Proprietarii Asmita Gardens au raportat o scădere de 9,5% a valorii activelorFondul de investiţii Charlemagne Capital, care deţine jumătate din proiectul rezidenţial Asmita Gardens din Bucureşti, a raportat la sfârşitul primului semestru o scădere de 9,5% a valorii activelor aflate în administrare, până la 2,8 mld. dolari, în comparaţie cu începutul anului, potrivit unui anunţ făcut de companie la Bursa de la Londra.

Faţă de perioada similară de anul trecut, investitorii au înregistrat o creştere de 16%.

„Disponibilităţile băneşti de pe pieţele emergente au pierdut teren în trimestrul al doilea al acestui an după ce s-a constatat o revenire în 2009 şi în primul trimestru din 2010. Acest aspect se datorează unei combinaţii de factori globali şi specifici fiecărei pieţei. La nivel global a fost frica de o posibilă extindere a crizei survenite în Grecia. În plus, investitorii au fost în continuare înspăimântaţi de încetinirea creşterii economice din China care a avut un impact negativ asupra pieţei de consum“, se arată în anunţul companiei.

La nivel local, pe lângă Asmita, Charlemagne mai are un parteneriat, prin intermediul vehicolului investiţional ECDC, cu firma românescă Dickau Investments care prevede dezvoltarea unei clădiri de birouri în zona Aeroportului Băneasa care, potrivit estimărilor dinainte de criză, necesita investiţii de 82 mil. euro. Fondul a investit până acum în acest proiect 5,2 mil. euro în achiziţia terenului necesar construcţiei.  Fondul mai are o participaţie de 40% în cadrul clădirii de birouri Cascade Euro Tower.

SURSA: http://www.capital.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed