Rareş Dumitrescu şi Mihai Covaliu, medaliaţi cu argint la JO de vară de la Londra 2012, fac parte din ştafeta ce va purta torţa olimpică la Braşov, pe 17 februarie, înainte de ceremonia de deschidere a FOTE 2013.

Comitetul de organizare a FOTE 2013 a anunţat că aprinderea flăcării olimpice va avea loc pe 2 februarie cu prilejul unei ceremonii pe stadionul Panathinaikos din Atena.

Pe 3 februarie, delegaţia FOTE revine în România pentru a aduce flacăra la Casa Olimpică din Bucureşti, care va fi amplasată pe esplanada din faţa clădirii, în cadrul unei ceremonii speciale şi va rămâne expusă acolo până pe 9 februarie.

Pe data de 9 februarie, torţa va face un tur de o jumătate de zi pe străzile Capitalei, aproximativ 100 de oameni urmând a face parte din ştafeta care va parcurge un traseu ce măsoară 16 km. Dintre cei 100 de purtători ai torţei, 20 vor fi cetăţeni obişnuiţi.

Festivalul Olimpic al Tineretului European, găzduit de România în județul Braşov, va beneficia de sprijinul a 400 de voluntari, fete şi băieţi, care cunosc limba engleză şi franceză, dar şi italiană, germană sau maghiară.

Voluntarii vor întâmpina delegaţiile FOTE, care cuprind 1505 sportivi şi oficiali din 45 de ţări, la aeroportul Bucureşti-Otopeni, vor fi în Satul Olimpic, la bazele sportive unde au loc competiţiile, mijloacele de transport pentru sportivi şi oficiali, hoteluri.

În Satul Olimpic, sportivii vor avea la dispoziţie o zonă pentru petrecerea timpului liber în care vor exista diverse jocuri specifice vârstei lor, vor putea asculta muzică, se vor relaxa.

Pentru transportul sportivilor la competiţiile care au loc la bazele sportive din Râşnov, Braşov Poiana, Azuga Braşov, Predeal şi Cheile Grădiştei, componenţii delegaţiilor vor avea la dispoziţie 50 de autocare mari şi 35 de microbuze. Asistenţa medicală va fi asigurată de 10 ambulanţe cu echipaj de urgenţă. La Bazele sportive unde vor avea loc săriturile cu schiurile, competiţiile de schi fond şi schi alpin vor fi permanent câte două ambulanţe.

Două elicoptere vor supraveghea permanent toate zonele în care se vor desfăşura competiţiile sportive.

Întrecerile de sărituri cu schiurile vor fi găzduite de Baza Olimpică de pe Valea Cărbunării, partidele turneului de hochei vor avea loc la Patinoarul Olimpic din Braşov, patinajul artistic şi patinajul viteză se vor ţine pe patinoarul din Poiana Braşov, aflat în construcţie, schiul fond şi snowboard-ul se vor desfăşura la Predeal, schiul alpin pe pârtia Subteleferic din Poiana Braşov, iar biatlonul la Cheile Grădiştei.

Cei 910 sportivi (559 băieţi + 351 fete) prezenţi la FOTE concurează astfel: schi alpin (187), biatlon (145), schi fond (168), sărituri cu schiurile (85), snowboarding (91), patinaj artistic (50), short track (64), hochei pe gheaţă (120).

La Festivalul Olimpic al Tineretului European găzduit de judeţul Braşov participă următoarele ţări: Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtentein, Lituania, Albania, Andorra, Armenia, Austria, Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Macedonia, Franţa, Georgia, Germania, Marea Britanie, Luxemburg, Republica Moldova, Monaco, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Turcia, Ucraina.

SURSA: http://www.exclusivnews.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Brasov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

O nouă ediție a Campionatului Național de Turism Sportiv “Ștafeta Munților” 2019 în Masivul Postăvaru

Asociația Alpin Club PRO-MONT București vă invită la cea de-a II-a Ediție a Trofeului “PRO…