Râşnovul revine la vechiul blazon
O nouă stemă oficială a oraşului Râşnov a fost aprobată de Consiliul Local, documentaţia urmând să fie înaintată Comisiei de Heraldică. Noua stemă înfăţişează simboluri simple, clar delimitate, respectiv trei trandafiri (cele trei roze definitorii pentru oraş) aşezaţi în triunghi pe un scut deasupra căruia se află o coroană ce aminteşte de Cetate.
Nu respectă regulile heraldice. Stema adoptată în 1990 este greu de identificat şi reprodus, consideră autorităţile locale. În plus, conform istoricului Nicolae Pepene actuala stemă nu respecta regulile heraldice şi valoarea istorică a stemei vechi a Râşnovului. În stema de după ’90 apar monumentele principale ale oraşului (Cetatea şi Biserica veche Sf. Nicolae), stema istorică, reprodusă într-un desen naiv, şi un steag roman.
Cum arăta stema veche. Conform istoricului, cea mai veche reprezentare a blazonului cu cele trei roze apare pe o cahlă descoperită în cetate, datată la mijlocul secolului al XVI-lea şi pe altarul Bisericii Evanghelice, comandat în 1776. La început stema era simplă, cuprinzând doar cele trei roze, ulterior, îmbogăţindu-se cu o tulpină şi frunze. Această emblemă romantică a devenit prima stemă a Râşnovului modern, până la reforma administrativă făcută de comunişti în 1948.
SURSA: http://www.brasovultau.ro
Partajează acest conținut:
Publică comentariul