De cum dă colţul ierbii şi până toamna târziu, Valea Cerbului din Buşteni se transformă într-un veritabil orăşel. E drept, nu din clădiri convenţionale, case sau blocuri, ci din rulote şi corturi. Bucureşteni cu venituri modeste sau pensionari încă în putere ce vor să scape de vipia metropolei aleg să locuiască aici cu tot cu căţel şi purcel. Taxa de intrare pe vale fixată de primărie este de 5 lei pentru autoturism şi cam tot atât pentru fiecare zi de campare, dar se mai merge şi la mica înţelegere.

Ca şi obiectiv de turism şi agrement, locul este consacrat încă de pe la 1900 şi a trecut de-a lungul timpului prin diferite transformări. Pe vremea comuniştilor, şoseaua era asfaltată ca în palmă, zona era salubrizată şi nu foarte aglomerată. Astăzi, drumul e prost, plin de praf, iar la sfârşit de săptămână n-ai loc să vâri un ac. În lipsa unei iniţiative a edililor de a oferi turiştilor un suc sau o apă minerală, unii şi-au deschis buticuri pe 4 roţi şi aprozare. Au apărut şi câteva WC-uri ecologice şi s-au adus câteva containere, mai mult pentru satisfacerea urşilor tomberonişti decât în scop ecologic.

Dintre toţi iubitorii de munte şi verdeaţă ce poposesc aici, jumătate sunt pensionari care s-au „debranşat“ de la întreţinere pe perioada verii ca să trăiască liberi şi nestingheriţi în sânul generos al naturii. Indiferent de prognoza meteo, oamenii rămân neclintiţi, preferând să dârdâie de frig decât să se întoarcă în oraşe. Orăşelul din Valea Cerbului e pitoresc, colorat ca fustele unei ţigănci tinere, şi parcă îi aduce pe oameni la origini. Dimineaţa e o minune. Să-i tot priveşti! Miroase a brad şi a cafea fierbinte, bărbaţii, unii cu burţi impresionante, de te miri cum le pot căra şi unde le mai e centrul de greutate, pleacă în şlapi şi şort, cu o toporişcă în mână, la tăiat de surcele. Nevestele, somnoroase şi umflate sub ochi, zdrăngăne din tingiri şi pahare, pregătesc micul dejun şi strigă la copiii obraznici. Sarcinile sunt împărţite după puterea fiecăruia pe Valea Cerbului. Un bătrânel, de pildă, harnic, şi prevăzător, mătură crenguțele uscate de pe lângă cortul lui. Soţia, frumoasă pe vremuri, s-a dezbrăcat în costum de baie, şi-a împletit părul în 2 codiţe, ca fetiţele, şi dă drumul la radio. E ora exactă: 10.00. Cafeaua îi aşteaptă aburindă, iar Dacia 1300, cu care au venit tocmai din Vâlcea, modernă acum 30 de ani, luceşte senilă în soarele dimineţii. Sunt aşa de fericiţi!

Când vede aparatul de fotografiat, un burtos în slipi şi cu o găleată în mână începe să vocifereze: „Ce faci, bă, poze acilea? E curtea lu’ tac-tu? Că acu-ţi dau cu căldarea asta-n cap!“. Lângă el, la doi metri, un bărbat negricios, supraponderal şi trist îşi taie delicat unghiile de la picioare. Igiena înainte de toate! Consoarta lui aruncă nişte vinete pe o tablă, la copt, iar din cortul lor ca o cazemată se aude şi o manea cam tâmpită, dar veselă, în care inegalabilul Guţă își atenţioneză duşmanii: „Astăzi am nervii nervoşi, stați cuminți și serioși/ Eu gândesc în 10 locuri și vă dau electroșocuri…“. Cineva bate din palme. Mai încolo, dintr-o rulotă cu geamurile deschise se aude slujba de dimineaţă. Radioul e dat la maxim. Popa cântă frumos, pe nas, cu glas de bas-bariton, „…în numele Tatălui, al Fiului şi al Sântului Duh, Aaaa-miiin!“. Toată lumea din jur e fericită, păsărelele cântă, albinuţele zboară. Asta da zi de vacanţă!

Urzici bune pentru reumatism

Aici e bine să ai ceva pentru speriat urşii, aşa că unii au realizat un artizanal de îndepărtare a ursidelor, se pare eficient. Pe un gărduleţ din sârmă au agăţat zeci de cutii de bere goale. „Dom’le, când vine ursu’ noaptea, cutiile de bere zdrăngăne şi el se sperie, spune domnul Anghel, un pătimaş al muntelui, încă din studenţie.” Acum să tot aibă vreo 78 de ani, dar e încă vânos, suplu şi plin de viaţă. De gât îi atârnă un fluier din care tot suflă. Şi el e pentru urşi. Dacă vede vreunul: ţiiiiiu, şi lumea e atentă. Fuge. Domnul Anghel e aici din luna mai şi mărturiseşte că se simte excelent, nu-l mai dor oasele şi nici plămânii nu-i mai hârâie ca altădată. A campat pe Valea Cerbului încă din aprilie, când era zăpadă, dar nu s-a speriat. E sănătos ca un taur, nu se dă pe unu’ de 30! Seara, pensionarii se bat cu urzici peste picioare, pe spinare, fac bine la reumatism.

O mare familie

Cine vrea fructe sau legume nu trebuie să ia drumul în piept până la Buşteni. Există şi un aprozar cu ardei, pepeni, ceapă, roşii, castraveţi. Tot aici se vând cu succes: ţuica bătrână de prună, rachiu şi vin. Mai dau iama urşii peste noapte, dar şi asta face parte din distracţie. Se văd urmele labelor mari pe unul dintre pereţi. „A lovit aici, a vrut să fure pepenii, spune nea Fărâmă. A tras şi de cortu’ ăla de acolo, era s-o apuce pe doamna de picior când dormea. Noroc că am început noi să urlăm, să strigăm la el, domnu’ Anghel a fluierat cu fluieru’, am aprins focurile şi a fugit. E fain aici, să veniţi şi cu copiii, să vedeţi ce se dezvoltă, vă faceţi prieteni noi. Cu criza asta care ne-a lovit, nu se ştie, tre’ să economisim.“

Pe Valea Cerbului, un loc natural, ocrotit de lege, oamenii învaţă din nou să trăiască şi să iubească, socializează, zâmbesc, ascultă manele sau slujba la radioul Daciei din ’78, îşi împrumută cutia de chibrituri, uleiul, lanternele şi îşi oferă antinevralgice la nevoie. Se nasc noi prietenii, unele pe veci, nea Sandu se încuscreşte cu nea Titi şi doamna Mona îşi regăseşte fosta iubire din tinereţe. În rest, sănătate să dea Ăl dă sus!

SURSA: http://www.puterea.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Busteni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Alpin Film Festival revine la Brașov, Bușteni și Predeal

Alpin Film Festival – unicul eveniment din România dedicat culturii și educației mon…