Rexlibris Media Group prezintă: POEZII CU CORONAVIRUS

Adrian Munteanu

ȚIN SFAT CU MINE

***

Ţin sfat cu mine-n colţ ferit de lume.

Cuvântul mă mai crede o epavă.

Reînnoit la mijloc de octavă

Nu şi-a găsit sub tâmpla mea un nume.

*

E frig destul pe-a sufletului navă.

Prin carotidă se preling cutume.

Consoanele nu-s tată şi nici mume

Atâtor clipe subţiate-n lavă.
*
De unde-atâta verticalitate
Când glasuri te-nconjoară şi te ard?
Dar eu rămân şi cred că se mai poate,
*
Iar gândul meu, murind tăcut pe gard,
S-a scurs în ochiu-n care se mai zbate

Un timp ascuns sub strat aprins de fard.

***

Cristian Petru Bălan

PE POARTA LARG DESCHISĂ A UNUI CIMITIR, AȘA STA SCRIS…

***

Pe poarta larg deschisă a unui cimitir
Găsii o poezie scrisă cu tibișir…
Când unii-au vrut s-o șteargă, eu am transcris-o-ndată
Și v-o postez aicea. Priviți-o cum arată:

FRICA DE PIEIREA FINALĂ

Pedeapsa brusc venită-i mai mult ca meritată!
Cine-a potolit TERRA atât de zvăpăiată?
Fără război și sânge, ne-a amuțit cuvântul,
Că-n numai zece zile tăcut e tot Pământul:
N-auzi chelălăială, nici țopăieli, orgie –
Și nu mai vezi distracții, parăzi, nici veselie;
Fug toți, unii de alții, și-au devenit penibili –
Să nu ia sporii morții temuți și invizibili.
Cu răspândiri de fulger, ciuma născută-n China
E cam prin orice țară, dând unii pe-alții vina.
Dacă privești în jururi, observi că totu-i gol…
S-a-nțepenit planeta cu roțile-n nămol!
Sunt toate alandala: comerț, economie,
Slujbe, învățătură – și câte-o să mai fie!…
Doar păsările cântă și-s libere să zboare –
Față de noi natura e chiar nepăsătoare.
Când unii spun: „Răbdaree! Curând va fi iar bine!”
Alții răspund: „Aiurea! Sfârșitul – uite-l: Vineee!”…
De-aceea, vă-ntreb iarăși: „Cine-a schimbat tot, oare?”

*

Până-mi răspunzi, pe-aicea, v-aștept cu nerăbdare…
N-o să-mi scăpați niciunul plătind prin fugă birul!
Semnez mai jos cu milă. Semnez eu,
CIMITIRUL”.

***

Constantin STOICA

CĂȚELUL

***

Printr-un parc, pe la chindie,

Deși nu era permis

În deplină pandemie,

Un bătrân cu pălărie

Comitea un compromis.

*

Pe-o alee, prin urmare,

Cu o mână-n buzunar

Se plimba vorbind cam tare

Cu un animal, se pare,

Ce-l avea imaginar.

*

Florile de primăvară

Nu-l interesau de loc

Și nici liniștea de-afară,

Căci fiind aproape seară

Omul se grăbea spre bloc.

*

Brusc apar, din întâmplare

Venind către dânsul drept,

Trei bărbați în patrulare,

În ținute militare

Și cu armele la piept.

*

După ce-l înconjurară,

Un oștean zice decent:

– De ce ați ieșit afară,

Când e ordin, bunăoară,

Să stați în apartament?!!!

*

– Cu cățelul sunt … și-arată

Scoțând mâna către ei

O „ceva” puțin ciudată,

Mititică și curbată …

Am si hârtiuța … vrei?

*

Militarii cu grăbire

Se privesc zâmbind stingher,

Căci în palmă, cu uimire,

Văd un lucru peste fire,

Apoi șeful pișicher

*

Zice, totuși, cu prestanță:

– Vă cam bateți joc de noi!

– Domnilor, vă par o zdreanță?

E cățel, cu siguranță,

Însă e de … usturoi !

***

Marius Mihai COȘERARIU
CE FERICIȚI AM FOST, DAR N-AM ȘTIUT
***

Ce fericiți eram și ce bogați
Și ne-ntâlneam cu toții-n sărbători,
Bunici, părinți, nepoți, surori și frați,
Ne bucuram de viață și de flori!
*
Mergeam pe stradă liberi și zâmbeam
Și alergam cu pletele în vânt,
În brațe ne luam și ne iubeam
Și Soarele zâmbea peste pământ.
*
Ce bine mai era și-aveam de toate
Și dragoste și dreptul la sărut,
Și liniște, credință, libertate,
Cât de frumoși eram, dar n-am știut!
*
Prin parcuri se plimbau îndrăgostiți,
Ținându-se de mână, fără teamă,
Prin cafenele, oameni fericiți,
Dar n-am știu, ori n-am băgat de seamă.
*
Duminica-n Biserici era plin
De oameni credincioși până-n pridvor,
Ce se rugau la Cer, cu har divin,
Cântând smeriți cu îngerii în cor.
*
Dar astăzi, iată, stăm închiși în case,
Să ne-apărăm de viruși inventați,
În amintirea zilelor frumoase,
Când nu știam cât eram de bogați.
*
Distanța dintre noi e tot mai mare,
Iar dorul de cei dragi e un calvar,
Trăim închiși, ca într-o închisoare,
Zâmbim la geamuri, dar zâmbim amar.
*
Ne plângem soarta cruntă-n izolare,
Carantinați între pereți de gheață,
Vorbim timizi prin masca protectoare
Și așteptăm o nouă dimineață.
*
Ce fericiți am fost, dar n-am știut,
Zadarnic regretăm, dar e târziu,
Acum privim cu jind către trecut,
Iar Cerul pare tot mai cenușiu.

***

Nicolae BĂNICIOIU

CE-AȚI FĂCUT „MAI MARII” LUMII?

***

Ce-ați făcut, „mai marii” lumii,

V-ați ascuns, în conul umbrii?

Pân’ acum erați grozavi,

V-arătați mușchii, firavi!

*

V-ați dat mari în nucleare,

Și arme ucigătoare,

În masă-nfiorătoare,

S-aveți lumea la picioare!

*

Banii-i cheltuiți pe arme,

Și nu-i dați la sănătate;

„Ostașii”-n halate albe,

Îi expuneți, la „de toate”!

*

Voi ce soarta, ne-ați decis,

De viruși, să fiți învinși?

Nu știați, că-ntotdeauna,

Molima-a-nvins, omenirea?

*

În noiembrie, trecut,

Chiar în ușă, v-a bătut!

Ați știut, n-ați luat în seamă,

Unii, spus-ați,că-i răceală!

*

N-aveți măști și-echipamente,

Pentru doctori și-asistente;

Ce-ați făcut, de-atâta timp,

Nu cumva e genocid?

*

Sunteți mici în cugetare,

Iar războiu-i mult prea mare!

Cu armate nevăzute,

Invizibile și mute!

*

Coborâți din hibernare,

Și dați „frâu” la cercetare,

Științei laboratoare,

Medicinei-ajutoare!

*

Iar noi… oamenii de rând,

Să fim înțelepți și buni;

Prea multe, gânduri ne-am pus,

În „greii”, de pe Pământ!

*

Și-am uitat, de CEL DE SUS!

Care-o vorbă dac-a spus,

Nu-i război… să-i stea în cale,

Și COVID-uri actuale!

*

Cheia tot noi o găsim,

Dacă-n rugă, ne unim!

Să-i cerem, iertarea sfântă,

Și-atunci Domnul…ne ascultă!