Ti se pare un termen realizabil?

 

Cele opt capitale de judete sunt Iasi, Bucuresti, Ploiesti, Timisoara, Cluj-Napoca, Brasov, Craiova si Constanta


Presedintele Traian Basescu a declarat, vineri, ca le propune partidelor ca pana la alegerile locale din anul 2012 sa se ajunga la un stadiu de implementare a noii organizari teritoriale.

Reorganizarea ar trebui sa se produca in etape, a spus Traian Basescu: “Nimeni nu poate sa reorganizeze o tara peste noapte”. Procesul nu va fi simplu, va exista un lant de legislatii a administratiilor locale, a sustinut presedintele tarii.

Acesta a respins “minciuna” privind costurile care il vor afecta pe cetatean, precizand ca preschimbarea actelor se va face in timp, eventual la momentul expirarii acestora.

“Nu va recurge nimeni nici la schimbarea imediata a pasaporatelor, nici la schimbarea imediata a buletinelor. Acestea au o perioada de tranzitie. De ce nu s-ar schimba numerele de inamtriculare cand se vinde masina sau cand se caseaza. In schimb, cei care protejeaza interesele locale, evita sa spuna ca scopul este descentralizarea si reducerea birocratiei. Crearea unor conditii pentru a se discuta proiecte de dezvoltare regionala in conditii optime. De ce n-am pune reorganizarea adminstrativa in numele reorganizarii si al apropiereii de cetetean”, a spus Traian Basescu.

Traian Basescu a dezvaluit si faptul ca “exista o evaluare”, care a fost luata in considerare in momentul in care reorganizarea teritoriala a fost luata in considerare.

“Pana in iunie 2012 se pot face toate cele necesare astfel incat alegerile sa fie legitime, sa creeze o administratie locala mult mai supla si mai eficienta, urmand ca alte procese sa continue”, a sustinut presedintele.

Legea administratiei publice locale ar trebui sa urmeze reorganizarii administrativ-teritoriala, a mai spus seful statului.

Traian Basescu a spus, raspunzand unei intrebari, ca nu stie daca Guvernul isi va asuma raspunderea pe proiectul de lege privind reorganizarea administrativa a tarii.

SURSA: http://stirileprotv.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri interne

One Comment

  1. Silviu Craescu

    22 iunie 2011 at 9:30 AM

    Attack against the Constitutional Court: U.S. Embassy acts like an occupying force! Foreign Ministry must to react official and take appropriate action! Romania cannot tolerate American interference in its internal affairs! – Silviu Craescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…