Rotary Valea Prahovei, la început de an

19 Rotary Valea Prahovei, la început de anCa la fiecare început de an, clubul Rotary Valea Prahovei a pus la punct proiectele pentru anul care urmează. Concursul de pictură şi fotografie sau restaurarea Monumentului Eroilor de pe Caraiman sunt doar câteva dintre ele. Anul acesta rotarienii vor încerca să obţină o parte din banii necesari lucrărilor de reparaţie, prin vânzarea de cărţi poştale ilustrate cu monumentele naturii din Bucegi.

În această primăvară, la Sinaia, va fi reparată fântâna de pe drumul care duce la Mănăstirea Sinaia. Construită la începutul secolului XX, aceasta a fost dezmembrată în 2006, pentru a fi reparată, iar în prezent din ea a rămas doar o grămadă de pietre.

Prima acţiune publică din acest an a rotarienilor va avea loc la începutul lunii martie, odată cu premierea câştigătorilor concursului de pictură şi fotografie.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed