M-AM RESEMNAT CU GREU

M-am resemnat cu greu, cu îndârjire,

Cu buze strânse-am refuzat otrava,

Zbătându-mă din greu cu-mpotrivire

Nevrând să-i gust durerii slava.

Plesnită aspru peste ochi şi gură

Înfrântă de oprelişti fără număr,

M-am prăvălit, nemernică făptură,

Căzută în genunchi,fără să murmur!

Acum merg liniştită ca asinul

Nainte, înapoi cum vrea Stăpânul,

Mi-e caldă suferinţa ca o soră

Nu se-ntrevede drum în depărtare,

Ascunsă-i deocamdată orice zare,

Mă las vârtejului stârnit de horă!

CE FOC APRINZI CU ARGINTUL DIN PENIȚĂ

Motto:

Și umbră în tot locul,de tine-alături sunt,

Căci umbra  e ecoul luminii pe pământ.

(V. Voiculescu – Sonetul 41)

Ce foc aprinzi cu-argintul din peniţă!

O viaţă dac-aş arde e puţin,

Să mă pătrund de nobila ta viaţă,

Să mă pătrund de nobilul tău chin.

Ca Solveig, dăruită cu credinţă

Pe puntea aruncată de destin,

Renasc din coasta ta ca o fiinţă

De-aceleaşi întrebări să suferim.

Nu-s temerile pentru noi măsură,

Nici lumea n-are clasice tipare,

Pendulă între dragoste şi ură

Stă numai Timpul nemilos. Tresare,

El, care leagă şi dezleagă totul;

Nemijlocit, stăpânul şi despotul.

CHIAR MI-A FOST DAT?

Chiar mi-a fost dat să le trăiesc pe toate,

Cruci peste cruci, golgote, laţ de ştreang?

Cerescul şi Lumescul sunt aproape

Nedespărţite precum Ying de Yang.

Chiar trebuiesc trăite pân-la capăt,

Fără-ndurare, fără vreo ieşire?

Pe drumuri fără-ntoarceri iarăşi scapăt

Deşi, e scris în inima-mi iubire!

Doar când citesc şi scriu,atunci îmi vine

Pergrinând pe mări şi prin sahare

Să zbor ca pasărea în depărtare…

Dar dintr-un pat cu gratii lângă mine

Se-aude plânsul mamei „au, mă doare”!

-Ca săgetată mă dau jos din soare!

                –

ÎN MAREA DE CUVINTE 

Un tânăr Inorog zburdă-n vâlcele

Pădurile, câmpiile sunt bete,

Eu după el mă iau cu dor,cu sete,

Dând bice repezi, versurilor mele.

Cu torsul lui de-un alb imaculat

Apare şi dispare dintre fagi

Cu cornul şi cu ochii lui cei dragi

Vreau să-l momesc la mine în palat.

Dar libertatea lui nu se înjugă

Ca frâul de cuvinte să-l ajungă,

Mi-ar trebui o viaţă să-l vânez,

Însă nici viaţa nu-i atât de lungă,

Rămâne numai Crezul meu in Crez,

În marea de cuvinte când plonjez!

SONETUL 

Sonetul, un vitraliu, cu lumini filtrate

Cerneluri vechi, şi-ades îmbietoare,

Iubiri pasionale rămase făr-de moarte

Care trimite barzii pe culmi ameţitoare.

Fără să vrei îi recunoşti prestanţa,

Adie din catrene parfumurile fine

Unor apuse vremuri, salvat de eleganţa

Cuvintelor zbucnind, din foile veline.

L-a început cu tâlc Messer Petrarca

Urmat apoi de genii pe măsură,

Noi ne îngrămădim să-i umplem Arca.

Acesta e Sonetul, Un nobil cavaler

Un personaj de mare anvergură

Învăluit în mantia-i de propriul mister!

———————-

Sabina MĂDUȚA

Oradea, 26 februarie 2020

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…